raporturile natura obiectiva — cu subiectiv, vis — realitate, reprezentare — creare se pun in cazul iovilor intr-un fel cu totul deosebit fata de inaintasii lor si, la drept vorbind, si fata de urmasii lor. Tocmai ceea ce cel mai marc si mai reprezentativ dintre ei, malisse, a vrut sa spuna cand scria: pictura e meditatie dupa natura, expresia unui vis inspirat intotdeauna de realitate - nimic nu rezuma mai bine decat aceste cuvinte estetica fovilor. Care, dupa celebrul imperativ al lui maurice denis nu fac altceva decat sa umple cu forme o suprafata dala la aceasta definitie lapidara malisse adauga: urmaresc inainte de toate expresia. Pentru mine, expresia nu rezida in pasiunea ce va izbucni intr-un chip sau se va afirma piintr-o miscare violenta. A se afla in intregime in dispunerea elementelor din tabloul meu. Locul pe care-l ocupa corpurile, vidul ce exista in jurul lor. Proportiile.

Toate isi au rolul lor. Compozitia e arta de a aranja intr-o maniera decorativa diferitele elemente de care dispune pictorul pentru a-si exprima sentimentul din punct de sedere tehnic, fovismul seamana destul de mult cu expresionismul german, care, dealtfel, a invatat mult de la el. Ele se disting esential prin aceea ca la baza expresionismului, arta a exploziei, a sfasierii, a incendiului se afla tragicul existential, care doreste sa arate drama in nuditatea ei. Fovii ce nu se pot indeparta de ratiune, de echilibru, de acea clasicitate intima pe care o regasim mereu in arta franceza, nu vor o arta care sa nelinisteasca ei urmaresc, o armonie ce. In ciuda violentei afirmarilor culorii, a contrastelor sonore, faeaudu-i pe spectatorii de altadata — si poate si pe spectatorii de astazi — sa spuna ca aceste tablouri urla, cer _si ajung la o anumita sepinatate. Doresc — spunea malisse — o arta a echilibrului, a puritatii caro sa nu nelinisteasca si sa nu tulbure: vreau ca omul obosit, epuizat, frant de efort, sa se bucure, privind pictura mea de liniste si odihna. Semnificativ in aceasta privinta ca una din operete lui malisse, dintre cele mai frumoase si mai pe drept cuvant celebre, are ca titlu fraza lui baudelairc lux, calm si voluptate.

Amorul discret si tandru al lui dufy, umanitarismul nelinistit al lui v fam inele, sensibilitatea vie si amuzata a lui marquet. Si chiar senzualitatea densa si carnala a lui van dongcn, pastreaza un spirit de masura ce lipseste expresionistilor germani. Considerat revolutionar de catre marele public care, in 1905, nu pricepea maniera de a privi a fovilor mai mult decat intelesese publicul din 1876 pe cea a impresionistilor si mai inainte, cel din 1855 pe cea a realistilor, fovismul isi ocupa incetul cu incetul locul printre etapele a ceea ce s-ar putea numi clasicismul evolutiv al artei franceze. Pictorii fovi in marea lor majoritate sunt, material si spiritual vorbind, francezi, in timp ce in cubism ascetismul spaniol e predominant. Alaturi de miscarile contemporane acestuia, futurismul italian, rayonismul rus, neoplasticismul olandez, suprematismul rus, expresionismul german, fovismul se distinge prin trasaturile sale exclusiv franceze, dand astfel dreptate lui malisse pentru care un tablou trebuie sa stea linistit pe perete; el nu trebuie sa provoace spectatorului tulburare si neliniste, ci sa-l atraga lin intr-o stare fizica in care sa nu trebuiasca sa se dedubleze, sa iasa din sine. Un tablou trebuie sa procure o satisfactie adanca, odihna si placerea cea mai pura a spiritului in zenit.