Flamandul james ensor a fost, si el, un om obsedat si urmarit de invizibil: tablourile sale cele mai nelinistitoare sunt cele unde domneste teroarea in stare pura, teroarea fara forma si fara motiv. In copilarie, el a cunoscut minunile si spaimele podului de acasa despre care ne-a spus ca era plin de paianjeni inspaimantatori, de curiozitati, de cochilii, de plante si de animale din mari indepartate, de portelanuri frumoase, de haine vechi de culoarea ruginii si a sangelui, de maimute, broaste testoase si sirene uscate mastile ridicole ale carnavalului din oslende, scheletele, fantomele danseaza in acest pod, care e un reflex al imaginatiei lui ensor, un dans grotesc. Ensor incearca sa exorcizeze spaima prin absurd, dar nu reuseste decat sa amestece definitiv inspaimanta-torul si comicul. In ceea ce-lpriveste pe germanul lovis corinlh, implicat nemijlocit in explozia expresionista, senzualitatea sa greoaie si provocatoare, sentimentul tragic al fatalitatii ce-l striveste pe om, ura si iubirea sa fara masura, distorsiunile impuse peisajelor sale, fac din el un expresionist model, prin cromatismul nerealist, prin lirismul salbatic si exaltat, proiectand o atmosfera de furtuna pana si in peisajele sale cele mai putin delirante. Acestia sunt pictorii care au aratat drumul cultului irationalului, dezechilibrului, senzatiilor colorate, acelor ciocniri de forme, acelei sfasieri a fiintei care triumfa in germania in primii ani ai secolului al xx-lea precedand, cu putin, cubismul si fovismul francez. In 1903 cativa pictori germani s-au grupat pentru a forma un fel de cooperativa de productie si de distributie , numita de ci die briicke (puntea). Rimii participanti au fost erich heckel, ernst ludwig kirchner, karl schinidt-rottluff; in 1906 i s-au alaturat emil nolde si max pechstein: in 1910, otto muller.

Trupul a explodat, incetand sa mai fie o colectivitate in 1913, dar cei zece ani de activitate au fost una din perioadele cele mai fecunde si mai magnifice ale vietii artistice din acest secol. Mai mult sau mai putin aproape de acest nucleu originar al expresionismului german e brutalul si crudul max beckmann, genialul vizionar alfred kubin, paula modersohn becker care a fost sufletul falansterului de la worpswede. Si cel mai reprezentativ picior. Impreuna cu nolde, al expresionismului dus pana la cel mai inalt grad al inspiratiei arzatoare. Scar kokoschka. In ansamblul miscarii, tabloul expresionist e, din punct de vedere plastic, pictural, o explozie. Forma explodeaza deoarece nu poate rezista fortei launtrice a pasiunii.

Supunandu-se autonomiei acestei pasiuni, ea nu reprezinta nici ceea ce artistul vede, nici ceea ce el isi imagineaza, ei un irealism dement care e materializarea impulsurilor subconstiente. Peisajul, portretul, sunt oglinzi ale tainelor constiintei, sunt o succesiune de strigate pe care nu le ordoneaza nici o vointa de arhilecturarc, nici un efort de ordine. Culoarea e dusa pana la incandescenta, de vreme ce toate starile sunt stari extreme mistuind tot ce ar putea constitui un obstacol in calea izbucnirii spiritului. Proiectie convulsiva a eului celui mai profund, mai nestiut, nu sub forma de simboluri descifrabile pentru cel care are cheia, ci sub forma de explozie de imagini ce nu se refera la nici un cod cunoscut. Realul obiectiv perceput e mistuit si topit. In acest cuptor al anxietatii si pasiunii, organizandu-se dupa propria sa logica intr-un univers cu totul nou, neprevazut. Ce apare ca transcriere tragica a acesteia?

Pictura pe sticla de erich heckel (1913), mlastina de nolde (191g) si tripticul sau sfaiita maria egipteana (1912), femeile fantoma din scena de strada de kirchner (1913) sunt exemple perfecte ale acestor irezistibile seisme subterane ce tasnesc sub forma de culori neverosimile in estetica expresionista. Cruditatea tonurilor aruncate de ici si de colo, goana aparent fara noima a penelului ce ne duce cu gandul la vibratia acului unui seismograf, exacerbarea dramatica raspandita in tot tabloul, constituie limbajul comun al celor mai multi expresionisti germani. Pe cer lasati de o parte kubin, kokosciika si egon schiele, distingandu-se net de spiritul grupului german, si rusul alexei von jawlenski, care pe de o parte se alatura grupului blaue reiter, iar pe de alta ajunge ia abstractionism.