Insăși ideea de a decora este exclusă, fie că e vorba de peșteri pictate, de obiecte gravate cu desene, de pictură corporală sau tatuaj. Noțiunea de artă pentru artă, de gest estetic gratuit, intervine destul de tarziu în istoria societății și. Oricare 34 ar fi mediul de civilizație studiat, se constată că trebuie să treacă timp foarte îndelungat pana ce arta renunță, în parte, la înalta sa finalitate in favoarea spiritului de joc sau a decorativului. Dar nu trebuie să privim lucrurile în sens absolut: nu e de necrezut că și primit artiști nu putut fi inspirați de plăcerea nevinovată de a obține, printr-o serie de gesturi pe jumătate voluntare pe jumătate întâmplătoare. O imagine satisfăcătoare prin ea însăși sau prin asemănarea pe care o sugera cu un obiect familiar. Totuși, acest homo pictor n-ar fi ajuns prea departe, din clipa cand descoperă pictura, dacă s-ar fi mulțumit cu această satisfacție superficială. Pictura a însemnat mult pentru el fiindcă juca un rol, un rol chiar foarte maro în ritualurile care reglementau raporturile societății umane eu lumea vizibilă și invizibilă.

Nu i-a prea interesat pe primii observatori ai ariei rupestre, extrem de neîncrezători. Înainte de toate, în faptul neobișnuit ce li se înfățișa: primele silexuri cioplite și primele picturi au fost înconjurate de suspiciune ; acestea din urmă au fost atribuite proscrișilor refugiați în peșteri, dezertorilor din războaiele napoleoniene, voluntarilor din războaiele religioase care s-ar fi „amuzat" sâ picteze aceste animale ca să-și umple răgazurile la care erau siliți. Patina de calcar acoperind pe alocuri picturile și adeverindu-le vechimea, pentru că se poate calcula cate secole sau milenii au trebuit să treacă pentru ca stratul transparent să se depună peste imagine, a autentificat imaginea. Pe un caz cu totul excepțional astăzi ca picturi recent descoperite să fie bănuite a fi falsuri și puse pe seama dorinței de caștig sau a mistificării. Avem astăzi procedee de datare ce furnizează o cronologie destul de exactă a picturilor și o anumită diferențiere a „școlilor11. Cu resursele prezente putem scrie o istorie a picturii preistorice, fără riscul de a comite erori grave sau numeroase. Pe de altă parte, corpus-uri de picturi rupestre din 35 europa, africa, australia ne dau o idee precisă asupra numărului și repartiției lor.

Dar în privința problemei majore, a funcției și a semnificației acestor reprezentări, suntem încă, dimpotrivă, în stadiul primelor ipoteze, și soluțiile propuse de obicei sunt încă influențate de materialismul obtuz și strict rațional, ce domnea atunci cand știința preistoriei și-a ocupat locul printre celelalte științe. Așa cum e pusă ea astăzi, întrebarea inițială — de ce pictau oamenii din epoca pietrei cioplite" — poate avea soluții mai complexe și mai nuanțate decat interpretările acceptate în general. S-a căutat mai intai un motiv utilitar ce ramane valabil, desigur, dar care nu e adevărat și valabil decat în parte, căci nu cuprinde toate aspectele problemei. Diferite doctrine susțin că picturile și gravurile rupestre din peșterile franceze sunt în cea mai mare parte, manifestarea — firească într-o societate de vanatori — a dorinței de a asigura prin mijloace magice puterea asupra vanatului. Hrana acestei societăți: cu atat mai mult cu cat dispariția vanatului ar fi înseninat pentru ea foamete, căci nici agricultura, nici creșterea vitelor nu existau încă și. Chiar în împrejurările cele mai prielnice, culesul nu aduce decat o hrană auxiliară. S-a crezut deci, în chip logic și rațional, că peșterile pictate erau „sanctuare" accesibile doar unei caste sacerdotale sau inițialilor — de unde dimensiunile lor reduse.

Înfățișarea lor de sfinta sfintelor — în care se oficiau riturile ceremoniale sortite să asigure vânătorilor un ajutor supranatural. Rituri însoțite de dansuri, cantece. Operațiuni magice unde picturile jucau un anumit rol. Se ajungea, astfel, eu ușurință la concluzia că elementele sanctuarului luau parte la această vrajă cinegetică, dovedită de imaginile de săgeți și soliți întipărite pe trupurile animalelor, pictate ca pentru a arunca un proiectil nevăzut asupra celui ce urma să fie omorat. El era rănit astfel prin acțiunea unei forțe oculte cuprinsă în imaginea pictată și din care se desprindea pentru a ajunge și a lovi obiectul reprezentat.