un puternic si uneori tiranic substrat oriental ra-mane inca in pictura europeana a evului mediu, ce va acoperi zidurile bisericilor cu istorisiri in imagini imprumutate din biblie, va povesti viata lui cristos, a martirilor si a apostolilor, dar va sugera si maretia ierusalimului ceresc, de o splendoare fantastica, infatisata ca tel stralucitor la sfarsitul vietii credinciosilor, si spaimele iadului asteptandu-l pe pacatos la celalalt capat al drumului. : sa povesteasca intamplari si sa impresioneze imaginatia, in vastele si intimidanlele spatii ale zidurilor goale; programul sau de reprezentare va cuprinde deci doua moduri de figurare diferite si chiar absolut contrastante, dupa cum este pictorul: educator care propovaduieste invatatura si inalta sufletele, si vorbeste asa cum ar vorbi cartea care lipseste, caci manuscrisele sunt foarte rare, si nu sunt la indemana celor saraci, iar, alteori, organizator al schemelor intelectuale de o mare complexitate ascunse indaratul unor forme usor de recunoscut, dar relevand un spirit abstract, sau imaginativ, lasand sa-i alerge penelul spre infatisarea spectacolelor de necrezut ale scenelor cu diavoli ce infiorau multimea de oameni piosi. Cel mai adesea, acest pictor e un om de o inalta cultura si adanca stiinta, curios sa cunoasca totul, asa cum ni-l arata albumul lui villard de honnecourt, mare calator pe toate drumurile europei, discutand teologia si liturghia cu staretii manastirilor, cu episcopii si cu preotii, maestru in stiinta iconografiei si in simbolistica, ea si in arta desenului si a picturii, metafizician si geometru, aplecat spre asocierea geometriei cu metafizica, asa cum o cere doctrina anticilor, ea sa ajunga la legile armoniei universale, ale proportiilor perfecte, si ale numarului de aur. Acest amestec de stiinta laica si 165 sacra ii da pictorului o baza de cunostinte intelectuale foarte intinse, imbogatindu-i repertoriul de forme cu o mare multime de figuri in care vizibilul sta marturie a invizibilului. Dar el e si un om din popor, foarte aproape de popor, cunoscandu-i pasiunile, inclinatiile, gusturile, aspiratiile, temerile si ii vorbeste cu placere limbajul popular al fabliaux-urilor, al legendelor, transcriind pe zidurile bisericii, alaturi de episoadele din vechiul si noul testament, povestirile din nesecata traditie orala care, in lipsa cartilor, pastreaza din tinut in tinut si din generatie in generatie tezaurul geniului popular. Distanta pastrata de piciorul bizantin intre locuitorii pamantului si lumea divina se micsoreaza pe masura ce aceasta arta medievala se umanizeaza, in sensul ca incepe a se desacraliza din ce in ce mai mult, fara ca insa, din aceasta cauza, sa inceteze de a fi spiritualizata. Si minunea infaptuita de giotto in italia va fi tocmai aceasta fuziune armonioasa a umanului cu divinul, aceasta unire a transcendentului cu imanenta, aceasta coborare pe pamant1 a cerurilor cu cohorta lor de ingeri, asemeni oamenilor pe care-i intalneste in fiecare zi.

Vocabularul formelor se umanizeaza deci tot mai mult, pe masua ce se indeparteaza din ce in ce de cvasiabstractia bizantina si de epoca cand se dezlantuie chiar si in occident, razboiul icoanelor, ajungand pana acolo incat ii impunea lui carol cel mare (sau, dupa cate se pare, mai degraba lui alcuin), faimoasele institutii caroline prolejand si incurajand crearea de imagini pioase, afirmand venerarea ce fi se datoreaza si conformitatea fata de dogma a teoriilor iui lona, episcopul de orleans, in hotarata sa luare de pozitie impotriva ideilor iconoclaste ale episcopului de torino, claudiu, care, cu ura lui fata de imagini, mergea pana la a preconiza distrugerea crucilor, pentru ca ele sa nu devina idoli.