Viața pe pamant nu insemna, in metafizica egiptenilor, decat un scurt popas intr-un loc pe care erai chemat sa-l parasești mai devreme sau mai larziti. Dar unde șederea noastra era in mod necesar foarte scurta: era deci important sa profiți cat mai mult de ea pentru a-ți asigura o nemurire fericita intr-o lume de dincolo, numita cimpiile lui hialu, unde duceai aceeași existența ea și pe pamant. Dar pentru veșnicie. Lipsa de interes pentru viața pamanteana se vadea in lipsa de trainicie a construcțiilor sortite celor vii: n-a ramas nimic din ele. Și aproape nici o urma a unei arte ce nu e funerara, inchinata morții și hunii de dincolo. Pe foarte probabil ca șubredele palate egiptene, nesupraviețuind locuitorilor lor. Sa fi fost impodobite eu picturi: se prea poate, de asemenea, ca aceste picturi sa fi avut același stil și aceeași tehnica ca .și cele din mormintele ce ne ofera astazi, odata cu statuile unde se adapostea.

Dublul , unde se cuibarea „sufletul , odata cu mobilierul funerar, toate documentele pe care le avem despre arta egipteana. Aceste picturi sunt magice in sensul ca tot ce e infațișat aici pe pamant, exista cu adevarat in lumea de dincolo. Ființele și lucrurile trebuie deci infațișate in așa fel incit sa-și pastreze in eternitate forma și culoarea ce li s-a dat. Aceasta arta a imuabilului, a imortalizarii provizoriului, nu se va schimba, deci. Incepand din preistorie pana aproape de declinul civilizației egiptene. Iar revoluția estetico-religioasa a lui ehnaton nu inseamna o zdruncinare a temeliilor oi. Deoarece magia vine in ajutorul artei, obiectul pictat aici e un obiect care traiește in alta parte ; bineanțeles, cu condiția sa se respecte anumite reguli estetice și magice.

Ne putem face o idee reala despre statutul social al pictorului egiptean, despre modul sau de trai și felul de a lucra, vizitand satul de artiști construit sub dinastia a xix-a la deir-el-medineh ca sa-і adaposteasca pe cei ce lucrau ia templu ; vestigii rare și rafinate dovedesc ca ei și-au impodobit casele, sau, mai degraba, celulele foarte stramte, cu fresce unde iese la iveala o verva, o spontaneitate corectate și strunite de imperativele de impodobire a templelor și mormintelor. Tehnica lor era destul de simpla: pictorii iși doban-deau o sprinteneala a desenului și o siguranța a mainii. Fara greș, descuind figuri pe pietre plate sau cioburi de vase pentru a ajunge la o indemanare perfecta. Ei pictau fresce și intr-adevar, fresca nu ingaduie, in principiu, nici o retușare ; de fapt ci dadeau stralucire frescei prin encatistica, procedeu in care ceara calda e amestecata cu galbenuș de ou. Se pune adesea intrebarea ce mijloc de luminație foloseau pictorii atunci cand lucrau in mormintele ce inaintau foarte adine in slinca, deci foarte departe de lumina zilei: caci se pare ca orice fel de lampa intrebuințata in acea vreme, torța sau luminare, ar fi lasat urme de fum pe aceste picturi ; dar ele nu se zaresc nicaieri, și nici in frescele sau baso-reliefurile infațișand adesea pictori la lucru nu se arata niciunde vreo lampa. Pe una dintre numeroasele enigme nesoluționate și, dupa cate se pare, de nerezolvat, ale artei egiptene: mai exista și alta, foarte ciudata, și pe marginea careia sunt inca posibile numeroase discuții in contradictoriu — este vorba de neterminarea unor chipuri, precum voluntara e și omiterea unor amanunte. Existența in lumea de dincolo a obiectului infațișat tuci pretinde o exactitate meticuloasa in reproducerea tuturor parților.

Aceasta neterminare, aparand cu totul excepțional, trebuie s-o recunoaștem, iși poate avea radacinile intr-o superstiție populara comuna unor medii de cultura foarte numeroase și diferite: asimetria sau lipsa unui motiv in decorația japoneza, gaura lasata intenționat intr-o țesatura peruviana. Pentru ca sufletul sa nu ramana inchis acolo, in sfarsit, vechea teama ca „atunci cand casa e terminata, moartea intra in ea.