Un simtamant de piosenie familiara, de intimitate cu lucrurile sfinte, face sa apara in compozitiile religioase ale pictorilor flamanzi, mai putin laicizati in conceptia lor estetica si religioasa docil francezii si italienii, foarte frumoase fragmente de natura adevarata, vibranta, povestita si descrisa cu o precizie plina de dragoste, vazute printr-o fereastra, o usa intredeschisa, o colonada dand spre un balcon. Nu e vorba inca de peisajul autonom, peisajul pentru sine, dar in spatiul acordat lui. Acest peisaj apare ca si cum nu ar avea vreo legatura cu scena de care e legat. El nu participa, violent, ca acela al germanilor: nu se asociaza evenimentului. Dar nici nu se rupe de el: el e acolo, marturie a prezentei omului, a mediului si decorului sau. Daca in mielul mistic al lui van eyek. De la gand, el insoteste simbolic si simfonic personajele umane.

In fecioara cancelarului bollin de acelasi pictor (de la luvru). In adorarea pastorilor de maestrul de la flcmalle (dijon), in incantatorul detaliu din fecioara cu supa de lapte a lui gerard david (bruxelles), peisajul camine in afara: o doar un exterior ale carui raporturi cu interiorul sunt ipotetice. Odata cu laicizarea subiectului, dimpotriva, cand tema religioasa dispare sau e doar un pretext fara insemnatate, la pieler bruegcl si la joachim palimor, natura domneste singura, neimpartindu-si puterea cu spiritualul: ar fi o natura laicizata dacii n-ar pastra insa o puternica realitate misterioasa, siigerand trecerea invizibilului dincolo de prezenta vizibilului. Se intampla chiar si la patinier sa se intrevada foite oculte atunci cand pilcurile de arbori si stancile adopta forme vag antropomorfe, cu picturile lui bruegel, dimpotriva, aluziile simbolice la elementele ce ar putea avea aceeasi natura cu omul si animalele, dispar cu totul; s-ar putea spune ca acest artist flamand a fost primul pictor modern de peisaje. In sensul ca tema sacra uciderea pruncilor) sau mitologica (prabusirea lui lear) ocupa doar un loc infim in tablou, unde nu mai conteaza subiectul, ci pura reprezentare a unei portiuni de natura, individualizata la extrem prin ora zilei si anotimp, in cutare sal din flandra unde iarna apasa asupra colibelor. Ruegel se multumeste sa redea zapezile grele suspendate in aer, campurile de grau sub dogoarea soarelui la seceris, padurea jilava in apusul de toamna. Aceste peisaje sunt populate de tarani batuti de acea tristete si oboseala a carei umila maretie va sti s-o exprime, peste trei secole, millet.

La polul opus fata de infatisarea intensului adevar cotidian, printr-un realism poetic tandru si profund, se situeaza opera lui hieronymus bosch, imprumutand naturii elemente adevarate, dar asociindu-le intr-un mod hibrid, de unde se naste un fantastic fascinant si convingator, in ciuda faptului ca recurge la absurd si antinatura, in asa masura maestrul de la bois-ie-duc si-a creat un univers coerent, verosimil si logic in insasi nebunia lui. Peisajele lui bosch fac sa alterneze verdeata idilica a paradisului terestru unde se inlalnesc cei alesi, cu adancurile intunecate, straluminate de licariri de foc, ale iadurilor sale misunand de monstri. Gata de foarte modernul bruegel, bosch afirma, in plina renastere, supravietuirea unui ev mediu obsedat de groaza si angoasa si poate ca tocmai in intinderile goale, in colinele lipsite do vegetatie, mai degraba decat in acele infemuri excesive, in landele devastate, regaseste el adevarata expresie a mizeriei umane de care s-a molipsit natura. , il face pe pictorul renasterii sa le acorde un loc cu totul nou in tablourile sale. Aceasta simpatie si acest interes pentru obiect sunt consecintele rolului acordat antropocentrismului: deoarece lucrurile sunt asociate vietii omului, ele participa, modest si in arierplan, la insemnatatea pe care acesta si-a atribuit-o. Progresele stiintelor naturale si aceasta indreptare a atentiei catre aspectul material, dupa ce inainte fusese dirijata exclusiv catre spiritual, explica de ce procesul de obiectivare aplicat reprezentarii realiste va ajunge la un gen pe care antichitatea l-a cunoscut, dar evul mediu nu putea sa-l pretuiasca la valoarea lui adevarata: natura moarta. Natura moarta e acel punct extrem in care lucrurile, studiate si reprezentate in virtutea rolului lor de.

Accesorii acordat de oameni in viata si arta lor, ajung la o existenta autonoma si devin subiectele unei reprezentari fara nici o figura umana, fara vreo actiune care sa necesite prezenta omului, ci doar obiecte singure, concentrand in formele si in materia lor tot interesul tabloului. Natura moarta pura, la fel ca peisajul pur, e un paradox: se presupune ca spectatorul va resimti tot atata placere sa vada un manunchi de fructe, de legume, de ustensile de menaj sau instrumente de muzica pe cata emotie resimte in fata unei scene mitologice sau istorice.