feminizarea suprema se manifesta de asemenea in renasterea franceza, caracterizata de blandetea calina a fecioarelor lui maitre de moulins sau de strania lipsa de pudoare a madonei marmorcene cu sinul gol a lui fouquet, asezata ea un idol in mijlocul unei complexe arhitecturi de curbe si contracurbe, unind astfel o senzualitate picanta cu o geometrie savant calculata. Cum, cand pictorii francezi si italieni fac adesea acest lucru, chiar si atunci cand trateaza subiecte sacre cu sentimente si ganduri indreptate mai degraba catre senzorial si intelectual decat spre devotiunea in care omul face abstractie de sine insusi si se pierde in divin, pictorii flamanzi si germani raman mai credinciosi, oricat de naturalisti ar fi profanizarea nu-i atinge decat in accesoriile tabloului unde gustul pentru pitoresc si familiar se poate desfasura fara sa fie lipsit de respect. Coborarea de pe cruce a lui van der weyden (la prado), polipticul mielului mistic de jan van eyck (gand), fecioara cu trandafiri de diirer (sirachov, in apropiere de praga) pastreaza un spirit medieval in insusi modernismul formelor. Robabil pentru ca aceste tari au fost in masura mai mica decat italia si franta dominate de cultul frumusetii carnale si de preocuparea de a intelectualiza formele. De aceea au fost mai putin atinse de laicizarea plastica ce a afectat popoarele latine si pot pregati, in imperceptibilul proces de transformare ce are ioc atat in gandire. Dar si in sentimentul formal, grandioasa desfasurare a religiozitatii baroce care va face sa explodeze compartimentele spatiului si timpului si va duce spre apoteoza. Consta mai ales in prodigioasa cuprindere a spatiului si care raspunde din toate punctele de vedere spiritului unei epoci ce aspira sa posede indepartatul , sa exploreze necunoscutul, fie ca acest necunoscut era exterior sau interior.

Reprezentarea si dezvoltarea marilor teme esentialmentc boracc cum sunt, inaltarea, extazul, triumful, nu puteau sa se faca, din punct de vedere material, decat prin intruchiparea zborului dincolo de limitele in mod obisnuit accesibile. Cum apare, in toata stralucitoarea ei virtuozitate necesara, la acei pictori de vaste ansambluri de biserici, manastiri, palate, compozitia numita, cu un termen italian, da sollo in su (de jos in sus), a carei functie era sa inalte privirea si in acelasi timp, inima, spiritul, imaginatia omului pentru ca ele sa participe la gloria cereasca ce-i era infatisata. Pe aici, necesitatea de a evoca — cu intreaga forta activa creatoare de iluzie de care dispune pictura — miscarea de inaltare, insotita de liniile arhitecturii si favorizata de toate elementele decoratiei baroce, de ornamentele in stuc, de exemplu, ce dau impresia ca sunt extrem de usoare. Biserica sfantului loan nepomuk, construita la munchen in 1773 de catre fratii asam, arhitectul agid quirin si piciorul kosmos damian este un exemplu foarte caracteristic al acestei tendinte spre inaltare. Aceasta biserica ingusta si ondulata ca o vioara se ridica pana la frescele tavanului ce se pierd in imponderabilul norilor cu o tensiune in acelasi timp supla si usoara, predispunand pe credincios la acea inaltare, care-i sustrage pe omul baroc de la banalitatile si mediocritatile vietii cotidiene pentru a-l transporta (trebuie dat acestui cuvant sensul sau cel mai plenar) intr-o suprarealitate ce exalta. Aceasta nevoie de a depasi tot ce-l inconjoara si de a se depasi pe sine insusi il caracterizeaza cu claritate pe omul baroc si figurile tipice care-l definesc in literatura: sigismund din viata e vis de calderon, ajuns acolo incat sa nu mai poala face deosebirea intre vis si realitate; don juan. Omul pasiunilor nestinse, caruia numai posedarea tuturor femeilor ar putea sa-i sature curiozitatea si dorinta; faust, pe care cunoasterea tuturor stiintelor si dominarea tuturor fortelor naturale si supranaturale cu greu il pot multumi: don quijote, ratacindu-se in nesfarsitul viselor sale si constient ca implineste in a sa gesta, chiar daca e absurda, lumea romanelor cavaleresti.

Acestia sunt oamenii baroci ce si-au transmis idealul romantismului, care intr-o masura foarte mare a dus mai departe, spiritual si material, idealul barocului.