Marcel brion propune, cum observam, o istorie posibilă a piciorului. Întrebarea ar fi aceasta: prin ce anume „istoria” sa se raportează ca posibilă. Construcția este fixată in orizontul sensibilității estetice (ordinea creației) avand, așadar, ca punct de referință unul din planurile cele mai largi, mai complexe și mai diversificate cu putință ale artei in general. Lasand deoparte problematica internă a conceptului în discuție — un complex de idei care nu intră în preocupările autorului — pentru a ne fixa atenția asupra tipurilor istorice, vom constata imediat că istoria lui homo picior se poate configura și legitima, cu aceeași îndreptățire, fie pe direcția tipurilor colective și fundamentale de experiență estetică (clasic-romantic sau apolinic-dionisiac, fie pe direcția tipurilor tic sensibilitate artistică generate prin exercițiul unor modalități expresive particulare (realistă, abstractizantă, impresionistă, expresionistă, suprarealistă, abstractă ele.!. Iar dacă aducem în discuție criteriul distribuției geografice a sensibilității umane, vom mai putea nota că istoria pictorului poale fi o istorie a tipului meridional sau nordic, a tipului oriental și extrem oriental, a tipului african, nord-american sau lalino-american ele. Posibilii alea istoriei pictorului se conturează de asemenea, cu deplină legitimitate, în perspectiva structurilor etnice și naționale de sensibilitate estetică. „istoria” lui marcel brion este istoria pictorului de sensibilitate romantică, articulată pe temeiul unei metafizici de tip suprarealist.

Semnaland acest lucru nu avem in vedere estetica și filosofia orientării suprarealiste, a curentului pictural ca atare. Pe vorba de viziunea exegetului, de modul in care el se raportează lu actul pictural. Înțelesul fundamental al termenului invizibil este, după cum am văzut, următorul: a trece dincolo de obiect in scopul degajării unei semnificații filosofic esențializale („elanul meditativ"). În acest sens, și raportandu-ne la orizontul sensibilității estetice, notam că „istoria" lui marcel brion este una din istoriile posibile ale pictorului. Parțialitatea ei nu intră, in consecință, in discuție. Discutabilă ni se pare a fi amprenta sa partizană, tendința clară de a funda istoria picturii pe raportul vizibil-invizibil și, mai cu seamă, stăruința de a ridica acest raport la rangul de principiu estetic suprem în actul judecății de valoare. Epocile de artă, în cuprinsul cărora expresia picturală nu vizează neapărat invizibilul, sunt tratate in treacăt și, am spune, fără prea multă convingere.

Accentul se deplasează, in astfel de cazuri, asupra aspectelor tehnice. Referindu-se, de pildă, la arta cretană, moment care a pregătit „miracolul grec", marcel brion notează că, în acest cadru, „artistul nu aspiră să înfățișeze invizibilul și nici măcar să stilizeze vizibilul: el este interpretul existenței de fiecare zi din anticamerele și sălile de audiență ale palatelor". In considerațiile sale asupra picturii renascentiste, de asemenea, marcel brion acordă multă atenție tehnicilor picturale. Dar mai concludentă, in această ordine de idei, ni se pare a fi modul în care procedează la analiza operei lui (oarbei și millet. Courbet — observă brion — „dorea să facă o pictură care să nu fie altceva decil reprezentarea vizibilului", dar — adaugat el — „fără să se întrebe cit invizibil se amestecă in mod inevitabil cu vizibilul și trebuie interogat și exprimat odată cu acesta" 4 millet, la randul său, „se străduia să redea întocmai adevărul", dar nici el — consemnează brion — „nu-și dădea seama aproape că adevărul descoperit și exprimat de el se revarsă in invizibil". Din modul in care sunt amendați părinții realismului pictural european, rezultă cat se poate de clar că in sfera invizibilului poale să încapă orice, din momentul, in care, prin însăși natura mecanismelor care dau conținut relației subiect-obiect. Subiectul este acela care atribuie ceva obiectului, din momentul in care elementele subiectului care informează (in domeniul artei) se amestecă in mod inextricabil cu elementele obiectului in-format in perspectiva unei imagini evocatoare.

Dovada cea mai concludentă a faptului că orice imagine picturală poate să cadă in zona invizibilului ne-o furnizează birou însuși citul încearcă să alinieze cel puțin o parte a artei abstracte — după ce a încercat cu realismul pictural — la postulatul proiecției metafizice în sensurile arătate. În ultimele pagini ale acestei cărți apare noțiunea de naturalism abstract. Bazaine, manessier sau ubac — observă brion — merg pana la informai, dar. Păstrează devoțiunea față de natură1'. De unde și noțiunea de naturalism abstract. Acești pictori — zice brion —. Ascultă strigătul adine al elementelor", simt in natură convulsii,.

Energii primordiale" și. Forțe telurice" ele. Poarte greu s-ar putea numi un critic de artă, de la noi și de aiurea, care să nu utilizeze terminologia invizibilului — dacă ne este îngăduită expresia —. Ca să nu mai insistăm asupra faptului că deseori, impostura cea mai clară este salvată in ochii publicului prin recurs la această terminologie — extrem de alunecoasă, in treacăt fie spus.