In china, aceasta imitatie nu are — sau, mai bine spus, nu are intotdeauna — intentia frauduloasa pe care am putea-o atribui in occident; nu e vorba de un fals1 , ci de o copie marturisita, acceptata si admirata ca atare, si aceasta deoarece originalitatea ia care pretinde pictorul european si pe care o considera suprema sa calitate, e ignorata in extremul orient, asa cum ora si in arta bizantina; asa cum in manastirile ortodoxe si in atelierele rusesti, grecesti sau sfrijesti se copiau, — nu pasiv, ci fidel —, prototipurile socotite sfinte prin originea sau natura lor. De pilda portretul fecioarei. De sfantul l.uca, tot asa pictorii chinezi se straduiau sa reproduca opere renumite si admirate pe huna dreptate, fara pretentia de a aduce ceva nou. Fara sa ascunda ca e vorba de o reproducere. Astfel, reproducerile operelor lui ma-yuan. Umil dintre cei mai mari artisti ai secolului al xlll-lea, nu fost repetate in secolul al xvi-iea si chiar in secolul al xvih-lea, fara ca acele copii sa fie cu 73 nimic inferioare originalului. Ar fi iremediabil necunoscute daca n-ar fi existat acesti copisti care le-au facut sa strabata timpul.

Din cele trei sule de mari picturi murale ale lui wu tao-tze, de pilda, care a trait in secolul al vii-lea si e unul dintre maestrii cei mai ilustri ai artei chineze. N-a ramas nimic, iar eea mai mare parte a colectiei imperiale sung a fost distrusa de catre tatari. Din fericire, atasamentul fata de traditie si zelul pe care artistii il aratau in a copia picturile vechi, ne permit sa studiem capodoperele trecutului — ale caror originale nu mai exista — in copii de o exactitate ce sfideaza adesea ochiul cunoscatorilor. Ruloul pe care-l admiram astazi nu dateaza probabil decat din secolul al vii-lea sau chiar din al ix-iea, dar el e repetarea perfecta a originalului din secolul al iv-lea ce a constituit gloria acestui parinte al picturii chineze, celebru in epoca pentru activitatea sa de functionar, pentru cultura si spiritul sau, pentru arta si. De asemenea, pentru talentul sau de bufon. Daca nu e vorba de un adevarat mestesugar de conditie umila, pictorul chinez e rareori un profesionist. El arc de obicei un rang inalt de administratie, iar printre artistii de renume se gasesc chiar imparati.

El e de asemenea poet. In stare sa compuna poezii ce vor insoti si comenta tablourile, si pe care occidentalul este uimit sa le vada scrise chiar pe tablou: o alta surpriza pentru acesta e sa constate ca colectionarii carora le-a apartinut o opera celebra adauga sigiliul lor langa cel al artistului, ajungand sa umple spatiul liber de figuri, de o maniera considerata in europa dizgratioasa si aproape scandaloasa. Un poem de ciang lina din secolul al lll-lea. Sfaturi pentru nobilele doamne de la curte, a servit temele acestor scene din viata cotidiana a palatului imperial, cu acel amestec de eticheta riguroasa si de miscatoare intimitate, de reprezentare realista si de distanta uneori aproape hieratica. S-ar putea spune ca aceasta e opera caracteristica a perioadei bizantine din arta chineza. Arta profana cu toate acestea, de vreme ce descrie anturajul imparatului, cu gratia ei afectata si frivola. Daca ne asteptam la o arta de inspiratie budista, ea exista si ajunge la stralucire in secolele al vii-lea si al x-lea, sub dinastia t ang.

Iconografia lui buddha se va desfasura in toata splendoarea ei in templele si manastirile unui oras do frontiera din asia centrala unde se opreau caravanele negustorilor si grupurile de perelini care mergeau sa viziteze locurile sfinte din india sau veneau de acolo: tun-huang. Originea acestei prodigioase fundatii religioase ce numara aproape cinci sute de grote sapate in stanca si ale carei fatade si chilii sunt impodobite cu statui si picturi, e legata de un calugar din secolul al iv-lca, l.olsun. Despre care traditia povesteste ca, in timp ce se plimba prin imprejurimi la vremea apusului, a vazut deodata trei virfuri de munte scaldate intr-o lumina rosie st raspandind nenumarate raze aurii printre care se miscau mii de umbre. Interpretand aceasta viziune ca pe un semn divin, el a incepui sa sape grote in faleza din fata muntilor. Timp de mai multe secole, locul — vizitat mult de calatori si pelerini care se opreau pentru a se reculege si inedita — a devenit un focar activ de civilizatie, unde se in-talneau popoarele cele mai diferite ale asiei, iar neobisnuitul spectacol al acestei faleze stineoase. Gaurita de sute de cuiburi de albine. Insufletita de o multime de statui pictate, era facut pentru a trezi curiozitatea strainilor.

Stanca, neputand fi sculptata din cauza compozitiei amestecate a pietrei, statuile iui buddha si ale emulilor sai au fost facute in argila modelata in jurul unei armaturi de lemn si cu o bogata policromie, astfel au fost create personaje deosebit de vii si de impresionante, acoperite de culori aprinse, care impresionau violent imaginatia credinciosilor. Dar nu statuile sunt cele ce intereseaza la tun-huang, ci picturile propriu-zise, pentru ca ele reprezinta tina din creatiile cele mai interesante ale intregii arte budiste, si. Cu toata varietatea lor 75 potrivit epocii in care au fost executate, ofera un exemplu perfect al sincretismului estetic ce domina in orasele asiei centrale, unde grecia, china, india, persia faceau schimburi de obiecte, de opere de arta, de idei si forme.