pentru william mallord turnee, care a inceput prin a rivaliza cu glande lorrain, comuniunea panteisla cu natura e impinsa atat de departe incat dupa ce a introdus in peisaj figuri mitologice, el ajunge la o totala distrugere a formelor intr-un fel de ceata luminoasa unde contururile dispar, unde diferentele se anuleaza. Reynolds spunea ca nu sunt decat vise colorate. Dar adauga ca poti trai si muri cu placere in fata unor asemenea vise. Sa nu vezi, si in consecinta sa nu reprezinti, decat o ceata miscatoare, incarcata de aburi, prin care se joaca razele de soare. Inseamna desigur sa impingi pana la ultima limita anihilarea individualitatii artistului si a tuturor componentelor peisajului. Dar nici, ca si la friedrich, ca si la constable si mai tarziu la courbet si rousseau. Vorba de reproducerea peisajului launtric al artistului, a lumii sale spirituale proprii, a carui oglinda e peisajul exterior, obiectiv.

Peisagistii romantici au inventat deci peisajul spiritual, dar in loc sa idealizeze realul ca vedutistii. Pana la a-l aboli si a-l reduce la un decor de teatru, ei an scrutat si analizat realitatea cu un spirit intr-adevar stiintific, comparabil cu col care-i conducea in cautarile lor pe filosofii naturii, neincetand sa fie in sensul cel mai plenar si mai strict al cuvantului savanti, dar practicand si o conceptie aproape mistica a naturii. Arta de curte, aristocratica, pictura secolului al xii-lea idealizase si irealizase natura, mergand pana acolo incat o dorea asemanatoare cu un decor de teatru sau cu serbarile princiare. Marea reactie a romantismului a constat in primul rand in dezaristocratizarea ei, simtind impreuna cu poporal, ca si poporul, colectiv, surprinzand adevarul lucrurilor, cu senzorialitatea lor autentica si directa: de aici importanta emotiilor olfactive la courbet si delacroix: frunzele putrezind in umezeala marginii de padure, parul asudat al unui cal, parfumul de mirodenii si opiu al unui trup oriental. Lui caspar david friedrich i-a revenit misiunea sa realizeze mai complet si mai intim decat oricare alt pictor aceasta contopire a realitatii si suprarealitatii, a naturii si supranaturii. Tot un privilegiu al pictorilor germani, al elvetianului calame, al danezului johan christian dahl, ca si al lui philipp olto runge, blechen, cari gustav caras, a fost si fixarea sufletului lor in peisajul care era in acelasi timp propria sa realitate si reflexul universului spiritual al artistului. Daca sufletul e mai putin angajat la pictorii englezi si mai ales la cei francezi, aceasta se intampla pentru ca acestia din urma pastreaza, cu toata cufundarea lor in elementar, distinctia clara dintre cu si non-eu.

Aici unul din ei, nici chiar theodore rousseau, cel mai aproape de a o face, nu se pierde in natura; ei se feresc de o comuniune care ar putea ajunge la confuzie; tabloul e marturia si rezultatul unui contact intim in care, cu toate acestea, distanta intre termeni nu e abolita. : nu e brutal si gol, in stare bruta ca acela al naturalistilor, reactie si revolta intentionata impotriva predecesorilor lor, respingand orice amestec al sufletului si chiar al sensibilitatii. Romantismul cere realului sa-i alimenteze cu ceva nou sensibilitatea si sentimentul poetic. Natura nu intra niciodata asa cum e ea in tablou, asa cum o inregistreaza cu indiferenta ochiul obiectivului fotografic: ea trece prin toate straturile emotiei, sentimentului, pasiunii, inainte de a se fixa in forme pictate. A spus despre peisaj ca e o stare sufleteasca si aceasta ii da o inalta valoare de vreme ce el e expresia omului adaugata naturii. Astfel artisti ca fransois millel si gustave courbet. Care se pretindeau si se doreau interpreti puri ai realului, sunt de fapt romantici pentru ca ei nu dau deci!

O imagine transformata a realitatii exterioare. Nu numai datorita talentului ci si temperamentului lor. Atingerea si implinirea acestei uniri a sentimentului si iubirii realitatii obiective a lucrurilor cu propria lor inima si propriul lor spirit, deschide o dimensiune noua insasi notiunii de adevar. Peisajele lui corot, ca si cele ale iui theodore rdusseau sunt patrunse de o realitate subiectiva perceputa si genial recreata, adaugadu-le acel arier-plan liric care ne misca si mai mult. Exemplul lui eugene delacroix, caruia critica traditionalista i-a reprosat ca picta ,,cu o matura beata, calificand drept "mazgaleala" o opera atat de tulburatoare ca barca lui danie, este edificator *11 gradul cel mai inalt. Am spus despre delacroix ca este un spirit clasic exprimandu-se cu mijloace romantice si se poate afirma de asemenea ca el a fost adevaratul parinte al picturii moderne prin aceea ca, mai mult, decat orice alt romantic, a transformat in adancime maniera de a picta, ceea ce l-a facut sa fie considerat strain si do neanteles contemporanilor. Daca intr-o buna zi s-ar scrie istoria acelor elemente primordiale ale picturii, de la inceputul secolului al xix-iea, care sunt fura si pasla, s-ar constata ca in opozitie cu pictura veche car pana atunci — si faptul acesta e evident la ingres, adevarat clasic prin vointa si totusi un romantic prin temperament — se straduia sa ajunga la o suprafata neteda ca gheata sau iacul.

Delacroix inaugureaza impastarile de culori, reliefurile ce retin lumina sau adancesc umbra si subliniaza trasatura de penel, maniera de a asterne tusa de culoare si de a o intinde. Aceasta impetuozitate picturala apare mai inainte, fara indoiala, la marele pictor baroc austriac anton maulpertsch si poate fi intalnita si la venetia la sfarsitul secolului al xviii-lea, dar delacroix a fost primul ce o utilizeaza aproape stiintific si isi invata contemporanii si succesorii despre inepuizabilele rezerve si resursele nesfirsite ale acestei maniere de a picta. Se poate urmari fara greutate progresul in aceasta privinta ce merge de la delacroix la van gogh si la fovii din 1907—1908.