Clasicismul pare atat de strans legat de arta franceza, incat el apare pretutindeni dupa cum am spus in cubism, care corespunde, in parte cel putin, tendintei inlelcclualizante a rasei. Albert gleizcs care inaugurand o arta religioasa de o noutate absoluta, dar care isi trage ideile si formele din arta romana, roger de la fresnaye care, daca nu urmeaza niciodata canoanele cubiste, va realiza pentru sine si in maniera sa geniala stilizarea a ceea ce e viu intr-un stil elevat si monumental, avand impresionanta gravitate a neclintirii, a incoruptibilului, a nemuririi, ei sunt clasici pe care-i intfinim in prelungirea si la marginile cubismului francez. Igurile cehii din urma au o severitate aproape intimidanta, o greutate minerala, iar miscarea incorporata in acest statism are avantul in acelasi timp violent si stapanit al unei forte telurice. Logica, metoda, ratiunea, masura (cucerirea aerului, 1913) fac din om un modern fara excese si fara interventia vreunui principiu doctrinar. Folosind toate mijloacele cubistilor, refuzul perspectivei, severitatea aproape austera a paletei ce nu se vrea stralucitoare, el le tempereaza prin imposibilitatea sa de a adera la principii ce nu acorda roluri egale sensibilitatii si intelectului: prin aceasta e si el un clasic, si uneori avand chiar acea puternica vitalitate interioara slrabaland monumentalitatea formelor, ce face din el un descendent al lui poussin si ingres; caci daca exista ceva ce se aseamana cu jucalorii de carti e tocmai apoteoza lui iloiner al celui de-al doilea si o bacanala a primului. Eretic al cubismului. Cubist in bucati.

Astfel s-a definit delaunay; pentru el si pentru pictura lui, apollmaire a inventat calificativul oraart. Denumirea de simullancism provine de la picturile de contraste simultane, deosebit de caracteristice pentru experientele de lumina, cromatice si formale, incercate de delaunay. Celebrul sfant seyerin cu prisme din 1909_c prevestirea unei revolutii picturale si plastice tot atat de importanta ca si cea a cubismului. Chiar si expresia contraste simultane este imprumutata clin vocabularul ini chevreul, marele fizician care se poate spune ca a avut o influenta mare asupra evolutiei picturii moderne de la delacroix incoace. Sistematizate de catre impresionisti, dupa cum am vazut, teoriile optice ale lui clievreul l-au impins pe delaunay catre o conceptie muzicala contrapunctica a culorii, catre o pictura care nu consista din punct de vedere tehnic decat in culoare, in contrastele de culori, dar care se desfasoara in timp si sunt percepute simultan, dintr-o data. Delaunay considera de fapt in acest caz problema culorii formale si chiar cea a culorii formante si formative in toata complexitatea ei, problema care domina viziunea sa despre lume, metodele sale de reprezentare de la arta figurativa din echipa din cardiff (1913) pana la cercurile care nu mai sunt altceva decat abstractiuni, adica reprezentari ce nu mai comporta nici o referinta la obiectele naturale, ajungand la realitatea pura, la realitatea absoluta a lucrului in sine. El voia sa dea titlul de pictura pura realitate unui volum unde ar fi adunat observatiile sale despre arta, titlu ce poate fi inteles in doua feluri: pictura pura, realitate sau altfel: pictura, realitate pura.

Cel mai important lucru la delaunay e foita si originalitatea cu care, plecand de la principiul simultaneitatii, introduce in pictura o extraordinara mobilitate, un dinamism uneori vertiginos. A spus despre el ca e un umanist si el a fost intr-adevar un umanist, chiar si in arta sa abstracta, prin acea dorinta de puritate ce dematerializeaza formele si le metamorfozeaza in obiecte de lumina. In timp ce robert delaunay atingea puritatea spiritualizand lumina si culoarea, pictorii care s-au numit puristi, ozenfant si jeanneret (le corbusier) o cautau in forma; o forma mai estetica, mai schematica chiar decat cea a cubistilor cei mai stricti. Arta a reformei, arta puritana mai degraba decat pura, estetica lui ozenfant si jeanneret cauta sa atinga epura, stergerea a ceea ce e viu, implacabila geometrizare a obiectului. Purismul a fost apreciat ca inscaunarea definitiva a unei reactii impotriva dominatiei dexteritatii manuale in arta, a cautarii seductiei, a cultului farmecului, care sunt toale elemente cu efect irezistibil, dar, tot atat de trecatoare, tot atat de fugare ca afrodi-siacele reducerea formelor la sfera, la con, la cub dupa formula lui cezanne, care nu era o postulare de principii ci poate numai o butada, ii obliga pe puristi la o arta fara aer, fara suflet, fara vibratie care se vrea inventata cat mai mult posibil ei acuza romantismul cubistilor, exaltarea formei si culorii ce persista in tablourile lor; ei sunt supracubisti prin aceea ca imping austeritatea pana la despuierea totala. Purismul n-a durat prea mult; jeanneret a redevenit le corbusier si s-a consacrat arhitecturii, ozenfant a evoluat, eatre o pictura mai putin dezintegrata, unde a continuat sa afirme telul sau initial: universalitatea semnificatiei, puritatea mijloacelor de expresie, conforme cu riguroasa epurare a limbajului plastic, cu despuierea fara rezerve.