mai ales in italia si in franta, datorita marilor ansambluri murale pictate in fresce, se dezvolta in chipul cel mai fericit un stil narativ al carui apogen se situeaza, se poate spune inca in secolul al xhi-lea, la biserica de la assisi unde triumfa cimabue si giotto, perpeluandu-se pana la tavanul capelei sixline de michelangelo, unde un program liturgic si teologic serveste drept indreptar si fir conducator naratiunii. Se poate spune ca stilul narativ nu si-a pierdut niciodata drepturile, nici chiar mult mai tarziu; el povesteste , intr-o anumita masura, viata lui carol cel mare prin rcthel la ralhaus la aachen, viata sfintei genoveva prin puvis de chavanne la panteonul din paris, si in multe castele germane, cladite sau restaurate in secolul al хіх-lea, faptele de vitejie ale eroilor legendari sau istorici. Pictura narativa medievala este, aproape in intregime. Religioasa si ecleziastica: subiectele laice nu sunt excluse, desigur, dar in general palatele se impodobeau cu tesaturi si tapiserii mai degraba decat cu picturi. In biserici, dimpotriva, se vor desfasura cu o solemnitate grandioasa marile cicluri ce se vor adresa imaginatiei populare, ce vor propovadui credinciosilor invatatura si le vor aduce in acelasi timp frumusetea si bucuria pe care totul intr-o biserica — arhitectura, sculptura, pictura, bogatia podoabelor si a accesoriilor — trebuie sa le reverse asupra vizitatorilor piosi care vin sa se roage si sa ia parte la ceremonii. Aceasta pictura a evului mediu e deci, prin natura, functia si esenta ei, o pictura religioasa, si va ramane astfel pana cand antropocentrismul renasterii va inlocui teocentrismul vechilor epoci. Pentru ca aceasta credinta, exprimata de opera de arta, sa fie cu adevarat activa si cu o mare forta de actiune, e important sa se mentina o unitate a nivelului intre artist si societatea pentru care lucreaza.

Ruptura care separa tot mai mult, incepand din 1900, lumea creatorilor de lumea spectatorilor si indiferenta artistilor pentru intelegerea publicului nu apare niciodata in mediile de cultura unde notiunea de arta pentru arta nu poate fi nici macar conceputa si unde finalitatea arici devine functia sa esentiala. Adresandu-se poporului, pictorul medieval vrea sa fie inteles de catre el, dar in acelasi timp il ridica, il instruieste, il inalta deasupra vietii de toate zilele. Pentru aceasta, e deajuns ca vocabularul formelor, bazat pe un simbolism al numerelor, al culorilor si al lucrurilor unde fiecare obiect e in acelasi timp el insusi dar si semn, raportul fiind de la materie la spirit — simbolism transcris in bestiare, lapidarii, mortuarii — sa transcrie cu claritate, prin imagine, ceea ce artistul, ajutat si controlat de catre teolog, a vrut sa arate: adica sa faca vizibil, sa infatiseze privirii. Aceasta relatie simbolica intre lucru si idee nu depinde de o initiere ezoterica; ceea ce astazi stiu doar specialistii era pe atunci un bun comun al poporului medieval. Materia era incorporata spiritului care, in schimb, o umplea de o viata supranaturala. Si pictorul traia pe doua planuri; cel al realitatii sensibile si cel al revelatiei inefabilului. Lui ii revenea misiunea sa armonizeze forma si spiritul, materia si invizibilul.

Nu o adanca credinta, avand o invatatura religioasa foarte temeinica, miscandu-se cu usurinta in lumea ideilor si a abstractiilor, dar stiind sa revina intotdeauna la vizual, la concret, el era un om al pamantului, adanc legal prin toate simturile de natura chiar si atunci cand, in scopul unei hieratizari, el supra-na turauzeaza sau denaturalizeaza. El este si un calator neobosit, din placere dar si de nevoie; dorinta de a cunoaste ceea ce se faureste in diferite tari, il face pe pictor tot atat de hoinar ca si pe arhitect. Si din aceleasi cauze. Papii, episcopii, fondatorii ordinelor religioase si staretii cer cu tarie ca bisericile sa fie decorate, pentru a preaslavi casa domnului si in acelasi timp intru invatatura credinciosilor. Acestia, fara sa-si dea seama sau dinadins, cer imagini, caci sensibilitatea lor, prea putin marcata de intelectualitate, traieste din imagini, si se vrea stimulata de un spectacol, fie ca e vorba de reprezentarea, trecatoare si periodica a misterelor, sau de contemplarea neintrerupta a frescelor, minunata carte desfasurata pe ziduri, spre care privirea se indreapta fara incetare.