acest canon al trupului uman va fi destul de zvelt ca sa sugereze desavarsirea spiritului ce nu vrea sa salasluiasca intr-un corp grosolan si greoi. Dupa preceptele erminiei lui dionisie, trupul va avea inaltimea de sapte capele, de la frunte pana la calcaie. Si toate ppartile sale vor fi impartite in functie de raporturi legale atat de o conceptia metafizica a cifrelor cat si de notiunea de frumusete propriu-zisa. Ersonajele fiind infatisate dupa aceste legi, vesmintele cazand in falduri drepte, asa ea sa ascunda si sa anuleze trupul, precum si parul si barbile, vor fi pictate dupa o metoda aparte. Ia niscai ocru gros si arde-l indelung la flacara pana ce se face rosu aproape negru si cand ai a zugravi pletele lui hrastos si ale sfintilor tineri, mai ptine-i putin negru si apoi amesteca-le impreuna. Pentru zugraveala buzelor, amesteca ceruza si cinabru; iar gurile sa le faci numai din cinabru; pentru deschiderea gurii, amesteca cinabru cu alte culori. Arbile si parul celor balrani sa le faci asa: pune ceruza cu putin negru pentru ca stralucirea sa iasa mai dalba si treci apoi cu proplasmul; dintr-acesta din urma mai fa altul mai gros si fa desenul, asterne apoi cu proplasm astfel ingrosat peste umbre: pentru ppartile mai in afara ale barbii mareste, de-ti place, intinderea luminii si ceruza.

Si nu lasa de fel sa strabata la vedere desenul tau pentru chipul sfintei fecioare si al sfintilor tineri, trebuie dat un strat foarte subtire de suliman — asa ii spune dionisie albului de ceruza — in mijlocul chipului, avand шаге grija ea cinabru] sa fie unit cu culoarea pielii. Pentru umbre si la conturul mainilor. Trebuie dat un strat foarte subtire de ocru, tot asi si pentru zbarciturile batranilor. Partile de deasupra ochilor trebuie sa fie despartite cu glicasm. Sa retinem in sfarsit, dintre numeroasele retele ale erminiei, procedeul intrebuintai pentru aurirea icoanelor dupa terminarea lor. Iar aceasta va sluji un alcool, care a ramas foarte apreciat de greci la o masa buna, si care, pe vremea lui dionisie. Facea parte din cele necesare pictorului: lichiorul de anason.

Dupa ce ai desenat icoana, impunge-o marunt cu un ac subtire: apoi spal-o bine ca sa se duca tot carbunele, iar daca s-a murdarit in vreun loc, razui-o sa se duca. Treci apoi usurel de doua-trei ori peste ea cu ampoli; cand s-a zvantat prima intinsura, incearca a o da pe cea de a doua si, odata uscata icoana de ampoli, asterne-o dinaintea ta cu fata in sus: ia apoi citeva foite de aur si intinde-le deasupra-i proptind fiece foita ia capete cu osul de netezit, pentru ca aurul sa se lipeasca, intr-asa fel incit, la vremea cand vei vrea sa-l umezesti, sa mi-l clinteasca vantul. Iar rachiul sa nu piara in aer; pune apoi rachiul intr-o cana de sticla si toarna-l pe la capatul icoanei, si ridicand icoana dintr-un cap, manuieste-o in asa chip incat sa se umezeasca pe toate ppartile si ingri-jeste-te sa se umezeasca repede, ca sa nu se ude ghipsul; ridieand-o apoi in picioare, propteste-o si las-o ia uscat: apoi lustruieste-o si porneste la treaba. Aceasta maniera de a picta, a carei eficacitate era confirmata de veacuri, mai era inca intrebuintata pana in secolul al xix-іеа in minastirile de la muntele athos, si poate ca mai e inca si astazi. Izitand aceste manasliri ca sa traduca erminia lui dionisie, didron a observat mai multi calugari, mai ales pe macarios si lozafat, care nu se indepartau deloc de aceasta metoda. Intr-adevar, pentru ca spiritualitatea operei sa nu fie alterata de nimic, trebuie ca insasi munca artistului sa ramana neschimbata.