autenticitatea lumii posibile a lui joan miro e la fel de putin discutabila ca cea a universului mineral trecut in revista si povestit de bretonul tanguy. Atunci cand a incetat sa mai picteze peisaje. Figuri, naturi moarte, miro s-a cufundat intr-o lume de vis populata de mici creaturi caraghioase, comparabile adeseori cu hibrizii lui hieronymus bosch, dar total inocente si exorcizate, miscandu-se intr-o atmosfera de carusel poetic, de sarbatoare cimpeneasca fantastica. Aceste marionete pitoresti, usoare si capricioase asemenea unor figurine plutitoare (din carnavalul lui arlechin din 1924 si din masa fermierului din 1935) sunt si actori de fabliaux-uri, cu text stiut numai de ele, pe care-l tin pentru ele. Mai tarziu, aceste personaje se despoaie de trup, se preschimba in semne, in hieroglife ale unei mitologii necunoscute. Astfel se desfasoara, dupa 1940, acele opere feerice , ce poarta titluri ca: flacarile soarelui imping la isterie floarea desertului, ca sa nu citam decat unul, cu ingaduinta de a formula scenariul nescris. Subtilitatea spiritului lui miro, profunda si secreta bogatie a tehnicii sale picturale, dau un aer de verosimilitate celor mai capricioase si mai ermetice vise ale sale.

Belgianul rene magritte ne-a dat cateva chei ale operei sale cand a spus: ceea ce se vede pe un obiect, e un alt obiect ascuns. Obiecte fatise si obiecte ascunse se combina in tablourile sale mai straniu si mai absurd decat in cele ale stipra-realistilor, de vreme ce nici un raport nu poate fi hiat in serios, dupa cum marturiseste pictorul. Asociatii fatale si care fara indoiala nu pot fi justificate, il obliga pe un jocheu sa galopeze intr-o padure de popice uriase, silesc obiectele cotidiene sa intervina in actiuni neobisnuite magne-tizate fiind de misterul imanent, solicitate de un nonsens cc poate fi inversarea banalitatii, introducerea dementei in prozaic, paradoxul macabru al balconului, lui manei, farsele tragice jucate de obiecte devenite nebune. Mitologiile elementarului, ale salbaticului si teribilii lui ce munceau imaginatia oamenilor din perioada pietrei cioplite supravietuiesc la primitivii de astazi. In arta africii si a polineziei de exemplu, dar si la cativa artisti foarte civilizati si cultivati, care regasesc in ei insisi iluminarea apocalipsului junglei: demonii vegetali ai lui wilfredo lam, fiintele cosmice ale lui malta, acele kurrents de pranz mihelic, pe jumatate oameni de lemn pe jumatate personaje fantastice mascate, cu boturi de lup sau cu capete de cerb, evoca lumea misterului si a mortii, la italianul dino buzzati. Mitologia invizibilului populeaza malurile marii si strazile cu prezente invizibile, in grupuri solitare si pline de murmure. La mexicanul tamayo mitologia onirismului crud reanvie ritualul feroce al aztecilor, noptile de sange si foc, mirosul greu de fum al jertfelor.

La willi baumeister, dimpotriva, o mitologic a clementului brut se contureaza in hieroglife, destul de inrudite cu scrierea pe jumatate ideografica si pe jumatate pictografica a mesopolamiei si rodesiei, despre care grohmann a spus ca plutesc pe fund ca algele in apa, vin de undeva, cresc sau formeaza vartejuri. Sunt mesagerele unui univers necunoscut , mult mai vii decat limbajul hieroglific al lui capogrossi, ce urmeaza o logica schematica si un rationalism plastic foarte italian ca spirit. Alaturi de acesti interpreti ai umbrei, ai visului, ai invizibilului si imposibilului, iat-o pe leonor fini, exploratoare a lumii subterane a mumelor care salasluiesc in incolacirile radacinilor si pesterilor, sau anticul transpus in absurd si infernal la fabrizio clerici. Despre toti acesti pictori vizionari ai necunoscutului se poate spune ca povestesc ce au intalnit in calatoriile lor la antipozii ratiunii, in imagini tot atat de reale de parca ar descrie locuri familiare. Oamenii cu palarii melon si cu haine negre ai lui delvaux care trec pe langa frumoase somnambule goale printre ruinele oraselor antice, scheletele sale locuind firesc in apartamente burghezo unde se simt in voia lor, sunt emisarii incongruentei, ai insolitului, dar prezenta lor nu ne mira, in asa masura aspectul lor este naturalist exact si posibil. Atunci cand raoul micbau ne arata fantomatica ridicare in zbor a unei foi de hartie alba dusa de vant sau un camp de cartofi pus in miscare in spiritul revolutiei, ce se revolta si manifesteaza cu steagul rosu fluturand in vant, el ne reveleaza ceatatta fata a lucrurilor, lumea de dincolo de lucruri, posibilitatile ingrozitoare ale maniei si urii lor. Expresionistul alfred kuhin, acest genial vizionar caro aduce lumea invizibila in raza privirii noastre si pescuieste in strafundurile misterului monstrii apelor moarte, se juca, deja, cu cognoscibilul si cu evidenta ca si cu o colectie grea de secrete ce scapa, convingatoare ca niste reflexe diabolice in oglinzi miscatoare.

Novalis spunea despre poezie ca inventia trebuie sa fie rodul inconstientului, dar ca compozitia ei trebuie sa rezulte dintr-o constiinta perfecta: straniul, fantasticul, nu sunt niciodata atat de impresionante ca atunci cand se exprima in termenii unei evidente perfecte. Misterul cel mai sesizant e cel care-si desfasoara minunile in plina lumina, fara sa se invaluie in umbra si noapte. Asa face salvador dalf, care intrebuinteaza un limbaj pictural aproape academic, sau in orice caz pur traditional. In ce priveste tehnica si materialele, pentru ca sa faca perceptibile cosmaruri delirante. Precizia liniei si frumusetea desenului, stralucirea neteda a materiei, tusa invizibila asociaza o factura eminamente clasica — s-a spus pe buna dreptate ca picteaza ca duirer — imaginatiei celei mai extravagante. Mare pictor baroc atunci cand face pictura cabreaza calul supranatural al sfantului lacob de composlella sau cand ilustreaza divina comedie, peisagist minutios si inspirat totodata in fecioara de la port-lligat, dali este si creatorul figurilor numite paranoice, in care, printr-un trompe l'oeil deosebit de abil, tabloul reprezinta in acelasi timp un bust al lui voltaire si o piata de sclavi, interiorul unui apartament si chipul unei femei. Astfel, in aceeasi imagine se suprapun, unele peste altele, semnificatii multiple, incoerente in aparenta, dar legale unele de altele prin logica absurdului, prin ingerul bizarului despre care vorbea poe, demonul ratiunii care si-a pierdut mintile.