Uriașele progrese realizate în ultimii cincizeci de ani în cercetarea străvechilor mentalități primitive exotice, și vastul camp spiritual deschis tot mai mult în fața etnografiei, au îngăduit să se aplice, prin analogie, și societății preistorice europene dalele culturii spirituale constatate și studiate astăzi la popoarele contemporane care, din punct de vedere tehnic și intelectual, se află încă în stadiul de civilizație aurignaciană sau magdaleniană. S-a ajuns astfel să se presupună că în afară de vraja cinegetică oficiată în peșteri cu ajutorul picturii, aveau loc acolo și ceremonii de jertfă ce mat există și azi la populațiile primitive din africa și altai. Spre deosebire de vraja de vînătoare, violență materială exercitată asupra animalului, armă magică pornită împotriva lui. Ritul de jertfire are ca scop să ceară iertarea animalului ce va fi omorat. Pentru ca sufletul său să obțină liniștea și specia lui să nu încerce să se sustragă, printr-o sinucidere colectivă, prin refuzul de a se reproduce, îndatoririi de a-i hrăni pe oameni. Epuizarea vanatului prin dispariția rasei ar însemna o catastrofă ce ar condamna un întreg popor la moartea prin foame. !să obții ca animalul să se lase vanat și omorat, sa nu-i poarte dușmănie omului și să vină mereu la indemana „armelor" sale, așa cum o cere legea naturii, să crească și să se înmulțească cu dărnicie, astfel ca oamenii să poată și ci să crească și sa se înmulțească — acesta e rostul picturilor rupestre ce determină.

În linii esențiale, arta epocii paleolitice europene. Sunt totuși, inevitabile unele erori în interpretarea acțiunilor și gandurilor aurignacianului și magdalenianului, de care ne despart mai bine de douăzeci de mii de ani și al căror mod de a gandi nu ni-l explică nici un document scris, nici o tradiție. Din fericire, in africa nu se întamplă același lucru, cel puțin în africa de sud. Căci arta saharei e tot atat de ipotetică precum cea a franței sau spaniei. Dar de vreme ce mentalitatea preistorică prezintă serioase analogii in diferite medii unde o întalnim. Apare îndreptățită încercarea de a înțelege. Preistoria europeană cu ajutorul documentelor oferite de preistoria actuală a africii de sud.

Unde generația varstnică e încă în stare să traducă imaginile pictate și să le explice semnificația. Cunoașterea miturilor africane „ilustrate" de picturile rupestre nu poale, desigur, să clarifice toate punctele încă obscure din aria preistorică europeană, dar ea aruncă o lumină lămuritoare asupra cauzelor acestei arte atunci cand depășim primele ipoteze clasice ale vrăjii vanătorești și a ritualului de jertfă și intalnim marile mituri cosmice ale căror imagini sunt. Transcripții figurate. Astăzi e aproape sigur că arta preistorică africană, într-un moment dat al dezvoltării sale, a constituit un lot, începind din atlas pana la cap. Și e vădit, de asemenea, că asemănările între arta africană și cea a levantului spaniol sunt prea numeroase pentru a fi intamplătoare: au existai deci influențe reciproce între cele două maluri ale mediteranei, fără să putem lotuși stabili cu siguranță care din ele l-a influențat mai intai pe celălalt. Pe cazul să adăugăm azi versiunii utilitare și raționale o interpretare mai largă, mai pătrunzătoare. Dacă nu cunoaștem adevăratul context spiritual în care s-a ivit, nu putem aprecia semnificația și importanța artei preistorice, așa cum „nu putem judeca arta creștină fără să cunoaștem doc!rina lui cristos" (erîk holm).

Și tot erik john ne spune că, deoarece la extremitatea continentului african civilizația preistorică s-a păstrat intactă. ,,istoricii care studiază preistoria pol să stea de vorbă cu contemporanii epocii de piatră, să le studieze obiceiurile. Să asiste la dansurile lor. Să le învețe limba, să le înregistreze legendele și să le confrunte tradiția mitică cu credințele religioase și operele gravate și pictate, ce sunt manifestări tangibile ale spiritualității lor". Pe cu putință astfel ca „reprezentările rupestre din africa de sud să dezvăluie într-o zi adevăratul sens al artei parietale europene".