De la raspandirea picturii in ulei n-a mai existai in istoria mijloacelor picturale o revolutie comparabila cu cea care reduce la cele sapte culori ale spectrului solar paleta impresionistilor. Teoria lui chevreul imparte culorile in doua grupe: culorile primare, care sunt galbenul, rosul si albastrul si culorile binare, portocaliul format din rosu si galben, verdele format din galben si albastru, violetul format diu rosu si albastru; ea deduce de aici ca o culoare binara e scoasa in relief alaturi de una primara ce nu intra in compozitia ei, de exemplu portocaliul care e scos in relief alaturi de albastru, albastrul fiind numit complementar portocaliului; la fel rosul e complementar verdelui, iar galbenul violetului. Chevreul constata apoi ca culorile complementare se anihileaza atunci cand sunt amestecate in parti egale, ceea ce in limbajul picturii inseamna ca se obtine un cenusiu incolor (midiei florissonne). Dusmani ai cenusiului, pe care-l tin consecvent departe de gama lor de culori, impresionistii nu vor mai proceda ca inaintasii lor care amestecau culorile pe paleta pana cand obtineau tonul dorit; ei vor sa puna pe panza tuse cu tonuri ce vor vibra intre ele cu atat mai mult cu cat vor fi asociate sau opuse: aceste tuse subtiri, usoare, ca niste sclipiri aproape imateriale, aceste virgule a caror forma este deja o miscare, cazute, parca, de pe varful pensulei, fusesera precedate de hasurile lui delacroix, dar efectul acestora nu reda senzatia, nici impresia, cu toate ca delacroix a spus intr-o zi ca a vrut sa picteze reflexul unei spade, si nu spada insasi. Tehnica lui monet si a tovarasilor sai ramane cu toate acestea empirica, dirijata de senzatie, de intuitie, de instinct; artistii nu se refereau la chevreul decat pentru a se adaposti in spatele unui scut stiintific. Neo-impresionistii care-i vor urma vor adopta in schimb o atitudine cu totul diferita. Si vor ramane fideli impresiei, dar vor folosi pentru a o exprima o metoda ce nu mai e instinctiva nici intuitiva ci, dimpotriva, fundamentata pe calcule si procedee stiintifice.

Impresionismul lor e un impresionism codificat, un impresionism ce lasa sa se ghiceasca laboratorul ca si aerul liber si care ajunge la retete gratie carora s-ar parea ca orice om putin mai inteligent si dotat poate face impresionism chiar daca e lipsit de sensibilitate. Diversele scoli post-impresioniste nu sunt toate influentate de catre stiinte: macchiaioli italieni si palizzi di volpedo, discipolii olandezi ai lui toorop combina sensibilitatea lui monet cu atitudinea doctrinara a trioului seurat-signac-cross, dintre care fiecare reactioneaza diferit la imperativul impresionismului stiintific. Primul lor conducator si teoreticianul grupului este paul signac care a scris mult pentru a-si explica si defini pozitia si justifica tehnica, se poate constata in acest caz ca cu tot titlul ei, aceasta pozitie doctrinara ajunge la apusul impresionismului, ca senzatie pura, ca inspiratie pura. Impresionismul si pointilismul care, asa cum arata numele, inlocuiesc virgula lui monet printr-un punct, cere o constructie cromatica la fel de riguroasa, la fel de lipsita de capricii si fantezie ea cea a unui chimist sau fizician. De altfel, metoda neo-impresionistilor e configurata si sprijinita de lucrarile de optica si estetica ale lui charles henry cu care ci intra in contact din 1888 si care le va demonstra cercul sau cromatic armonic. Fiecare tusa pointillista divizata e o lume in sine, o mica tresarire de lumina, o izbucnire de culoare. Dispunerea pe panza a acestor nenumarate focare de irizare se supune si ecuatiilor de luminozitate folosite de un alt fizician, rood, si se pare ca, limitati de aceste teorii, neo-impresionistii nu fac decat sa puna in aplicare un program foarte strict.

In realitate, temperamentul bogat si puternic colorist al lui signac se revarsa dincolo de preconceptie si de ceea ce e stabilit. Poezia ce salasluieste in sufletul iui henri-edmond cross transcende lectiile savantilor si ajunge la o libertate aproape tot atat de mare ca cea a iui turner, cu mijloace cu totul diferite, pentru ca punctul vibrant e mai luminos, mai iradiant decat la signac. In sfarsit, in seurat descoperim un artist cu un spirit in intregime metodic: (eu imi aplic metoda si asta e tot) care reuseste sinteza imposibila a constructiei geometrice si a seanteierii optice.