paul gauguin. Am vrut sa stabilesc dreptul de a indrazni totul; capacitatile mele n-au dat un rezultat prea bun, dar masina a pornit totusi. Publicul nu-mi datoreaza nimic de vreme ce pictura mea nu e decat relativ buna, dar pictorii care astazi profita de aceasta libertate imi datoreaza ceva care este aceasta datorie a picturii moderne fata de gauguin si mai ales care este adevaratul sens al transformarii aduse de acest artist, transformare nu mai putin importanta ca cea provocata de gezannc sau van gogh? Mesajul acestui om mereu in goana, atras de mitul bunului salbatic si al libertatii totale, plecat sa caute un refugiu in marile sudului impotriva mediocritatii si banalitatii occidentale, nu are forta monumentala, de neclintit a mesajului lui cazanne, in care isi afla punctul de sprijin tot ce e structural si clasic in arta de astazi, nici cutremuratoarea intensitate dramatica a mostenirii lui van gogh care e capabil sa inspire inca arta abstracta dincolo de expresionism. Pe urmele lui gauguin pot fi descoperiti fovii, cativa postimpresionisti convertiti la simplitatea formei si culorii si in doua miscari contemporane cu el, cei din grupul nabi si simbolistii, urmasi pe care nu i-a influentat decat pe jumatate. Astazi e o surpriza pentru noi ca gauguin. Tipul pictorului pur, a fost considerat in timpul vietii sale ca un simbolist: scriitorii care deformeaza atat de repede si de usor adevarata semnificatie a operei unui pictor si l-au insusit si si-au facut din panzele sale un stindard, in jurul lui 1890, data la care el parasise deja martinica si se instala in tahiti.

Evident ca exista o anumita latura literara in gandirea lui gauguin, in titlurile tablourilor sale, in marele triptic ce suntem noi. Si chiar in mesianismul exotic care dicteaza acel noa-noa, dar in aceasta dedublare a personalitatii ce se face vazuta la el primeaza totusi pictura, pictura in sine si pentru sine. Trebuie sa sacrifici totul pentru culoarea pura degeaba inventeaza pentru metoda sa — caci isi creeaza una — cuvinte savante: sintetism, colazonism — el nu are nimic dintr-un doctrinar, dintr-un ganditor avand un sistem. Ceea ce doreste el e o anumita intensitate a culorii, o ardoare care sa impinga tonurile pina la energia lor cea mai eficace, fie ca e vorba de bretania sau de polinezia. Culoarea cu stralucirea sa maxima ramane ambitia sa capitala din momentul in care isi paraseste meseria de agent de schimb, deprinderile sale de pictor de duminica si chiar o anumita timiditate in a rupe cu traditia. El e hotaral sa sacrifice totul pentru culoare si de dragul ei va indrazni totul. Dar in acelasi timp aceasta franchete si aceasta exaltare a cromatismului, care la altii nu ajung decat la evidente, ii slujesc lui sa aprofundeze misterul fiintelor si lucrurilor.

Pallarme a inteles acest lucru foarte bine atunci cand considera ca e extraordinar sa poti pune atata mister in alata stralucire cu toate acestea culoarea sa nu are nimic ermetic, nici ezoteric, nici chiar, literal vorbind, nimic simbolic, de vreme ce in nici un moment din viata sa nu observam un veritabil simbolism in tablourile sale. Gustul pentru mister, ca si cel pentru formele simple si monumentale, pentru culorile sincere si stralucitoare l-a adus la inceput in bretania si apoi in polinezia; e dragostea pentru tinuturile autentic primitive, unde misterul si miraculosul sunt la indemana si isi afirma pretutindeni prezenta. El simte nevoia naturii originare in stare pura; simte nevoia sa se cufunde din nou in elemente, sa-si reimprospateze puterile, sa se reconforteze. In insulele marilor din sud, unde, din nefericire, civilizatia de care vrea sa scape il ajunge din urma, el se cufunda in primordial, in preistoric. , o lume a inocentei edenice, a carnalului fara complicatii, a placerilor fara remuscari si fara pareri de rau; in acest mediu natural sanatos si fericit el vrea sa picteze consonanta vietii umane si vegetale in compozitii in care lasa un rol important vocii naturii cezanne transfigura lumea imprimandn-i o arhitectura intelectuala, van gogh rasturna si distrugea natura cu brazdarul tragismului sau disperat; gauguin, in schimb, regaseste un sentiment de bucurie si de echilibru comparabil cu cel al lui renoir, dar cu alte mijloace, mai putin vibratile, mai profunde, mai aproape de esentele prime. Parte din ereditatea sa, cea peruviana, il facea sa guste farmecul straniu al tropicelor si al vechilor civilizatii barbare. Exista in mine doua naturi, indianul si senzitivul spunea el.

Inradacinarea sa in polinezia nu e un capriciu himeric; el adera la obiceiurile salbatice, nu trebuie sa faca nici un efort pentru a-si adapta deprinderile sale de civilizat. El era originar si splendid barbar la el era fastul vegetatiei exuberante, atractia calda a trupurilor goale, stralucirea orbitoare a unei piro-lehnii de culori depasind considerabil calculele neo-impresionistilor si mica senzatie a lui monet. Dar si statica monumentala a corpurilor, asemeni unor statui masive, cu temelii adanci si puternice in sol, adauga un fel de maiestate clasica personajelor sale. Sentimentul naturii si al exotismului sunt romantice, dar conceptia formelor e clasica, semanand adesea cu cea a iui poussin sau ingres. Acest sens al abstractiunii formei ce trebuie sa lase culoarea sa cante in gama sa totodata cea mai subtila si mai inalta, refuzul iluzionismului spatial si ceea ce a fost numit simplificare decorativa, dau personajelor sale, fie ca e vorba de tarani bretoni sau de femei maori, stralucirea imuabila a lucrurilor eterne. El nu va avea de loc — sau foarte putini — discipoli printre prietenii carora ie-a transmis talismanul , pentru ca numai el cunostea parola, cuvantul magic care savirseste unirea realului cu visul.