care sunt elementele repertoriului pictural, limbajul plastic al artistului crestin, in epoca catacombelor, si de ce mijloace materiale se slujeste el spre a-l traduce? Din punct de vedere tehnic, maniera de a picta e aceeasi la crestini si la pagini: se intampla chiar uneori ca cei dintai sa imite motivele decorative la moda — gradini, bolti de vila —. Dar in vreme ce acest decor e loar ornamental in vilele din roma si campania, prezenta unui asemenea peisaj intr-o catacomba sau intr-o biserica are o alta semnificatie: el inseamna paradisul promis celor alesi si acei amoriiti pagani. Jucandu-se prin livezi si vrejuri de vita vor fi luati. In chip firesc in acest mediu nou, drept ingeri. Pictorul crestin mi va incerca sa rivalizeze cu maestri din campania in transpunerea dramatica a miturilor. In vioiciunea teatrala a gesturilor si atitudinilor.

Sau in crearea iluziei spatiale unde isi desfasurau virtuozitatea. Exclus orice element scenografic; spiritualitatea pura, transcendenta ce nu imprumuta vesmantul formal decat ca sa se reveleze, nu vor recurge la trompe l'oeil la inselaciune, la parerile si minciunile materiei, lucrurile reprezentate nu se afla acolo de dragul lor. Ca sa delecteze sau sa dea lamuriri practice, ei mai degraba ca sa slujeasca drept indreptar spre o cal- mai inalta si mai tainica. Asa cum membrii sectei pitagoreice, ce se intruneati in bazilica subterana de la porta maggiore. Intelegeau cu usurinta lectia esentiala cuprinsa in figurile alegorice modelate in stuc, crestinii din catacombe citeau fara gres simbolurile propuse de pictor: stiau prea bine ca postele nu se afla acolo doar ca poste, ci ora o aluzie la cristos. In aceasta arta ce simbolizeaza in cel mai inalt grad, imaginea vizibila comunica invizibilul, forma nu e decat vesmantul a ceea ce e lipsit de forma, si nimeni nu se insala. Nimeni nu-i acorda importanta obiectului ca atare.

Tronul gol este salasul lui dumnezeu, suportul invizibilului, a ceea ce nu poate fi reprezentat si din acelasi motiv, acelasi simbol va juca acelasi rol si in arta budismului. Mor si psiclie gustand placerile nemuririi preafericite sunt sufletele mantuite bucurandu-se de fericirea vesnica. Iona este, in acelasi timp, cristos inviind dupa trei zile de la punerea in morminl si omul manluit care scapa din pantecele mortii ajungand la viata cereasca. Sub penelul pictorului crestin totul devine simbol. Caci limbajul sau vorbeste sufletului. Asa se adreseze doar pasiunii, inteligentei sau sensibilitatii. Rafinamentul metafizic si teologie al unei asemenea arte este foarte mare, chiar daca interpretarea ei nu este dificila nici pentru cei umili si lipsiti de invatatura: ea nu propovaduieste de fapt decat adevaruri elementare si cu mijloace foarte simple, mijloace pe care astazi le-am caracteriza drept primitive sau chiar naive, in asa masura conteaza doar continutul si se faci prea putin caz.

De virtuozitate, do talent, de mestesug. Atat de gustate de acei diletanti pompeieni. Arta catacombelor e o arta severa, dura, directa, adesea violenta, de o vehementa expresiva, adesea tulburatoare: o arta plina de forta, sustinuta si animata de o credinta viguroasa, care indura fara sa se dea batuta persecutiile si martiriul, o arta pe masura unor oameni ce traiesc in plina primejdie pe acest pamant. Ratia rococo a picturii romane ajunsa ia un grad de suprem rafinament nu ar fi la locul ei intr-o arta plebee, aproape rustica, unde personajele nu mai imita gesturile savant calculate ale actorilor, ci se avanta cu elanul de nestapanit al entuziasmului sau al bucuriei lor. O pictura moderna. In acelasi timp, caci s-a eliberat de traditiile academice si talmaceste din instinct, cu elan, cu fervoare, idei noi printr-o forma noua. Penelul alearga cu o repeziciune uimitoare pe ipsosul zidului, pentru ca emotia tragica ce salasluieste in el sa poata tasni cu toata prospetimea si spon- taneilatea ci; piciorul executa cu mijloace impresioniste, mostenite de la subiectele anecdotice din casa laviniei de pe palatin, o compozitie expresionista unde ai impresia ca-ti arzi degetele la focul tragic al compozitiei: cei trei baieti in focul gheenei din catacomba priseillei, atat de arzatoare e aceasta arta.

Acest subiect e tratat cu o rapiditate uimitoare: doar emotia e slapana si lipseste orice preocupare estetica constienta si cu atat mai mult vreo veleitate de arta pentru arta. Pictura crestina e tot atat de scandaloasa cu aparenta ei stangace si spiritualitatea ei clocotitoare pe cat de scandalos fie indraznet e mesajul lui istis. Acestei religii cu toiul noi ii apartine o arta fara trecut, caci chiar daca piciorul crestin e pagan convertit si a lucrat pentru pagani si i-au mai ramas unele deprinderi ale ochiului si ale mainii. El le respinge. Jertfa lui abraham si sfintirea plinilor din catacomba lui calixt sunt mult mai apropiate de expresionismul german al anilor 192o decat de indemanarea magistrala a maestrilor celui de al patrulea stil de la pompei cu scenografia sa prestigioasa.