Personalitate de înalt prestigiu a culturii franceze, marcel brion s-a impus în campul analizelor contemporane consacrate faptului de artă printr-o unanim recunoscută vocație sintetică. Studiile dedicate marilor artiști ai benașterii — giollo, botticelli și michelangelo — ca și cele dedicate perioadei romantice — lui goethe, mozart și rembrandt — pot fi considerate ca momente ale urnii impresionant demers sintetic în direcția clarificării modurilor în care istoria artei, ca istorie a diferitelor tipuri de experiență și tic sensibilitate estetică, și-a construit raporturile cu lumea idealurilor umane. Elaborările de mai largă cuprindere, avand ca obiect studiul unor modalități picturale particulare — aria abstractă, aria fantastică. Pictura romantică — adaugă noi instrumente și dau o extindere neobișnuită acestui foarte important obiectiv teoretic. Volumul de față — intitulat in original "l’oeil, l'esprit el la main du peintre" — se înscrie în această serie de lucrări ca un cadru predilect de finalizare : o istorie a piciorului, sau cum îl denumește brion : homo picior. „lucrarea de fața — se menționează în introducere — nu are pretenția să ofere cititorului o istorie generală a picturii, unde să fie analizate toate curentele, toate tendințele, toți artiștii. Noi ne-ani propus, ceva mai mult, să schițăm în linii mari, dar păstrand detaliile importante și necesare, ceea 5 ce s-ar putea numi mai degrabă o istorie a pictorului, adică o investigare a raporturilor care s-au stabilit de-a lungul istoriei — din paleolitic și piuă la formele contemporane cele mai noi — intre artistul creator, obiectul creației și omul căruia îi e destinată această creație".

Istoria piciorului e concepută, prin urmare, ca fiind și mai. Mult și altceva decît istoria pictorilor, a operelor și tendințelor artistice. Marcel brion evită s-o considere, așadar, in ipostaza ei factologică, pur descriptivă, sub titlu de inventar. Punandu-și întrebarea : de ce și cum pictează pictorul, el țintește mai sus, vizează altceva : istoria pictorului ca istorie structurantă a sensibilității estetice. Din acest mod de a o concepe, decurg cateva foarte importante determinări. Mai intai că istoria piciorului nu poale avea o poziție singuratică in istoria conștiinței și în complexul activităților umane fundamentale. „pictorul, notează marcel brion, se află la răscrucea tuturor marilor curente ale simțirii și gandirii ce frămantă societatea'1, el „exprimă întotdeauna sufletul și spiritul timpului său".

Pictorul interpretează aspirațiile colective ale societății „sau ceea ce s-ar putea numi un mediu de civilizație care vrea să-și contemple în opera de artă, mișcările sensibilității și inteligenței". Opera sa — ca și opera de artă în general — trebuie abordată și înțeleasă „ca factor capital al istoriei civilizațiilor, ca oglindă fidelă a modului în care omul reprezintă un anumit moment al ființei și devenirii sale", si istoria piciorului sălășluiește istoria „omului total" : stadiile de evoluție pe care le-au atins sistemele de acțiune asupra naturii, relieful structurilor sociale și de clasă, dalele conștiinței politice și științifice, filosofice și estetice, modurile particulare, istoricește determinate, de raportare a omului la sine și la univers. „reprezentarea formelor — conchide brion — n-ar fi deci! Un amuzament zadarnic dacă, prin înseși aceste forme, ea n-ar vorbi direct sufletelor și n-ar trăda, într-un limbaj pictural de o extremă varietate, dorințele și neliniștile omului..." iată, prezentată foarte succint, poziția de principiu pe care marcel brion o adoptă in fața delicalei sale misiuni. Rămane să vedem în ce fel ți cu ce rezultate a implicat-o. Opera lui marcel brion — avem in vedere lucrările de analiză a fenomenului pictural — prezintă o importantă particularitate, și anume că ea poartă amprenta viziunii sale de scriitor, a unui scriitor care cultivă, sub imperativul primatului imaginației, maniera vizionară de abordare a realului. Romanele : la folie celadon și la "rhanson de l’oiseau eirangere" au ca suport — așa cum s-a mai observat — elanurile imaginației și ale sentimentului, o stare de spirit în raza căreia visul și realitatea își împrumută reciproc atributele.

O ascuțită sensibilitate metafizică de tip romantic — vom adăuga — leagă, intr-adevăr, opera de scriitor a lui marcel brion de opera sa de analist și de reputat comentator al faptului de artă. Această stare de lucruri dezvoltă consecințe importante m ordinea lucrărilor la care ne-аm referit, dar cu deosebire in ordinea lucrării pe care o prefațăm.