De ce și cum, într-un anume moment al devenirii sale, omul, a cărui apariție pe pamant e împinsă acum înapoi spre date tot mai îndepărtate, și-a dat seama de interesul ce-lare pentru el reprezentarea ființelor înconjurătoare sau a plăsmuirilor visului ori ale imaginației? Se pare că aceasta s-a întamplat doar din paleoliticul superior, adică, după ipotezele cele mai îndrăznețe, cu vreo patruzeci de mii de ani înaintea erei noastre, cand a apărut un homo pictor, omul pictor, fratele lui homo jaber și al lui homo sapiens, atunci cand probabil se scurseseră deja mai multe sule de mii de ani de la începuturile omului pe pamant, fără ca să poată fi remarcată vreo manifestare artistică. La drept vorbind, nu cunoaștem pictura preistorică decat în momentul cand îmbracă pereții și boitele grotelor și ale adăposturilor ce apărau de vremea rea de afară. Dacă ținem seama de tot ceea ce s-a distrus în vremurile istorice prin războaie, revoluții, vandalism prostesc, lipsă de grijă sau numai datorită acțiunii timpului și a elementelor naturii, și de puținul ce a rămas după toate acestea, ne mirăm și mai mult că mai există încă picturi preistorice cu zecile de mii în întreaga lume, după ce s-au scurs atatea milenii, după ce atatea civilizații au apărut unele în locul altora, dar mai ales că explorarea, analiza și clasarea acestor picturi sunt recente de tot. Descoperirea întamplatoare și studierea sistematică, științifică a peșterilor pictate sunt fapte mult mai „tinere" decat egiptologia, de pildă, și vreme foarte îndelungată o inexplicabilă aversiune față de ideea că oamenii ar fi pulul fi de la începuturi, in felul lor. Niște excelenți meșteșugari și artiști demni de admirație, a făcut ca gravurile rupestre sau chiar silexurile cioplite, să fie privite ca o înșelătorie sau mistificare. Lupta eroică a primilor cercetători ai preistoriei împotriva indiferenței publicului și a rea voinței „autorităților" științifice dovedește cat de înrădăcinată era această prejudecată și cat de mult frana înțelegerea adecvată a artei preistorice.

Există și o altă prejudecată asemănătoare, care însă n-a fost învinsă. Ea nu admite un adevăr, astăzi evident, și anume că arta europei nu e singura care merită curiozitatea și interesul nostru. Tocmai de aceea capodoperele ținuturilor exotice sunt exilate în muzeele de etnografie, căci muzeele de „arte frumoase" sunt păstrate pentru artele în primul rand antice ale occidentului și orientului apropiat. Starnind destul de tarziu interesul estetic al omului obișnuit sau al marelui public, aria preistorică a fost vreme îndelungată prea timidă spre a-și impune drepturile. 0 înțelegere mai largă și mai profundă a artelor exotice de care au dat dovadă etnologii interesați de estetică și mai instruiți decat precursorii lor. Cei care s-au ocupat de istoria religiilor, de mituri și de. Filosofia adancurilor", îndreptățește atenția acordată astăzi picturii preistorice ; mai ales de cand s-a constatat că această artă a popoarelor dispărute de pe teritoriile saharei.

Franței sau spaniei poale fi comparată cu ilustrările miturilor încă vii ale unor popoare pe care. Civilizația occidentală" n-a reușit să le distrugă cu totul, ca acelea din australia și africa, deși numărul boșimanilor și al australienilor scade din nefericire înspăimantălor de repede. Vedem acum că rasele se pot stinge cu încetul, luand cu ele comoara de neprețuit a credințelor, miturilor și 31 a artelor legate de ele. Ziariștii rare au poreclit grota de la lascaux. Atunci cand a fost descoperită. Capela sixtină a preistoriei, hazardau o comparație îndrăzneață care în linii mari e. de fapt, exactă. Intr-adevăr, la lascaux, ca și la vatican, întâlnim reunite elemente caracteristice.

Marii arte“, un loc cu caracter sacru, îmbrăcat în imagini de către un om a cărui funcție specializată, printre diferitele corporații constituind colectivitatea socială, e de a picta aceste imagini. Recunoaștem, astfel, de la început. În picturile rupestre ale epocii de piatră, existența unei arte valabile în sine și pentru sine, a unui loc ales pentru cult și căruia arta îi e de îndată asociată: în sfarsit. Cu mult înainte de apariția breslelor medievale, existența unei caste de artiști, a unei caste avînd privilegii și îndatoriri proprii, legală probabil de casta preoților și a vracilor, cu care, poate, se chiar confunda. Fie că ocupă un rang sacerdotal sau ca un simplu creator de imagini — ceea ce e cu neputință să știm — piciorul paleolitic e un om aparte in trib, in clan. El e desigur scutit de sarcinile sociale impuse celorlalți oameni în interesul colectivității: ceilalți vanează. Cioplesc unelte și arme de silex, dar rolul său e tot atat de important ca și al lor.

Căci în cele din urmă depinde și de el — tot așa cum depinde de forța, de sprinteneala și îndemnarea vanătorului — ca vanatul trebuincios hranei celor din grote să fie asigurat la timp și cu îmbelșugare.