din antologia textelor capitale ale artistilor romantici. Vom extrage mimai efluvii documente dintre cele mai frumoase si mai instructive, renuntand sa le comentam ca sa nu le reducem ascutisul. Primele vor fi confesiunile pictorilor, de vreme ce pictorii sunt in cazul nostru cei ce. In mod firesc, au dreptul sa-si spuna cuv intui inaintea celorlalti. Sa ascultam deci ce au sa ne spuna acesti artisti si sa le pastram spusele in memorie ca niste chei valabile nu numat pentru acesti artisti si pentru operete lor ci si pentru ansamblul miscarii romantice in intregul ei. In carnetele pictorului german caspar david friedrich vom scoale doua inalte invataturi, unde se defineste cel pe care david angers l-a numit, dupa vizita facuta in atelierul sau de la greifswald, inventatorul peisajului tragi. Pictorul mi trebuie sa picteze numai ceea ce vede pe dinafara, ei si ceea ce vede in el insusi.

Daca nu vede nimic in sine, atunci sa nu mai picteze ce vede in fata lui. Altminteri, tablourile sale vor semana cu paravanele in dosul carora nu le astepti sa intalnesti decat bolnavi si morii. Despre identitatea spiritului si naturii si despre revelarea divinului existent in cele mai miei obiecte, caspar david iriedricli ne spune: "dumnezeu e pretutindeni, in cel mai mic graunte de nisip. Odata am vrut sa-l infatisez si in trestii". Astfel se explica acea divinizare a peisajului, fenomen romantic prin excelenta, manifestandu-se sub aspectele sale destul de diferite in germania, in anglia, in franta, asa cum vom vedea mai tarziu. Ari gustav carus, care a fost si un savant, unui dintre cei mai celebri filosofi ni naturii germani si un pictor de peisaje din scoala lui caspar david friedrich a precizat in ale sale noua scrisori asupra picturii peisajului estetica si etica aces-231 lei arie. Numai atunci cand recunosti, sau cel putin ghicesti, in vasta natura de la suprafata planetei noastre prezenta unui principiu spiritual de viata, intregul decor al peisajului primeste un sens mai elevat: numai pornind de aici vom putea intelege si simti aceasta legatura spirituala dintre miscarile si metamorfozele naturii exterioare si variatiile simtamintelor noastre.

Tot carus a spus: "inconstientul este expresia subiectiva indicand ceea ce cunoastem obiectiv sub numele de natura". Aceasta dominanta filosofica ce se poate observa la artistii germani ii distinge radical si profund de pictorii francezi mai rationali considerand suspecta metafizica, concentrandu-se aproape exclusiv asupra problemelor de pictura — mai mult decat plastice — si relevand o estetica practica, aplicata. Pentru delacroix si pentru gericault insemnatate are innoirea manierei de a picta, si nu modificarea filosofici artei sau imbogatirea ei cu un element nou. Mijloacele de expresie conteaza mai mult decat ceea ce urmeaza sa fie exprimat, si cu toate ca romanticii francezi practica inca pictura cu subiecte, modul de a exprima este obiectul tuturor eforturilor lor in detrimentul continutului in fiinta lor intima, ei raman clasici prin natura si formatie, chiar daca revolta lor impotriva clasicismului e sincera si eficace. Exemplul lui delacroix, care cu trecerea timpului si distantarea ne apare din ce in ce mai mult un marc clasic, e foarte evident, si aceasta dubla natura salasluind in el bine echilibrata, ii dicteaza urmatoarea fraza, ca un portret intim al artistului si un rezumat al operei sale: arta este betie ordonata. Opusul lui delacroix, sculptorul francez auguste preault, contemporanul sau, om cu vise mari si imaginatie grandioasa, care propunea sculptarea efigiei lui vercingelorix pe un munte din auvergne si se mira ca oferta lui nemaiauzita a fost respinsa, se definea in intregime in aceste cateva cuvinte: eu nu sunt pentru finit. Sunt pentru infinit.

Dar preault e o exceptie printre romanticii francezi, pastrand voit sau nu, pana si in excesele lor, un fond inalienabil de ratiune si masura, dintre care nici unul n-ar fi zis precum pictorul fantastic elvetian h. iissli: inaintez pe o mare fara tarmuri si fara fund. Exista totusi un element comun unindu-i pe toti si plasandu-i in aceeasi tabara impotriva clasicilor: fie ca sunt nordici sau mediteraneeni, cu totii vor sa afirme si sa manifeste in operele lor predominarea sentimentului. Vorbind parca in numele lor, englezul constable se explica pe sine si ii explica in acelasi timp: pictura este pentru mine sinonimul sentimentelor si, ca un erou, germanul philipp ollo runge, unul dintre maestrii cei mai pasionati ai romantismului german, alaturi de friedrich, raspunde: aria noua trebuie sa reflecte viata spirituala a omului prin mijlocirea naturii daca s-ar incerca sa se dea o definitie completa romantismului, ea ar putea fi gasita deja in totalitatea ei, in fraza poetului novalis: a fi romantic inseamna a da cotidianului un sens elevat, cunoscutului demnitatea necunoscutului. Finitului stralucirea infinitului sa ne oprim la acest text definitiv, nemaicontinuand cu numeroasele citate ce n-ar avea conciziunea plina de forta si solemnitatea de oracol a cuvintelor lui novalis. Din punct de vedere estetic si pictural, ce aduce oare nou romantismul? In ce consista antinomia intre homo romanticus si homo classicus si cum se manifesta aceasta antinomie in operete lor? Orice miscare noua este in acelasi timp avant inainte si privire in urma, bazata pe un trecut indepartat, preferat trecutului apropiat pe care il refuza si a carui mostenire e data de-o parte chiar daca influenta ei se face simtita, e salt in necunoscut, in ceea ce nu exista inca si nu va fi decat pentru ca artistii il vor crea.