Exista totuși cateva excepții de la aceasta aplatizare bi-dimensionala a obiectului cu trei dimensiuni, ale carui insușiri nu trebuie sa fie schimbate sau diminuate, excluzandu-se iluzia volumului și a oricarei perspective in sensul acordat de noi acestui cuvant: șirurile de animale al caror trup e ascuns in parte de celelalte, ceea ce presupune o distribuire spațiala in adancime ; turma de pelicani dresați pentru pescuit din mormanlul lui horemheb din valea regilor. Dar cele ce in realitate sunt intr-adevar așternute orizontal pe pamant. De exemplu o casa in mijlocul unei gradini, cu bazinul și palmierii ei, pictorul le așaza vertical, de parca toate s-ar ridica deodata și s-ar etaja in inalțimi și in lațime in loc de a se desfașura, cum se intampla in realitate, in profunzime. Nu este vorba deci de o adevarata realitate, ci de o aparența careia i se atribuie valoarea de realitate: astfel e vila lui minnalthl in mormanlul sau de la șeic-abd-el-kurnah, unde se combina viziunea de la sol, viziunea in zbor de pasare și cea in plan coborat cu ceea ce numim perspectiva in raze, care e și mai frapanta in mormantul lui piekhmara, din același loc. Un om infațișat in picturile funerare in timp ce bea dintr-un bazin apa sacra de la amentit, pare ca sta chircit pe capacul unei putini, caci apa se ridica și ea, ca sa fie receptata și simțita ca apa: ce ar deveni un fluviu desenat doar printr-o singura linie orizontala, ce existența ar avea el ?. Soluția egipteana, folosind planul de sus și cel de jos, ni se pare puerila, dar ea e singura ce satisface nevoia de adevar .și de totalitate absoluta. Sprinteneala gesturilor, vioiciunea atitudinilor, trasatura autentica surprinsa pe viu .și reprodusa cu o veridicitate frapanta, toate acestea ic regasim in numeroase exemplare in toate frescele funerare, și simțim acolo acea dragoste sincera, puternica, spontana și emoționanta a egipteanului pentru tot ce e viu: .și ințelegem voința iui de a imortaliza aceasta viața alil de precara prin reprezentarea picturala.

Aceasta nu se limiteaza, totuși, la episoadele obișnuite ale vieții zilnice. Si se inlampla sa abordeze domeniul fantasticului in imagini fara indoiala simbolice, a caror cheie nu o posedam, ceea ce nu ne ingaduie sa le patrundem pe deplin ințelesul. In hipogeul lui tulmes al iii-lea din teba se afla un desen in negru și roșu al regelui alaptat de un arbore sfint, caruia una din ramurile mari i se preschimba in braț susținand un sin ieșind dintre craci: suprarealismul n-a ajuns niciodata atat de departe ca aceasta extraordinara pictura, foarte rara dealtfel in estetica obișnuita, supusa in general unor canoane. Stalpul lui osiris, numit djed, se antropomorfizeaza, intinde maini inspaimantatoare. Deschide ochi hahicinanți. Umbra celui mort, așa-numita raibit, din mormanlul lui arinefer de la deir-el-medineh. Pare eoborita dintr-un roman de groaza englez, din secolul al xviii-lea.

Fantasticul inflorește mai liber in papirusurile funerare, numite carțile marților, un lei de ghidari ale larimului umbrelor, indreptare care sufla mortului raspunsurile ce trebuie sa le dea pazitorilor diferitelor ținuturi ale acestui „infern*: fantezia se poate desfașura aici fara ingradiri, și intr-un sul de la muzeul din cairo, cu o libertate vizionara a desenului amintindu-lpe un llieronymus 59 bosch, se pot vedea intamplari uimitoare: un osiris sarind inapoi in palul sau mortuar, un anubis uluitor, strangang intr-o mina coada unei șoparle și cu totul impotriva legii profilului, intorcand spre noi un cap hidos și inspaimantalor. Intre realitatea painintului și aceea. Cereasca din campiile lui hialu. Exista traversarea infernului, și tocmai aici fantasticul inlocuiește realismul, imaginația vizionara iși desfașoara toate posibilitațile in nascocirea demonilor hibrizi, a monștrilor respingatori și neiertatori, semanand tot alala neliniște ca și fapturile diabolice ale lui bosch. De indata ce parasește lumea banala a oamenilor, pentru a o infrunta pe cea a zeilor, pictorul egiptean patrunde cu un respect plin de groaza și cu o neliniște evidenta pe planul chipurilor suprareale, supranaturale, intr-un dincolo contemplat de la distanța prin credința și superstiție magica. Misterul ii inspira compoziții impresionante, de un hieratism enigmatic. Știm foarte puțin despre metafizica acestui popor, dar impresia de mareție.

De solemnitate, de maiestate cu adevarat divina il frapeaza chiar și pe profanul de azi. Extraordinara imagine a calatoriei nocturne a soarelui din mormantul lui ramses al vl-lea (valea regilor este poate capodopera acestei uluitoare supranaturalizari de care e capabila arta egipteana, a sentimentului ei fața de infinit, fața de necunoscut și de acest myslerum tremeiulum, transpus in reprezentari aproape familiare. Executata doar in galben și negru, aceasta drama grandioasa a nopții și a invierii este capodopera suprarealismului egiptean.