sa presupunem ca vaticanul ar fi fost distrus si ca o data cu el ar fi disparut marile cicluri de fresce ale lui michelangelo. Ale lui rafael, ale pictorilor capelei sixline si ai capelei lui nicolac al v-lea, sa presupunem ca n-ar mai fi ramas piatra pesle piatra din bisericile si din palatele italiene decorate de giolto, piero della francesca. Asaccio, gozzoli, andrea del castagno; sa presupunem ca toate manaslirile ar fi avut aceeasi soarta ca si chiostro verde de la santa mana novella din florenta, unde frescele lui paolo uccello au fost roase si macinate de paianjenii се-si sapau gaurile in ele; sa presupunem ca nu s-ar fi pastrai nimic din bisericile romane de la sainl-savin, vicq, bcrzc-la-ville. Eichenau, caslel sant’elia sau sant’angelo in formis sa presupunem ca din arta bizantina nu am mai avea decat miniaturi si icoane mici; ca studenica sau sopocani n-ar mai fi decat niste nume. Si sa, pe deasupra, marile muzee ar fi fost distruse de catastrofe naturale sau de furia oamenilor. Ce ar mai sti oamenii viitorului despre ceea ce a fost pictura occidentala in desfasurarea ei imensa si multiforma? Ei bine, aceasta este, fara exagerare, situatia in care ne gasim fata de pictura greaca.

In vreme ce arhitectura si sculptura, foarte amplu reprezentate, raman un izvor nesecat de admiratie si de invataminte. Putem spune ca din toata pictura greaca n-a supravietuit nimic in afara de ceea ce a fost furat "le romani, dus in italia, sau copiat acolo de catre artisti indigeni. Marile decoratii murale vazute de calatorul pausanias. Descrise amanuntit in relatarea calatoriilor sale, au disparut o dala cu cladirile de care tineau, si jurnalul lui pausanias mentiona cu multa admiratie "leshea" sau sala de adunare a locuitorilor din cnidos la delfi, si porticul poikile, acoperit in intregime de o mare compozitie narativa. Cele leshe tinand de temple sau de tezaure, pe care cetatile grecesti le inaltau pe pamantul sacru de la delfi, semanau cu cladirile corporative numite la venetia "scuole", impodobite si ele de pictorii cei mai renumiti, bellini, carрассіо, titian, tintorello, sau casele ghildelor din germania si tarile de jos. Unde in lipsa frescelor, erau adunate marile portrete ale consiliilor de administratie. Porticurile existau in toate orasele si, asemenea strazilor cu arcade ale italienilor, erau locul de adunare cel mai prielnic si mai placut pentru un popor caruia ii placea sa traiasca in aer liber: ele erau porticuri acoperite unde le bucurai de umbra in orele cu soare arzator si unde gaseai un adapost cand ploua.

Interiorul templelor era de asemenea adeseori acoperit cu picturi, si paitsanias citeaza, printre cele mai renumite in vremea sa, pe cele din theseion, executate la atena de polvgnotos, atunci cand a venit in acest oras. Si alte, cauze mai explica raritatea picturilor grecesti: mai inlai. Absenta mormintelor impodobite, care, daca ar fi existat, ar fi pulul furniza informatii tot atat de bogate si de valoroase ca si cele din mormintele egiptene si etrusce. Simtul transcendentului, firesc grecilor, si idcca pe care si-o faceau despre viata de dincolo, respingeau reprezentarea naturalista a unei alte lunii aproape identica cu cea parasita de curand de catre defunct; nici simulacrul unor mese bogate, nici portretul unei sotii dragi sau infatisarea unei multimi de slujitori, nu puteau asigura confortul post-mortem acelor eleni ce credeau ca hadesul e un tinut trist si posomorit, cufundat intr-un semi-intuneric unde rataceau umbre nedeslusite. Mai exista si un alt motiv, de cea mai marc importanta: simtul estetic al grecilor era mai degraba plastic decat pictural; ci erau deci mai mult sculptori decat pictori, obisnuiti sa gandeasca cea- de a treia dimensiune si forma in spatiu, un iluzionism bidimensional neputand sa-i satisfaca.