suprarealismul, asa cum il intelegem noi, nu e arta unei singure epoci sau a unui singur loc — europa de dupa primul razboi mondial —, ci expresia colectiva a unei stari de constiinta foarte profund si foarte general umane. El exista dintotdeauna in toate tarile. Fara indoiala, prima sa aparitie e in vrajitorii mascati din pesterile varstei de piatra; el reapare mai tarziu in monstrii ce banluiesc la egipteni cartea mortilor, in demonul albastru al ctruscilor; el prolifereaza in sculptura, despre care nu e cazul sa vorbim aici; evul mediu i-a acordat un loc de seama si el este acela care isi trimite diavolii si strigoii in apocalipsul sfantului sever. Umanismul rationalist al renasterii si pateticul barocului ii sunt deosebit de favorabile; cateva nume alese la intamplare: pieter brugel, jan mandyn. Van swanenburg, hieronymus bosch, tom ring. Rs graaf, monsii desiderio. Rctmholdo, griincwald.

Despre care am vorbii destul de pe larg in cartea mea arta fantastica, ca sa mai revin acum. Curentul fantastic din care isi trage seva suprarealismul curge pretutindeni, fara intrerupere. In secolul al хіх-lea el stimuleaza desenele vizionare ale lui victor hugo facute din zatul de cafea cu un capat de tigara umezita, desenele fara sir, caraghioase si teribile ale lui grandville, halucinatiile lui gustave dorisi chermeza demonica a lui james ensor. Aceasta exaltare a fantasticului nu astepta decat tulburile convulsiuni ale constiintei ca sa se dezvolte in anii de dupa razboi. In 19 avusese deja loc miscarea dada, in care fraternizasera la zurich francezi si germani, ai caror compatrioti se omorau intre ci, dada care proclama in tablourile lui picabia, ca si in poemele lui tzara, negarea totala, absoluta. Dada a intretinut aci, si apoi la paris pana in 1922, o agitatie considerata scandaloasa, dar care a fost fecunda prin aceea ca a facut fabula rasa din toate valorile, o adevarata curatenie prin vid in cinstea vidului. Provoca si a irita pe burghez trebuia sa fie vocatia principala a curentului dada, dar in realitate el afisa mai ales un nihilism tragic.

Cuvintele celebre ale lui picabia: ratiunea e o lumina care ne face sa vedem lucrurile asa cum nu sunt; dar, dealtfel, oare cum sunt ele? Ar putea fi emblema generala sub care s-au unit dadaistii. A uimi, a scandaliza, a soca, a al ita publicul au avut ca rezultat pozitiv — desi l-au indignat — ca l-au pregatit sa admita experiente chiar mai temerare decat aceasta si mai serioase: cele ale pictorilor abslracti si ale suprarealistilor. Suprarealismul a gasit deci un teren favorabil pe solul pregatit de dada. Infiintarea revistei revolutia suprarealista, cartea lui breton suprarealismul si pictura, publicata in 1928, formarea unui grup suprarealist, a carui componenta s-a schimbat de mai multe ori ca urmare a excluderilor, excomunicarilor, polemicilor interne, au ajutat publicul sa recunoasca intr-un numar de miscari contemporane persistenta si reinvierea formelor de expresie care fusesera suprarealiste avani la lellre in decursul secolelor si mileniilor. Nu vom mai relua aici, deoarece am facul-o in arta fantastica, istoria spiritului si formelor suprarealiste in decursul timpului, ci vom examina cum in trecutul apropiat si astazi se manifesta aceasta constanta suprarealista si mai ales la care dintre pictori. Imposibil sa-i aduci pe toti la un numitor comun, pentru ca fiecare pictor exploreaza propriul sau continent necunoscut, care e lumea sa interioara si maniera proprie de a intui invizibilul si a-l exprima.

Sub denumirea foarte larga de suprarealism pot fi astfel adunati pictori atat de antinomici ca marc chagall, yves tanguy, magritte sau mihelic. Hagall e inspirat de acel amestec de povestiri populare ruse si legende evreiesti, pe care le-a cunoscut in vilebskul sau natal; in vocabularul sau picturalul, realul si fantasticul se invecineaza, se imbina si adeseori chiar se confunda. Acest culorist minunat creeaza cu o fantezie nesecata imagini ce nu sunt gratuite pentru ca ele contin simboluri ermetice greu de patruns, carutasul zburand deasupra acoperisului, vaca in al carei pantec transparent se vede vitelul, un cap taiat care se desparte de trup si se plimba prin spatiu, orologiul zburand pe cerul nocturn, cocosul rosu, vioara ce ciuta singura. Bogat si delicat in acelasi timp, cromatismul lui chagall imagineaza buchete supranaturale pentru logodnici, metamorfozeaza parisul intr-o feerie ireala si somptuoasa; el face sa creasca in gradinile sale de vis, florile lumii de dincolo. Aceasta facultate imaginatoare, de a fabula, face din chagall un admirabil narator, ale carui povestiri cu totul fantastice au un indiscutabil accent de sinceritate pentru ca pe un anumit plan — pe planul vizionar si in universul supra-realilatii — ele sunt adevarate. Adevarate, asa cum sunt si bizarele personaje ale lui yves tanguy, impreunare de stranii bucati de piatra sau de fildes a caror vitalitate e surprinzatoare si, in sfarsit, in ultimii ani ai pictorului, terifianta. Evolutia operei lui tanguy povesteste nasterea, transformarile si asfixia prin inabusire si proliferare a unei specii ce se formeaza in lumea fecunda, apoi se organizeaza, devine mai complicata, creeaza societati ce se razboiesc intre ele; aceste inspaimantatoare imbinari de fragmente de masini primitive dobandesc o personalitate adevarata, inzestrata cu dorinti, cu ganduri, cu vointa, 329 cu pasiuni.

Aceasta evolutie, organica la inceput, apoi sociala, a unei spete non-umane, antiumane, comparabila cu speciile pe care stiintifico-fantasticul le presupune ca populatii ale unor lumi necunoscute, e o creatie ex nihilo incepand cu tabloul din 1926 geneza pana la cer haituit din 1951 si multiplicarea arcurilor din 1954, chiar anul mortii lui tanguy. Se poate vedea in ele una din lumile posibile a caror existenta o afirma si o releva si klee: atestata si descrisa de catre un explorator oniric, al dimensiunilor inaccesibile oamenilor obis-nuiti, dar incontestabil adevarata, reala, existand pe o anumita coordonata a timpului si spatiului atinsa numai de pictor.