Tablourile de sevalet, sortite sa fie agatate pe perete, ca si acele pinakes de marmura, erau pictate in aceeasi maniera ca si picturile murale, dar dat fiind ca erau opere de inalta valoare estetica sau de mare lux, caci amatorii romani nu erau intotdeauna prea fini si nici prea cultivati, tencuiala servind ca suport continea mai multa pulbere de marmura si de alabastru decat suportul mural. Aceasta placa de tencuiala avea o rama de lemn, care era fixata apoi de perete cu cuie de metal. Din pacate rama de lemn se deteriora cu timpul, cuiele se desprindeau, tabloul cadea jos si se spargea; de aceea avem foarte putine asemenea picturi de sevalet, in vreme ce picturile murale s-au pastrat perfect in dostd stratului de noroi sau de lava tasnita din vulcan in anul 79. Tocmai datorita dezgroparii oraselor moarte din campania de sub noroiul, lava si cenusa vezuviu-lui, cunoastem astazi operete cele mai caracteristice si mai frumoase ale picturii romane; ceea ce ne ofera roma insasi nu se apropie nici cantitativ nici calitativ de multimea de decoratii pictate care impodobeau cu un lux rafinat vilele nobililor si bogatasilor in vilegiatura in micile cetati pline de farmec de-a lungul golfului napoli. In aceste incantatoare cetati marunte, au ajuns pana la noi doar cele acoperite de eruptii cu un strat gros si tare de pamant, care le-au ascuns privirilor pana la sfarsitul veacului al xiii-lea. In arta romei, ca si din decoratiile oraselor neprotejate de lava, paestum, cumes, baia, slabics, n-a ramas aproape nimic. Atat de minunatele ansambluri formate de casele din herculanum si pompei, peisajele ciudate si compozitiile mitologice rafinate din casa liviei de pe palatin, frescele din gradinile claudiei, sau horti clodiae, unde se afla astazi palatul barnese si unde l-am intalnit deja pe grecul seleucos.

Sunt din pacate foarte fragmentare. Tot in fragmente s-au pastrat si nuntile aldobrandine de la vatican si minunatele scene din odiseea (tot la vatican), descoperite pe colina esquilin la mijlocul veacului trecut si care sunt unele dintre cele mai frumoase realizari ale picturii mondiale, una dintre acele capodopere pasionante si pline de enigme, pe care lumea nu mai conteneste sa le admire si sa le analizeze. Poate ca scenele din odiseea erau inspirate dintr-o compozitie greceasca impodobind una din acele leshe: in orice caz, schema de desfasurare e aceeasi, fiind vorba de o lunga povestire ce se desfasoara indaratul unui portic iluzoriu cu pilastri, in genul celor din stoas despre care ani vorbit deja. Despre aceasta compozitie lunga de cincisprezece metri ale carei episoade se leaga unele de altele cam asa ca in rulourile narative japoneze, s-a afirmat ca e impresionista; dar privitorul de astazi e frapai si fermecat mai degraba de expresionismul ei de ingeniozitatea si virtuozitatea in construirea diferitelor spatii sugerand intinderea si adancimea cu ajutorul mijloacelor optice ah unei arte uimitoare. Este vorba de o povestire, formata din episoadele cele mai pitoresti si mai picturale ale poemului lui homer: aventurile lui ulisse la leslrigoni. Nenorocirile sale in insula vrajitoarei circe. Coborarea sa in hades ca sa consulte sufletele martilor.

In aceasta friza lunga, totul e miscare pasionata, dinamism patetic si discontinuitatea insasi a povestirii se organizeaza plastic. Impreuna cu desfasurarea unui peisaj, inspirat poate de decorurile teatrale sau macar influentat de ele. Artistul de geniu care a executat aceasta compozitie unica era animal de acelasi geniu ca si poetul grec, dar a adaugat operei o dimensiune noua, o agitatie plina de neliniste, o stranie anxietate de sfarsit de veac care transforma peisajul (element capital in aceasta pictura) intr-o lume lainica si halucinanta, strabatuta de fiori de panica, unde agitatia dezordonata si convulsiva a oamenilor pare in acelasi timp absurda si demna de mila. Aici se pune problema insasi a existentei, a ratiunii de a fi a omului, a logicii sau incoerentei gesturilor sale adesea disperate. Aceasta drama continua de-a lungul unui intreg perete intr-o suita de actiuni implinite in mijlocul unei agitatii nebune ne tirasle cu ea pana in acele departari, pe care artistul anonim le etaleaza intr-un spatiu ce pare nesfarsit, oranduit uneori in stilul pictorilor chinezi, intr-o succesiune de planuri din ce in ce mai indepartate, unde privirea si chiar imaginatia se pierd de indata, unde nu mai e loc decat pentru o visare fantastica sau o meditatie filosofica.