peisajul metafizic care incepe cu wang wei (699— 759) este exemplul cel mai izbitor al unui mijloc de expresie estetica direct inspirat de o conceptie filosofica a naturii si a omului si de o poezie patrunsa si ea, de aceasta filosofic. Lasand la o parte orice scrupul al adevarului obiectiv, de exactitate materiala si de veridicitate, pictorii sung descriu viata in starea ci elementara si adanca. In esenta ei, si nu in aspectele ci fenomenale, limitate si inlamplaloare, asa cum o face peisajul occidental. Aceasta arta ajunge in limpid dinastiei sung la pictura descarnata a laviului. De o extrema simplitati a mijloacelor, caci in ea domneste monocromia si conteaza doar pata, linia trasa in tus. Realizate cu o admirabila virtuozitate. Datorita acestei economii a mijloacelor, care nu-si gaseste echivalentul in arta occidentala, decat poate in desenele facute cu hait din extract de coaja de nuca ale lui bembrandl — cand spiritul e calm, el devine o oglinda a universului, reflectarea creatiunii.

Spune inteleptul taoist ciuang-lse — intre om si lucruri se stabileste o stare de comuniune si de indeterminare atat de completa incat dispar toate stavilele intre cu si non-eu, intre realitate si vis. Intr-o zi ciuang-tse a visat ca e un fluture , povestesc scrierile taoisle. Nu stia sa fi fost altceva si isi petrecea limpid zlmrand din floare in floare. Esteptandu-se deodata. El si-a dat seama cu uimire ca era ciuang-tse. Dar ii era greu sa stie daca era intr-adevar ciuang-tse si a visat ca e un fluture sau daca era un fluture visand ca e ciuang-tse. Emnificatia cu care erau investite aceste peisaje din timpul dinastiei sung.

Total diferite de ceea ce se intelege in europa prin peisaje, cel putin in genera). Caci anumite peisaje romantice cunosc sacra-latalea elementelor — cele ale lui caspar david friedrieh — au facut ca ele sa fie inconjurate de admiratie si de respect si sa fie pazite de privirea acelor oameni care prin vulgaritatea inimii, a spiritului si a sufletului nu ar fi fost in stare, si deci n-ar fi fost demni, sa le vada. Un pictor ilustru din veacul al xl-lea. Si fei, intr-un tratat ramas clasic, expunea si recomanda cele mai potrivite mijloace pentru protejarea operei de arta de contactul degradant cu fiintele vulgare care, nestiind sa o aprecieze estetic, nici sa-i inteleaga sensul filosofic, nu sunt demne sa o priveasca. Unele din aceste opere ne lasa sa ghicim ca artistul picta intr-un fel de transa, de exaltare, ca intr-o halucinatie launtrica, peisajul pictat nefiind imprumutat dintr-un anumit loc al naturii obiective, ci gandit, compus ca un poem, ca o simfonie, intr-adevar. Artistul chinez nu era un specialist. Nu mimai ca picta, dar scria poeme si le canta pe muzica compusa de el.

Si aceasta da tablourilor salo, o profunzime specifica, o rezonanta tainica, o plenitudine sufleteasca, desavarsita prin cunoasteri si meditatie. Dar se intampla si ca, nefiind multumit de betia spirituala in care se scalda, sau cand ea ii lipsea, sa o stimuleze cu betia vinului, cantal adesea in poemele chineze — poetul s-a inecat intr-o noapte cu luna plina, ametit de bautura; se intampla sa fie folosite si tehnici halu-cinatorii comparabile cu cele recomandate de leonardo da vinci. Iata ce il sfatuia sung-ti. In veacul al x 1-lea. Pe un pictor a carui opera era lipsita de naturalete: dar trebui sa alegi un zid vechi, povarnit si sa arunci peste el o bucata de matase alba. Pe urma, dimineata si seara, trebuie sa-l privesti pana ce. In fine o sa poti vedea ruina prin matase, cu iesiturile, cu etajele, cu intortochc-lile si crapaturile ei, imprimandu-lc in minte si fixandu-le in privire.

Incetul cu incetul, aceste iesituri, zbarcituri si scobituri o sa ia chipul unor munti, ape repezi si paduri; si o sa-ti poti inchipui calatori umbland in mijlocul lor si pasari zbu-rand in vazduh. Peisajul sung este, in sensul cel mai puternic al cuvantului, o viziune, o reconstructie imaginativa si imaginand elementele naturale observate de artist. Deopotriva reale si transfigurate. Aceasta natura reinventata, plecand de la real, e esential-mente vie; ea are forta, dinamism, miscare, energie; nici o trasatura, nici o pata nu e nemiscata. Duo-hsi repeta mereu ca apa e ceva viu, ca muntele e ca o fiinta umana respirand si palpitand. Apa care nu curge — spunea el — care nu murmura, nu e decat o pata moarta. Cei care nu sunt vii sunt niste nori inghetati.

Aceasta mobilitate a naturii, aceasta agitatie interioara si exterioara a lucrurilor vor fi exprimate prin toate resursele unei tehnici variate si savante, ale carei retete se transmiteau pe cale orala si ale carei principii fundamentale erau pastrate in numeroasele tratate de pictura ramase celebre; cele ale lui kuo-hsi. Al lui sie-ho si renumitul tratat gradina grauntelui de mustar, ea si tratatul de pictura al prunului apartmand lui ciong yen (veacul al xl-lea) care construieste o intreaga estetica plecand de la acest arbore despre care se spune ca reprezinta puritatea, virtutea, blandetea si ca ofera un simbol si o imagine, un rezumat al universului.