Să notăm dintru început ca estetica lui marcel brion ni se relevă, in chip pregnant, ca produs de reacție. Punctul de sprijin se află în dalele revoluției artistice moderne, in noua conștiință de sine a artei: deplasarea funcțiilor estetice ale limbajului poetic sau pictural de la imitație la creație, de la expresia conform obiectului la expresia conform viziunii subiectului. În deplin consens cu a-ceasta nouă direcție evolutivă în artă, marcel brion consideră, la randul său. Că, in epoca noastră, picturii nu-i poate fi atribuită funcția de a ilustra și idealiza realitatea catalogată, obiectivă, carapacea sensibilă, exterioară, a lucrului. Pictura — cu deosebire — trebuie să se detașeze de imperativele expresiei naturalistice", să refuze artificiul și retorica, să se sustragă tiraniei canoanelor realiste obținute pe cale speculativă, brion nu respinge realismul — după cum vom vedea — ca modalitate de expresie picturală, ci logica tradițională a realismului. Mai exact, iluzionismul, cantonarea plată și discursivă în ordinea imediatului, nemijlocitului. Principala exigență a concepției sale estetice ar putea fi formulată astfel: depășirea configurației efemere a lucrurilor, a superficiei, banalității și opacității lor in favoarea unei arte creatoare de sens, o artă înțeleasă ca revelație și dezvăluire.

Ideea fixării capacității de expresie a faptului pictural pe direcția unui raport diferit și opus celui cultivat de arta naturalistă nu este, desigur, nouă. Inedit ni se pare a fi modul în care marcel brion concepe acest alt raport. Semnalăm imediat că toate desfășurările sale în acest sens vizează depășirea lecturii mimetice, plat reflectorii, a realului și afirmarea deplină a „libertății imaginative" ca substrat al „aspirației la spiritualitate". Cadrul său conceptual, de care ne vom ocupa imediat, își are rațiunea și devine comprehensibil în planul acestei opoziții. Denunțînd, cu accente severe, „minuția epidermică a viziunii", marcel brion afirmă decis că funcția expresivă a picturii se dezvăluie plenar în relația dialectică a vizibilului cu invizibilul. Mai mult încă, raportul vizibîl-invizibil se află în înseși temeiurile originare ale picturii. Istoria lui homo picior e deschisă, intr-adevăr, cu sublinierea cadrului care-l face.

„încă de la apariția sa în pragul preistoriei, să ceară vizibilului să traducă invizibilul". Clădită pe acest raport, istoria pictorului devine interesantă — spune brion — atat prin expunerea ideilor și a sentimentelor ce-l influențează pe artist în creația sa, cat și prin cercetarea diferitelor instrumente care, oricît de paradoxal ar părea, servesc la a face vizibil invizibilul". Consecvent acestui punct de vedere, marcel brion va detecta prezența acestui raport pe toată întinderea istoriei artei „din paleolitic piuă la formele contemporane cele mai noi". Cuplul categorial de care ne ocupăm are o istorie veche. La origine se află distincția operată in aria filosofiei antice grecești sub forma relației mărginii-nemărginit. Limitai-nelimitat, distincție pe care evul mediu o va transpune în dogmatica filosofiei teologale și în estetica sa sub forma relației dintre vizibil (ceea ce este pămîntean) și invizibil (ceea ce aparține sferelor cerești). Ulterior, în epocile de factură pozitivă, a [ost consacrat raportul finit-infinit frecvent utilizat, dealtfel, și de marcel brion.

Întrucat e vorba de pictură — o artă vizuală prin excelentă —, el păstrează formularea medievală, dar îi cenzurează, discret, conotațiile de extracție teologică. Este limpede mai intai faptul că marcel brion nu situează raportul in discuție sub semnul a două 11 orizonturi ontologice diferite prin natura și semnificația lor, nu introduce, altfel spus, o diferență ontologică intre vizibil și invizibil, deci două planuri de existență — unul pămantean (vizibilul altul extra-pămantean (invizibilul). Brion denunță, astfel, pericolele idealismului estetic, și anume, fie acela de a concepe opera de artă pe un dublu plan existențial (in sensul gandirii estetice platoniciene, de pildă), fie acela de a înțelege relația vizibil-invizibil ca relație de la rațional la irațional. In spiritul concepției lui marcel brion invizibilul nu este un orizont care ar putea fi perceput, adică dat in percepție, ci numai „ghicii" și „presimțit". Invizibilul este — după cum vom vedea în cele ce urmează — creația, produsul unui demers subiectiv. Dealtfel, din lectura atentă a lucrărilor sale, rezultă cit se poale de clar că în. Temeiurile acestui raport nu a fost implicată o teorie a existenței construită într-o optică transcendentă sau transcendentală.

Menținut strict în sfera creației artistice, acest raport nu-și poate desfășura dialectica sa specifică altfel decat pe temeiuri materiale. . să nu uităm, intr-adevăr, că oricat ar depinde voința și organizarea intelectuală și spirituală a creației de estetică și metafizică, instrumentele de care se slujește sini unelte materiale, și că nu există alte mijloace de a transmite, pictural, idealurile și visurile, decît utili zar ea unor suporturi (peretele, panoul de lemn, panza, hartia), a unor pigmenți și intermediari (ceara, albușul de ou. Culoarea diluată în apă și etalată pe cimentul umed, tușul, uleiul și lacul) și a uneltelor care transportă formele pe aceste suporturi (creionul, penelul, cuțitul, degetul)". Pentru a se desfășura, dialectica raportului vizibil-invizibil presupune, ca o condiție sine-qua-non, confruntarea pictorului cu materia, efortul de a o in-fortna slujindu-se de mijloace materiale. Dar care este înțelesul acestor termeni? Ce este vizibilul? Se desemnează invizibilul?