prin pacea linistita si radioasa raspandita pe chipuri, prin bucuria si veselia introdusa in scenele sfinte, prin duiosia eleusei de o dulceata fascinanta, pictura religioasa rusa se deosebeste de prototipurile aduse de la constantinopol de vladimir in 989. Chiar daca au inceput sa lucreze sub indrumarea maestrilor bizantini, artistii slavi au putut sa-si dobandeasca destul de curand propriul lor stil si sa-si manifeste personalitatea, asa cum se intampla si la venetia, in atelierele de mozaic, din aceleasi cauze si aproape in acelasi timp. In plus, rusii mai au si sfintii lor locali, propriile lor legende si traditii, o intreaga iconografic care le apartine doar lor si care, la randul ei, influenteaza stilul. Cand examinam variatiile pe aceeasi tema foarte adesea repetata, cei doi sfinti, fior si lavru. Lesi ca protectori ai cailor, gasim in unele icoane care-i infatiseaza si care, prin multimea cailor reprezentati, constituie minunate piese de arta animaliera, o asemanare cu miniaturile persane. Pe de alta parte, e putin probabil sa nu fi trecut nimic din pictura pagana, anterioara crestinismului, in arta religioasa саге-i urmeaza. Cand vladimir a introdus crestinismul si a adus, odata cu preotii, arhitecti саге sa inalte biserici si pictori sa le decoreze, acesti arhileeti au adoptai anumite elemente ale stilului pagan ce dominase pana atunci, asa cum primele biserici romanice au adoptat tipul bazilicii imperiale, cu toate ca condamnau cultul idolilor si-i distrugeau pe cei pe care puteau pune mina.

Au ramas oare in arta crestina a rusiei urme sau vreo supravietuire a imaginilor pagane a caror distrugeri a fost intreprinsa pana la capat, metodic? Unii specialisti sunt de aceasta parere si citeaza ca exemplu al acestei impregnari a iconografici crestine cu elemente pagane "adunarea in jurul fecioarei", apartinand scolii de la pskov, care in plin veac al xvi-lea pastreaza cateva trasaturi din paganismul vechilor slavi. Dar este vorba aici doar de unele exceptii, bineinteles, si pictura religioasa in totalitatea ei reprezinta poate tot ceea ce exista mai crestin in pictura occidentala, pentru ca face sa devina ireale si idealizeaza formele vii si le satureaza cu spiritualitatea apartinand acelui cu totul altceva, specific sacrului, intr-un fel chiar definitie a sacrului, si in acelasi timp pentru ca pastreaza, cu toate ca trecerea in irealism si idealism constituie caracterul ei fundamental, o calduroasa bunavointa, o expresie de blandete si de compasiune pe care operete bizantine, atat de distante, nu o aveau, si o modalitate de a umaniza sacrul, de a actualiza supranaturalul. Ce nu are nici o legatura cu constantinopolul, si nici cu italia primitivilor, unde estetica bizantina a patruns, dominand vreme indelungata toate provinciile tinand mai mult sau mai putin de constantinopol. Dar deja in veacul al xiii-lea, o dala cu cavallini, cimabuc. Piolto, cu duccio di buoninsegna insusi, care face sa patrunda in arta sienei o traditie bizantina, autocratia estetica a constantinopolului se incheie: doar rusia o va duce mai departe, pana la aparitia renasterii, cand tendinta antropocentrista il indeparteaza pe dumnezeu din pozitia centrala ocupata de-a lungul evului mediu, si pe care arta religioasa europeana o conferise crestinismului: acel chip stralucitor, luminat de un fel de flacara interioara, inaltand materia pana la incandescenta, pana la lumina, fara insa sa inlature trupul.