Așa cum pictura de portrete, in occidentul medieval, s-a nascut — o vom vedea mai tarziu — din reprezentarea figurilor de donatori in tablourile religioase, unde asemanarea era necesara pentru finalitatea cvasimagica a portretului, tot astfel arta animaliera preistorica este. In insași esența sa. Realista. Durata acestei arte a ramas legata, intr-adevar. De utilitatea ei intr-o anumita forma de civilizație: cea a vinatorilor. Odata cu dezvoltarea civilizației pastorești și agricole, picturile magice acționand asupra vanatului vor ranrine fara folos și vor disparea ; insași dispariția lor dovedește ca funcția lor era de ordin practic și nu estetic. Cand societatea pentru care picta homo pictor din paleolitic n-a mai practicat vraja cinegetica și ritualurile de jertfire, casta pictorilor și funcția ei a devenit perimata și arta lor a murit.

In sensul propriu al cuvantului. Așa cum va muri din pacate și la australieni și boșimani, moștenitori ai vechii tradiții paleolitice, atunci cand vor li ajuns in contact cu civilizația europeana ce le va distruge credințele. Riturile și, prin asta, arta — daca nu cumva avea s-o ucida in mod și mai eficace impingand-o la degradare, facand din ea o „curiozitate" pentru turiști. Mai exista și astazi cateva medii de cultura unde pictura paleolitica se perpetueaza, fecund și chiar cu mareție, dar oare cata vreme vor mai trai acești artiști amenințați de atatea primejdii? Coboratori dintr-o foarte veche experiența artistica, avand o cronologie inca ipotetica, dar cu o vechime sigura, pictorii preistorici au dobandit o știința a artei de a picta, un sentiment estetic și un gust ce se manifesta astazi din plin la ultimii reprezentanți ai școlii boșimane care a lasat atatea capodopere in peșterile și in adaposturile din africa de sud. Nici artistul magdalenian sau aurignacian din școala franco-cantabrica nu e un primitiv: știe sa compuna o scena emoționanta, ca aceea din groapa omului mort de la lascaux: bizonul prabușindu-se și pierzindu-și maruntaiele chiar in clipa cand se repede la omul cu cap de pasare, zacand cu brațele intinse, e de un expresionism puternic. Tratarea spațiului, bineanțeles fara legatura cu ceea ce numim de obicei perspectiva, aduce variație in obișnuitul profil: pictorul incearca uneori sa infațișeze animalul intr-o mișcare de rasucire, astfel incat sa dea iluzia ca acesta iese din profunzime și sa sugereze a treia dimensiune prin artificii in același timp naive și savante.

Efectele de racursiu și de. Perspectiva rasucita", intalnite ia lascaux, la drakensberg, in statul liber orange. In sahara. Vadesc o ambiție de a sustrage animalul de la fixarea bidimensionala pentru a-l situa intr-un spațiu aerian unde e liber sa respire și sa se miște. Multi specialiști au atribuit un rol de inițiere acestei „perspective rasucite" a coarnelor de bizon in peștera trois freres. A picioarelor de antilopa in drakensberg și in picturile de la tassili. Dupa holm, acest mod de reprezentare, dictat de preocupari ezoterice, ar avea drept scop „sa insufle viitorului inițiat o viziune mitica a lucrurilor".

Acest amanunt dovedește, o dala in plus, ca ceea ce-l intereseaza inainte de orice pe artistul preistorie este spaliul inlerior al compoziției, dimensiunile metafizice ale scenei infațișate. Deci, de fiecare data cand privim o pictura preistorica, fie ea aurignaciana sau magdaleniana, fie ea opera unui paleolitic din zilele noastre, australian sau boșiman, trebuie sa dam atenție acestui conținut psihic, mitic, sacru, despre care am vorbit, fara de care n-am avea decat o viziune superficiala a lucrurilor și n-am acorda imaginilor adevarata lor valoare, mai mult metafizica decat estetica. Din fericire, cunoașterea miturilor africane și australiene ne face mai inteligibila decat li se parea specialiștilor le ieri aceasta arta rupestra atat de raspandila in lume și atat de remarcabila prin unitatea semnificației sale in cadrul diversitații formelor. Evident, suntem inca departe de a ști și de a ințelege totul. Multe imagini raman inca o enigma, fiindca ne lipsesc cheile ce ne-ar permite sa le interpretam: amprentele de maini, adesea cu degete sau falange amputate, intalnile cam peste lot, insa mai numeroase in peștera de la gargas unde sunt pesle o sula cincizeci. Se presupune ca aceste urme sunt legale de un rit, practicai și de australieni, la care mutilarile joaca de asemenea un rol ritual.