Proiectilul istoria lui homo pictor și urmărind, in consecință, fenomenul pictural din paleolitic și piuă la formele contemporane cele mai noi“, marcel brion caută și desprinde, prin excelență, expresia picturală care, dincolo de aparența carnală a. obiectului, vizează miraculosul, campul forțelor ascunse ale lumii, caută și pune in lumină actul de plăsmuire ce glorifică și explorează realitatea interioară. Viata și mișcarea sentimentelor, fot ceea ce este raportare vitală și atestă expansiunea subiectivității. Primatul imaginației asupra intelectului. In istoria pictorului, așa cum o concepe marcel brion. Intră cu deosebire ..artiștii vizionari", adică toți cei care, ignorand limitele obiective ale lucrurilor. Le impregnează cu subiectivitate", artiști care au ..instinctul primordial al naturii", începand cu actul de transfer magic caracteristic epocii primitive și sfarșind cu expresia picturală contemporana de tip fantastic sau abstract. Toate marile sisteme de imagini picturale slut anchetate din acest unic punct de vedere.

Mai mult încă, marcel brion subliniază cu deosebită insistență perspectiva și motivele din unghiul cărora romantismul (cu înțeles de perioadă distinctă a istoriei artei) s-a raportat la istoria picturii, modul în care sensibilitatea romantică, în general, s-a proiectat în spațiul diferitelor arii de cultură și de civilizație. Cultul sensibilității extrem-orientale, descoperirea evului mediu ca una din civilizațiile „cu un sentiment adanc al sacrului" și ca model de „inspirație artistică vizionară”, integrarea în sistemul poeticilor romantice a postulatelor elaborate de filosofii germani ai naturii au constituit — după cum se știe — principalele linii de forță în jurul cărora s-au cristalizat estetica și filosofia picturii romantice europene. Cititorul va putea lesne observa că lucrarea in discuție reface, aproape pas cu pas, mișcările stării de spirit romantice, toate centrele de interes estetic și filosofic care au intrat în formula ei. Urmărind cu atenție acest excurs istoric, ne putem da seama cu suficientă claritate că istoria pictorului este asimilată cu istoria stării de spirit romantice, că marcel brion decupează din istoria picturii pentru a o recomanda ca pe o istorie a pictorului — un mod particular de expresie picturală. Romantismul nu este o perioadă a istoriei (a artei, a poeziei, a muzicii sau a filosofici), ci o anumita stare sufletească, manifestată în opera de artă ai cărei creatori pot fi situați mult înainte de începutul secolului al xlx-lea, continuand să se manifeste din plin în ultima treime a acestuia. In ce măsură opțiunea reputatului om de cultură francez acuză o reducție, un act generalizator mult prea tranșant, vom vedea ceva mai încolo. Deocamdată, întrebarea e alta : în ce constă originalitatea demersului său?

In primul rand și mai ales in faptul că, propunand o istorie posibilă a pictorului, marcel brion îi conferă — făcand abstracție de originea și istoria conceptelor — o expresie categorială original definită. Marcel brion nu este numai un strălucit „comentator” și popularizator al fenomenului pictural, mai vechi sau mai nou, așa cum tinde să ne încredințeze critica superficială a lucrărilor sale, ci și un ganditor, o personalitate preocupată să ridice la concept mutațiile survenite in mișcarea experienței și sensibilității estetice, moderne sau contemporane, un om de cultură care, desfășurand o vastă informație filosofică și estetică, implică în demers propria sa filozofie și propria sa estetică. Nu va proceda însă — în maniera esteticianului de riguroasă formație filosofică — la expunerea doctrinară, compactă și continuă, a concepției sale despre artă, la definirea și derularea armonioasă a tabloului de concepte implicat la baza interpretării. Nici una din lucrările sale nu relevă preocupări sistematice în aria esteticii, filosofice, intrucat problema centrală a investigațiilor sale nu rezidă, in validarea filosofică a artei ca formă fundamentală de activitate spirituală a omului, ci în validarea unor modalități particulare de expresie picturală. Descoperim aici principala consecință a subteranei afinități care leagă opera sa de scriitor de opera sa de eseist : nici una din lucrările menționate nu e marcată de metoda istoricului sau de sistemul esteticianului, ci de viziunea scriitorului care, angajat în validarea propriei sale modalități de semnificație, acumulează argumente și cultivă experiențele artistice consonante eu propriul său mod de a simți și de a se raporta. In acest act de validare — însoțit de criterii speciale, după cum vom vedea — marcel brion implică o expresie categorială specifică. Deși nu se prezintă în „stare pură“, sintezelor sale nu le lipsește — repetăm — acoperirea conceptuală.

Ea este țesută insă, cu multă finețe, în subtila sa construcție metaforică, in analize care пи-și trădează imediat și direct temeiul. La aceasta se adaugă împrejurarea că desfășurările teoretice sunt repartizate în lucrări diferite prin obiect, respectiv în aria abstractă. Aria fantastică, pictura romantică, și cu deosebire în această ultimă lucrare care apare la noi. Problema — și dificultatea — constă, deci, în a o degaja și prezenta intr-o formă sistematică. O atare operațiune prezintă un dublu interes. Importanța lucrării ia care ne referim nu poate fi pe deplin înțeleasă și gandită în contextul exegezelor critice și estetice contemporane fără să deslușim 9 semnificația internă și valoarea operatorie a conceptelor care o străbat și prin care se leagă de monograf iile amintite, imediat precedente. Degajarea, pe de.

Altă parte, a expresiei categoriale configurată în structura acestora, e susceptibilă să ne ofere, cu mai multă claritate, tabloul esteticii lui marcel brion. Analiza pe care o preconizăm în acest scop va reuni, prin urmare, referințe din toate aceste lucrări. Să mai notăm că ceea ce am numit „sensibilitate metafizică de tip romantic" vei primi, astfel, determinări mai precise și in același timp, mai nuanțate.