are o calitate cu totul diferita. Temele acestui pictor ne duc cel mai des pana la limita fantasticului fara sa piarda contactul cn realitatea calda si trainica, dar aceasta realitate apare transfigurata de un fel de mister interior. Liniste panica, uneori nelinistitoare, salasluieste in scenele de staul sau grajd unde animalele obisnuite lasa sa se intrevada ca un zeu poate trai in ele si le. Poate da viata. Acelasi suflu larg panteist, strabatand peisajele sale ca un suflu al miracolului, glorifica si gradinile sale, unde personaje mascate joaca. In taina noptii, o tragedie tacuta, semanand cu umbrele, cu fantomele, cu sufletele indurerate. Obiectele insesi par a fi adeseori si ele suflete indurerate.

Nu exista materie orical de umila, oricat de banala. In care sa nu poata locui un spririt. Asemenea lui gerard de nerval ( adeseori in fiinta obscura traieste un zeu ascuns ) amedee de ia patelliere ridica dincolo de real si spiritualizeaza realitatea cotidiana. Face prin dragoste asemenea iui rouault. Dar si pentru ca inima sa e deschisa divinitatilor telurice ale paginismului taranilor ( pagani ), ca si spiritului fara trup care exista pretutindeni. Daca in legatura cu rouaull se poate vorbi de un expresionism crestin. Dar trebui ca in legatura cu picturile lui la patelliere sa se admita un expresionism clasic, in asa masura fortele instinctului se unesc armonic cu puterea intelectului si calda inflorire a sentimentelor.

Daca e sa i se gaseasca acestui pictor modern un stramos, un precursor pe linie franceza, acesta ar fi poussin. Pictorul inspirat de tasso si ariosto, acel poussin baroc din tablourile renaud si armida (de la dulwich si leningrad). In mod logic, ar trebui sa se vorbeasca de un expresionism ebraic si slav atunci cand se evoca opera si fizionomia artistica a lui soutine. Acest evreu din minsk a trait la paris de la vaista de nouasprezece ani pana la moartea sa in 1943; din punct de vedere al nationalitatii el nu e mai francez ea picasso sau van gogh. Dar apartine asa-numilei scoli din paris si de aceea trebuie sa figureze aici, numai daca nu preferam denumirea de expresionism iudaic, in care ar figura si kirch-baum, manc-katz, chagall. Haim soutine a pastrat din traditia iudaica sentimentul agonic al dramei cosmice, capacitatea de a participa la durerea lucrurilor, la tragica sfasiere a peisajelor. Dar parea ca un foc infernal nevazut rasuceste copacii si ii face sa se invarteasca intr-o furtuna magica, o furtuna ca de pe muntele sinai, frangand si rasucind personajele intr-un spasm neintrerupt si convulsiv.

Ii de ani de solitudine morala, de batjocuri, de obsesii pustiesc universul lui soutine. Fie ca e vorba de fiinte sau de lucruri. Obsesia morbida a ghelto-ului urmariti-l neincetat. I-a inculcat o senzatie de sufocare de care nu scapa decat prin rapide evaziuni intr-o natura halucinanta si ea. Populata de demoni, rascolita de taifunuri si de cutremure de pamant. Lumea lui soutine e un infern, pe pamant, mai primejdios decat infernul lui hieronymus bosch, ai carui demoni se manifestau pe fata. Desenul sau este seismograful vulcanilor si al mareelor.

Pasta sa e curgerea unei lave calde inca, ce va prinde forma in tiparul palpitand si diform al anxietatii. Doua furculite si o farfurie cu heringi ii ajung ea sa provoace imaginea insasi a mortii; pentru el nu exista nici o forma, nici o culoare care sa nu stea marturie in favoarea distrugerii si damnarii. Astfel, acest evreu aclimatizat la paris din adolescenta este, poate, cel mai autentic si mai diabolic expresionist dintre toti pictorii care au figurat sub acest litiu.