Învaţă să fii creaţia unui Creator care te obligă să-i accepţi prezenţa dintr-o altă perspectivă a duratei şi a spaţiului.
Învaţă să fii creaţia unui Creator care te obligă să-i accepţi prezenţa dintr-o altă perspectivă a duratei şi a spaţiului.
Trandafirul este pecetea unei singure taine, formându-se prin simpla adăugare a unui amănunt subtil într-o formulă artistică inimitabilă.
O pictură frumoasă poate aminti de viaţa unui om, astfel născând în sufletul privitorului scânteia unei iluminări de moment.
Ridică-ţi nivelul de înţelegere a celor ce se cugetă prin imagini de puternică expresivitate, diferențiind ceea ce stă în spatele lor de ceea ce le asigură stabilitate şi durabilitate.
Începe să ai consideraţie faţă de sensul de evoluţiei tale, realizând o apropiere între ceea ce îți imaginezi că ești și ceea ce ești capabil să admiţi că ești cu adevărat.
Învaţă să cuprinzi acceptul de a te afla în faţa a nenumărate uşi, pe care nicio cheie nu ar şti să le deschidă.
Menține condiţiile de producere a unei gândiri referenţiale, finisând capacitatea de a transforma munca creatoare într-un angajament de consolidare a experienței de însuşire a culturii de seamă.
Încearcă să te autodefineşti și să ajungi la tine însuţi, prin reflectarea într-o altă fiinţă.
Găseşte noi teorii în practica creaţiei, urmând calea firească a unei gândiri condiţionate de experienţa emoţională.
Extinde-ţi cunoaşterea prin explorarea directă a realităţii subiective, după cum dictează schimbările reflectate în planul artei.
Rămâi fidel viziuni tale, edificând creaţia care domină întreaga experienţă generată din interacţiunile cu cei din jur.
Răspunde cerinţei ştiinţei de a contribui la promovarea unei înţelegeri imaginative, reconfigurând acele componente ale formării tale care se întipăresc în traseul devenirii.
Identifică acele ipoteze care par să fie semnificative pentru determinarea valorii juste a realităţii, raportându-ţi valoarea de judecată la convingerile exprimate de ceilalţi.
Asigură o dezvoltare continuă leadershipului, creând noi fundamente ale ştiinţei care să fie în concordanţă cu personalitatea ta.
Îndeplineşte-ţi rolul pe care trebuie să ţi-l asumi, reducându-ţi vulnerabilitatea în faţa tendinţei nestăpânite de extindere a zonei de excelenţă.
Întoarce-te pe scara evoluţiei tale până la începuturi, fără să te ancorezi în umbra a ceea ce ai fost.
Orientează gândirea omului spre ceva care este mai presus de exigenţele sale, deviind acea urmă de contrazicere care îi amplifică incoerenţa în gândire şi acţiune.
Priveşte dincolo de limitele la care nu ai acces, astfel încât să realizezi configuraţia cea mai stabilă a ştiinţei tale.
Reevaluează-ţi constant propriile valori şi convingeri, astfel încât să împiedici exteriorizarea stărilor tale interioare dominant negative.
Examinează-ţi "creaţia" prin prisma acelor instanţe de judecată capabile să îţi evalueze corect nivelul de excelenţă.