s-a spus ca monet a ajuns sa picteze dupa natura sub influenta lui jongkind si mai ales a lui bou din care-si termina tablourile dupa natura — dupa motiv, cum se spunea — dar nu e sigur daca piciorul morilor a facut totdeauna asa. Dupa marturia lui bonnard, monet nu pierdea mai mult de zece minute lucrand dupa motiv si se intorcea sa termine in atelier, ca sa nu lase timp lucrurilor sa-l acapareze. Ceea ce-l intereseaza mai mult sa surprinda intr-adevar — si privirea lui il inregistreaza, in totalitatea sa, cu o vioiciune extraordinara — e efectul rar, unic, momentul in unicitatea sa perfecta, viata atmosferica in tot ce are mai impalpabil, mai insesizabil, mai minunat, de vreme ce nu va putea fi vazut niciodata la fel. Daca monet picteaza in acelasi mod acelasi obiect, formand serii, gara saint-lazare (1877), gheturi la vetheuil (1880), morile (1891), plopii (1892), catedralele din houen (1894), este pentru ca fiecare imagine e reprezentarea unui aspect al naturii, anihilat chiar in clipa cand apare. De aceea, monet n-avea nevoie sa ramana mult timp langa motiv. El ducea cu el imaginea fixata pe retina si creier, elernizand ceea ce e trecator, imobilizand ceea ce e provizoriu. De aceea, impresionistiior le va placea atat de mult apa care e trecerea insasi, reflexele sale, luminile ei tremuratoare, schimbarile ei neincetate.

Sa ne amintim ca in timpul razboiului din 187o monet, pissarro si sisley, refugiati in anglia in timp ce cezanne fugea de concentrare la estaquc, au descoperit impreuna si simultan, ceata si soarele voalat, tamisa si un maestru: pe turner, despre picturile caruia constable spunea: ai putea trai - si muri cu placere contempland asemenea imagini (irationalul drag englezilor), vraja tainica a unei naturi ce se transforma sub priviri, introducerea feericului in real, renuntarea la forma in favoarea luminii, materia pierzandu-si greutatea, realul avand aspectul fabulos al unui joc de artificii. Intelegem acum de ce aceasta noutate deconcertanta nu putea aduce impresionistiior decat mania si insultele publicului, batjocurile criticilor, neincrederea colectionarilor; deci lipsa de popularitate si mizeria. Chiar daca incercau sa se justifice, explicand ca urinau regulile stiintifice formulate de chevreul, nimeni nu ii credea. Cazul lui duranty era cu totul exceptional, duranty care in plina reactie anti-impresionista la paris, doi ani dupa prima lor expozitie, explica inteligent metoda lor de creatie: descoperirea lor consta de fapt in a fi recunoscut ca lumina puternica decoloreaza tonurile si ca soarele reflectat de obiecte, prin insasi lumina sa, tinde sa le reduca la o unitate luminoasa, contopind cele sapte culori ale prismei intr-o singura stralucire incolora, care e lumina. Din intuitie in intuitie, ei au ajuns incetul cu incetul sa descompuna lumina soarelui in razele sale, in elementele sale si sa-i recompuna unitatea prin armonia generala a irizarilor raspandite pe panza. Duranty are dreptate atunci cand vorbeste de intuitie. Impresionistii nu sunt fizicieni, nici macar oameni inzestrati cu o solida cultura stiintifica.

Si fac din instinct ceea ce savantii descopera in domeniul lor si parerea mea este ca ei s-au refugiat in teoriile lui chevreul ca intr-un bastion ca sa se apere impotriva atacurilor criticii si nu atat pentru ca i-ar fi ascultat si urmat invatatura. Monet este un instinctiv pur. Aceasta se poate vedea si mai bine atunci cand, retras in giverny, el compune acel extraordinar elesteu cu totusi pe care nu va inceta sa-l picteze pana cand formele florilor, podul, malurile nu se vor fi topit, in iradierea colorata a plantelor de apa, a luminii si apei. Ajungand la abstractiunea perfecta intr-o reprezentare care e mai mult muzicala decat picturala, absolutul anihilarii lucrului in lumina sa coincide cu o negare a fiintei, comparabila cu cea din extremul orient. Materia disparand, cum mai poti crede ca a existat vreodata? Totul poate sa fie doar o iluzie; obiectul reprezentat, panza care-l reprezinta, nu mai sunt prin urmare decat aparente, fantasme ale marelui vis cosmic. Nu pictez asa cum pasarea canta a spus renoir, dar un tablou de monet e cantecul fantomei unei pasari.

Tocmai pentru ca publicul nu vedea in natura lucrurile pe care impresionistii in schimb le vedeau si le reprezentau in conformitate cu viziunea lor, divortul intre artisti si contemporanii lor a devenit atat de grav si imposibil de reconciliat.