Totul depinde de cine conduce

Retetele de preparare a materiilor colorante erau foarte variate

 stim astfel de la autorii antici ce ne-au transmis aceste barfeli usuratice, in lipsa unor informatii mai de pret din punct de vedere estetic, ca principalul autor al decoratiilor casei de aur a lui ne-ron nu-si dadea jos niciodata toga ca sa picteze, ceea ce trebuie sa-l li slinjenit destul de mult, si ca era atat de pasionat de sarcina sa incat isi parasise casa si familia si traia zi si noapte pe santier. Nu stim ce o fi pictat turpilius, dar aflam ca a pictat cu stinga, nu cunoastem nici o opera a lui titedius i. abeo, dar ni se spune ca ora foarte naiv si copilaros, ceea ce-l facea linia batjocurilor si tapul ispasitor al pictorilor fara talent, ce se distrau ca si florentinul buffahnaco din veacul al xiii-lea, impiedicandu-i sa lucreze pe confratii mai seriosi. Despre arellius aflam ca, luandu-i-o inainte lui filippo lippi care dadea madonelor sale trasaturile unei frumoase calugarite pe care o scosese din manastire. Ajungea cu impietatea pana acolo incat imortaliza in figurile de zeite frumusetea trecatoare a iubitelor sale intamplaloare. In schimb, e mai util sa stim ca gustul peisajelor si al motivelor cu gradini si vile a fost ras-pandit, in timpul lui augustus, de un oarecare studius si e important sa regasim in pictura campaniei prezenta unor artisti greci in italia, sau cel putin admiratia exagerata pentru operele atice de import, asa cum o atesta, la herculanum, renumitele jucatoare de arsice, la pompei muzicantii ambulanti de discorides din samos, in casa romana de la palatul farnese un grec din asia, seleucos, in vreme ce pretutindeni in alta parte apar nume italiene, lucius la compozitia pironi si tisbe din pompei. In casa lui lorcius tiburtinus, fclix in casa lui sirieus; felix e si autorul decoratiilor templului roman al sanatatii. Asta in ce priveste pictorii; sa vedem acum ce ne invata operele lor.

Minutios analizate, ca si textele antice. In ceea ce priveste maniera lor de a picta, tehnica, instrumentele si procedeele specifice. Aceste procedee, dupa cum marturisesc toti autorii antici care au scris despre ele, erau imprumutate de la greci, ale caror nume revin in cpartile lor, nume de artisti renumiti pe care nu le putem lega insa de nici o opera cunoscuta: arelion, apelles nikoinachos, melan-thios. Citati de catre pliniu. Celor patru culori originare cu care se multumeau stramosii se adauga multe altele noi, pe care pliniu le impartea in culori transparente si culori opace, dupa efectul lor. Vitruviu, dupa provenienta, le numea culori naturale sau artificiale. In ciuda extraordinarei imbogatiri a paletei datorita afluxului de produse exotice pe piata romana, pliniri aminteste faptul ca maestrilor de odinioara le fusesera de ajuns ca sa-si execute capodoperele, galbenul extras din silul alic, rosul obtinui din sinopisul pontic, negrul alramenl, albul adus din insula melos, avand trei calitati: melinum, selinusia si parelonium.

Pentru negrul alramenl, se intrebuintau trei varietati, atramenlul propriu-zis, trygium si elcphantinum. . unii artisti le tainuiau pe cele descoperite de ei sau primite ca mostenire, dupa expresia autorilor antici, de la maestrii lor. Principala preocupare era ca aceste culori sa reziste actiunii razelor de soare si de luna, care provoca, dupa cate se stia, tot atatea stricaciuni ca si soarele. Desavarsirea acestor picturi care au ajuns pana la noi intr-o stare de conservare si de prospetime uimitoare si n-au inceput sa se degradeze decat din clipa cand au fost descoperite, se datora calitatii insasi a materialelor intrebuintate de pictor si metodelor ce aveau ca tel sa faca opera de arta sa fie absolut inalterabila. Piatra verde era extrasa din oxidul de cupru si de argint, crizocalul din silicat de cupru, sandaraca din oxidul de plumb calcinat, miniumul din sulfura de mercur, auripigmentul din sulfura de arsenic, ceruza din carbonatul boric de plumb: purpura, sau purpurisum, era extrasa din anumite scoici. Pentru albirea peretilor se intrebuinta pamantul de chios subtiat cu lapte. Huma se obtinea prin fierberea urechilor si a organelor genitale ale taurilor, dar fabricantii putin scrupulosi se slujeau pur si simplu de pici ordinare si de sandale vechi, pe care le fierbeau. Albastrul azuriu egiptean costa foarte scump ca si majoritatea produselor straine si de aceea in contractele cu pictorii se mentiona ca cel ce comanda lucrarile trebuie sa furnizeze pamanturile colorate de care au nevoie artistii.