in ceea ce priveste picturile crestine de la el bagawal. Datand din secolele al iv-lea si al v-lea. Ele corespund celor mai frumoase opere ale artei crestine din occident, pastrand in acelasi timp un caracter egiptean pronuntat, care se atenueaza mai tarziu la banii, la der es surian, la sakkarn. Unde exista deja asemanari cu bizantul. Totusi se poate trage concluzia, din ideea pe care crestinii si-o faceau despre universul vizibil si reprezentarea sa, ca aceasta lume noua, inspirata de o metafizica cu totul diferita de eea a popoarelor idolatre in mijlocul carora traia si inflorea, va fi cu totul opusa credintelor, idealurilor, gusturilor si obiceiurile estetice ale societatii antice, fata de care ea manifesta o totala revolta. Daca doctrinele crestine ar fi fost duse pana la ultimele lor concluzii, se pare ca acestea ar fi pulul fi tot atat de puternic ostile fata de reprezentarile figurative, de orice gen. ca si israelul sau islamul. Intr-adevar.

In aceste doctrine lumea vizibila e o lume iluzorie. De care trebuie, sa le detasezi si sa fugi do nalucirile ei pline de ispite. Materia e opusa fara incetare ea intunecime, spiritului, care e lumina. Latura insasi e deci suspecta si nu va fi admisa decat in masura in care manifesta spiritul, decat in masura in care vizibilul faciliteaza accesul spre invizibil. Exista aici ceva ce aminteste de filosofia antica a lui platon. Si de rolul acordai de plotin lucrurilor materiale: de a starni incantarea. Extazul, entuziasmul: intr-un ctivanl.

Tot ceea ce-] ajuta pe om sa se paraseasca pe sine corespunde preceptelor lui dionysos areopagitul ce recomanda sa transcenzi lumea sensibila, sa parasesti simturile si operatiile intelectuale. In ceea ce priveste reprezentarile crestine propriu-zise, ea cea a bunului pastor, ea e condamnata in chip expres de tcrlullian si pana prin secolul al iv-lea parintii bisericii isi marturisesc ostilitatea fata de pretentia de a oferi o imagine a lui dumnezeu, care fiind verb, logos. Nu poate fi infatisat intr-o forma fizica. Pare aici teama nemarturisita de a vedea renascand vechiul cult al idolilor, chiar prin reprezentarile cele mai pioase si patrunse de spiritualitatea cea mai inalta, cea mai dematerializata. In epifanius si in canonul 36 din elvira se intrevad germenii unei lupte impotriva imaginilor cu efectele ci cele mai radical caracteristice, mai violente si mai daunatoare in razboiul imaginilor condus de imparatii bizantini iconoclasti. Aceasta tendinta spre aniconism. Care este de fapt logica la primii crestini si justificata de teama ca puritatea credintei lor ar putea fi contaminata si corupta prin contactul cu arta pagana, dispare totusi destul de repede recunoscandu-li-se icoanelor eficacitatea pe care o aveau in promovarea credintei, si de asemenea pentru ca era inevitabil ca influenta mediului sa se faca simtita asupra adeptilor noii religii; acest fenomen devine atat de general, incat poate fi urmarit atat in occident, cat si in orient, avand trasaturi diferite in concordanta cu esleticile societatilor in care s-a raspandit crestinismul.

La roma, traditia greco-latina va introduce anumite forme cu conditia ca ele sa-si schimbe valoarea si semnificatia. Si imaginile iudaice isi vor aduce aportul de simboluri. In ceea ce priveste orientul, se va naste in comunitatile crestine un anumit sincretism formal destul de accentuat. Aceasta prima faza a artei crestine nu se situeaza dealtfel sub semnul imobilitatii, ea evolueaza si se transforma incepind cu pictura catacombelor pana la expresionismul constantinean dintre 30o si 360, dupa cum a fost numit si clasicismul teodosian, intre 36o si 400, dupa bettini, unul dintre cei mai buni specialisti in aceasta epoca. Ceea ce ne atrage mai intii atentia in arta crestina primitiva, reprezentata aproape exclusiv de catacombe, unde se desfasoara cultul clandestin si unde erau ingropati mortii. Este noutatea absoluta si totala a unei picturi ale carei inceputuri coincid cu ultima perioada de inflorire a artei romane, asa cum apare ea mai ales in campania. Firesc ca stilul unei secte proscrise, cuprinzand in general oameni saraci, silita sa se ascunda si sa duca o viata subpamanteana, urand tot ceea ce, din punct de vedere material sau spiritual, e legat de idolatrie, sa nu semene deloc cu cel al unei societati ajunse la cel mai inalt grad al puterii si prosperitatii.

Si a carei strictete religioasa a fost corupta de patrunderea unei multimi de cidte straine, raspandind la roma si in cetatile ce depind de ea idolii lor stranii, riturile lor orientale. Liturghiile care, prin bizareria si pitorescul lor vor atrage numerosi romani blazati; si crestinismul, la randul lui a beneficiat de aprecierea (le care se bucurau religiile misterelor, aduse din grecia si din asia mica, cu zeitatile, preotii si metafizica lor.