Adevărata cheie a picturii preistorice i se oferă doar celui ce își dă seama că se află în fața unei adevărate iconografii cosmice, pe care miturile africane, ale pigmeilor sau ale boșimanilor ne îngăduie să o interpretăm cu limpezime. Putand fi transpuse în preistoria europeană, căci, ca toate miturile, fac parte din tezaurul universal al umanității, aceste mituri ne dau și explicația anumitor figuri din peșterile franco-cantabrice. Să examinăm de pildă o pictură de la mount saint paul, din stalul liber orange: elefantul-nor, dătător de ploaie. Însăși lipsa de precizie cu care e pictat animalul se opune extraordinarei clarități a desenului caracterizand imaginile din drakensberg și arată că е vorba de un elefant-nor. Umflat cu apa. Mai degrabă nebulos decat avand un trup al său. Știm, pe de altă parte, că în mituri elefantul-nor e asociat cu capra neagră, reprezentand furtuna, și cu insecta numită călugărița, personificând fulgerul.

Trăsăturile de penel ce par a sugera părul sunt de fapt stropii de ploaie cazând. Prin analogie, se pot explica în același chip unele reprezentări din peșterile franco-cantabrice și. Mai ales, mitul ploii, ilustrai de fildeșul gravat de la madeleine, a cărui fabulație e inspirată nemijlocit de legenda călugăriței ce joacă un rol însemnat in tradițiile sud-africane. Apropierea acestor mituri și a picturilor rupestre arată că, cel mai adesea, acestea din urmă sunt comentarii plastice ale marilor și vechilor legende ce lămuresc natura cosmosului. Să luăm și o altă pictură legală de mitul ploii: elefantul din peștera philipp, în munții erongo: vedem aici o suprapunere de figuri de animale, dintre care cea mai interesantă e o micuță capră de munte roșie, desenată pe pantecul unui elefant alb. Această suprapunere pare intamplătoare. Dar cine cunoaște mitul fundamental al călugăriței, e dinainte avertizat: capra de munte e înfățișată în pantecul elefantului, unde a intrat, așa cum o vom arăta, ilustrand foarte bine modul în care animalele reale, personajele mitice și forțele naturii sunt reunite într-o aceeași datină.

Tanăra capră roșie e sora călugăriței, și într-o zi, cand, nesăbuită, a pornit-o prea departe, a întalnit o turmă de elefanți, și unul din ei o înghite. Călugărița, alcrgand în ajutorul surorii ei. Se strecoară în trupul elefantului prin buric și o salvează pe capră sfașiind măruntaiele pachidermului. Poate fi recunoscută aici o transcriere fantastică a furtunii, unde trupul elefantului femelă nor, însarcinat cu ploaia, o revarsă asupra pămantului. După ce călugărița-fulger i-a deschis pantecul. De aceeași poveste pe care o „citim" pe fildeșul gravat de la madeleine. In același mod e ușor de tradus printr-un mit boșiman scena atat de enigmatică reprezentată în așa-numitul "puț" de la lascaux.

Elementele acestei compoziții enigmatice sunt im bizon rănit, im bărbat mort și un rinocer îndepărtandu-se; în apropierea bărbatului vedem un propulsor și un fel de băț cu o pasăre în varf ; iar capul bărbatului seamănă cu un cap de pasăre. Asemănarea acestui băț cu slalpii funerari ai indienilor din vancotiver și ai eschimoșilor din a iasca a dus la ideea că acest puț ar putea fi un mormint: poate chiar cel al bărbatului a cărui moarto e legală de întalnirea cu bizonul și cu rinocerul. Potrivii unei interpretări simpliste, am avea aici un fel de inscripție funerară, o poveste de vanătoare. Dar nu trebuie să ne oprim la atat: tot așa putem spune că reprezentările creștine ale bunei-vestiri nu sunt altceva decat vizita unui lanăr la o fată care se joacă cu un porumbel îmblanzit. Și că cina cea de taină povestește masa melancolică a unor prieteni cinand împreună înainte ea unul din ei să plece într-o călătorie.