Brion prezintă o formulă destul de complicată. Intr-o primă accepție, vizibilul este sursa de inspirație, in mod predilect natura în. Toate manifestările ei. În natură, deci în sfera vizibilului. Pictorul 12 trebuii să vadă invizibilul. Să descopere, adică, circuitul vital misterios al lumii, să impregneze in reprezentarea picturală a obiectelor un ceva ascuns dincolo de ele, să capteze relațiile lor secrete, adancimea lor cosmică. /1 doua accepție a termenului se conturează in raport cu opera de artă propriu-zisă.

În acest plan, vizibilul (natura, realitatea) este termenul care mediază viziunea, prin viziune ințelcgindu-se ,.o-biectid așa cum îl vede imaginația". Detectăm aici, in mod cert, influența erociană (crace spune: „o-bieetul a cărui intuiție o avem"). Caracterul anii-naturalist al acestei determinări este limpede afirmat atunci cand brion precizează că vizibilul — în planul operei de artă — nu este obiectul reprezentat (ceea ce percepem pe panză), ci reprezentarea picturală prin intermediul căreia artistul accede în lumea ascunsă (invizibilă) a obiectului, adică l't lumea, la realitatea intuită în spatele lui și pe care trebuie să o impregneze în carnea reprezentării, in esență — nuanțele le vom transcrie imediat — raportul vizibil-invizibil desemnează, în acest plan, actul de contopire organică, indestructibilă, a lumii reale cu lumea imaginară sau, altfel spus, lumea imaginară aderentă la un substrat corporal. Dai dacă, in general, definirea vizibilului nu pune întrebări prea complicate, nu același lucru îl putem afirma în legătură cu modul in care marcel brion înțelege să specifice invizibilul. Trecind la această operațiune de specificare. Marcel brion își aduce în sprijin mai toate tezele filosofice și estetice elaborate in arsenalul gîndirii romantice europene, in poeticile pictorilor romantici — in special —, enunțuri și principii formulate. . de filosofi și ganditori orientali și extrem-orientali. În.

Sfirșit, lot ceea ce crede de cuviință că poate fi afiliat punctului său de vedere. Novalis e invocat frecvent cu următoarea teză : . . a fi romantic înseamnă a da cotidianului un sens elevat, cunoscutului adancimea necunoscutului, finitului strălucirea infinitului". Este citat scliehing: „natura tre-13 buie să fie spiritul vizibil, spiritul trebuie să fie natura invizibila'. Este aplaudat redon care, iși impunea „să pună logica vizibilului in slujba invizibilului". Bace trimiteri la un poem chinez din epoca t’ang in care se spune că „arta produce ceva dincolo de forma lucrurilor deși importanța ei constă in a păstra forma lucrurilor". Nu vom insista. De observat numai că marcel brion nu sondează semnificația filosofică a ceea ce invocă.

Referințele funcționează in demonstrația sa exclusiv ca „citat in sprijin". Dar nu in planul său de referințe teoretice rezidă esențialul. Brion s-a impus printr-im stil strălucitor, dar cil se poate de echivoc, îndeosebi in specificarea invizibilului, temă care străbate efectiv lucrări ca: arta fantastică. Pictura romantică sau cea de față. Complicațiile survin, nud cu seamă, din utilizarea frecventă a următoarelor verbe: a traduce invizibilul, a face să transpară invizibilul, a urmări și înfățișa, a sugera și comunica invizibilul ele. Cu ce înțeles trebuie să le considerăm? Invizibilul nu desemnează — repetăm — o sferă de sensuri transcendente omenescului.

Acest termen traduce, prin excelență, o atitudine spirituală umană. Homo picior se consacră — istoria sa, in viziunea lui brion, urmind să confirme — unei operațiuni de transfigurare în înțelesul că, pentru a formula expresia picturală a spiritualității umane. El trebuie să treacă dincolo de configurația obișnuită a lucrurilor și să confere actului său „intensitate semnificativă". Dar „intensitatea semnificativă" a operei picturale e pusă, in chip exclusiv, sub incidența unei. Stări de strînsă comuniune eu natura", cu forțele cosmice. In consecință, homo picior iși specifică artisticește aspirația spirituală prin: captarea și stăpînirea, cu ajutorul unor forme (compoziție picturală, mască, statuetă, secure sau sceptru) — a forțelor și energiilor necunoscute ale mediului înconjurător (epoca primitivă); sondarea cifrului transcendenței și a sacrului (pictura egipteană și a evului mediu); implicarea sentimentului de conaturalitale intre om și cosmos (arta orientală); dezvăluirea unui univers umanizat prin reverie metafizică (peisagistica romanlică in mod predilect): evocarea secretului lucru -iilor și a relațiilor dintre lucruri (in sensul artei fantastice): reținerea, fie și în formă „total nenaturală" a energiilor primordiale, a forțelor tehnice resimțite de artist in fața lumii (o parte a picturii abstracte). „funcția pictorului — precizează marcel brion — este aceea de a mula în vizibil toată lumea invizibilă ghicită, presimțită de el . . și transcrisă in forme perceptibile.

.“ să mai notăm, lot în legătură cu specificarea termenului de care ne ocupăm, că. In multe contexte analitice. Marcel brion recurge la un vocabular filosofic foarte liber minuit: indoterminatul, indistinctul, incognoscibilul, inexprimabilul, imposibilul ele. Vtt avem a face însă decat cu forma figurată a înțelesurilor pe care tocmai le-am transcris. Alteori, accepțiile consemnate apar sub expresii ca: ireal, irealitate, suprareal, suprarealitate etc. Prin urmare: a traduce invizibilul, a-l sugera și comunica, a-l urmări și manifesta înseamnă, în ceea ce privește pictorul, a crea și dezvălui — în opoziție cu lectura mimetică a realului — aspectele care nu intră in cadrul experienței obișnuite a omului în mijlocul lucrurilor. Este insă limpede că a crea și dezvălui invizibilul rărnine misiunea pictorului, inlruclt numai proiecția sensibilității sale creează existența ascunsă a lucrurilor, și numai reprezentarea sa picturală ne-o poate dezvălui.

In subiectivitatea pictorului rezidă, prin urmare, puterea de a deschide o lume ca expresie a conștiinței și experienței sale în fața lumii și a lucrurilor înscrise în orizontul ei. El conferă realitate și dă sens lumilor sale imaginare, lată ce înseamnă. În spiritul concepției lui marcel brion, a face vizibil invizibilul. In textele lui marcel brion apar frecvent și alți termeni: sacru, sacral, sacralitale. Funcția lor e aceeași: particularizarea invizibilului. Dală fiind însă multitudinea unghiurilor de abordare, este absolut necesar să încercăm să deslușim sensul și valoarea lor operatorie.