A fost ratificat de capitularde lui carol cel plesuv si ale lui ludovic cel bland, care, depasind chiar si spiritul cartilor caroline, prescriau preotilor sa imbrace peretii bisericilor cu picturi; se spune aici ca atat timp cat o biserica nu a capatat acest fel de ornament, nu era socotita terminata si contributiile destinate acestor lucrari erau fixate metodic si sumele erau pretinse cu regularitate. Nu e vorba de o decoratie, in sensul obisnuit al acestui cuvanl: decorativ e ceva adaugat, gratuit, nefiind integrat structurilor esentiale. Istorisirile din arta romanica nu sunt decorative, asa cum nu sunt nici versetele din coran printre sinuozitatile complicate ale arabescurilor, in moschei. Nu este nici macar vorba de vreun complement care ar putea sa lipseasca. Zidul pictat, zidul vorbitor, este o parte esentiala a bisericii, trebuitoare vietii liturgice, invataturii teologice, pe scurt, vietii crestine dintr-o parohie. Chiar daca programul iconografic nu e formulat cu atata strictete ca in picturile orientului si atat de net ireal ist, el este organizat in functie de ansamblul evenimentelor istorice si de adevaruri ale dogmei pe care credinciosii trebuie sa le aiba fara incetare in fata ochilor lor. Aceste ziduri, spre deosebire do ede din bisericile bizantine destinate de catre initiati unor initiati.

Vorbesc celor simpli in limbajul celor simpli, si acesta e marele lor merit si inarea lor eficacitate. Individualitatea artistului este respectata si originalitatea isi poate da frau liber in limitele programului: fantezia sa starneste aceeasi admiratie ca si piosenia lui si cunoasterea exacta a religiei; i se recunoaste o totala libertate de interpretare formala, si jocul nestavilit al inspiratiei in executarea amanuntelor, cu conditia ca marile linii ale programului sa ra-mana neatinse si sa nu apara suspecta nici o frauda intelectuala in materie de dogma; oranduirea formelor, reprezentarea lor, autorizeaza independenta si indrazneala pe care le vedem, de pilda in figurile ciudate si aproape fanteziste de la tavant. Care erau mijloacele materiale puse de pictura evului mediu la dispozitia artistului pentru realizarea estetica, religioasa si functionala a acestui program? Cea mai des intalnita tehnica, cu o veche si nobila traditie, e cea a frescei, dar prepararea culorilor se face prin relele bizare, mai midi sau mai putin lainice, mentionate in lucrari teoretice ca renumita mappae clavicula. Pentru fabricarea albastrului azuriu, de pilda, era de trebuinta sa se puna placi de argint intr-un vas de arama ce se inchidea intr-un teasc. Tot intr-un vas de arama, era destul sa se verse otet si var; inconjurat apoi cu balega de cal in cantitate mare, totul se preschimba in carbonat de cupru, dand o frumoasa nuanta de albastru; alte nuante erau obtinute din flori de albastrele, de mac negru, de violete si de gladiola. Ulacinul, un albastru ba-land in violet, se obtinea mai greu: erau necesare flori de thapsia, vinetele, pastel, caucolida levantina si purpura de cochilii extrasa din anumite scoici.

Bucati de plumb muiate in otet furnizau albul de plumb, si otelul cuprinzand foi de arama, tinut la cald, dadea un verde foarte apreciat. Un alt alb, foarte pretuit, se obtinea din coarnele de cerb. In ceea ce priveste intrebuintarea si aplicarea culorilor, e de-ajtms sa urmarim instructiunile dale pictorului de catre autorul anonim al acelei appae clavicula, scrisa, poate, de un grec din secolul al ix-lea sau al x-lea. Daca vrei sa stii fara gres care sunt insusirile culorilor, invata acest text, si despre amestecurile lor, si care sunt transparente si opace, indreapta-ti atentia spre ceea ce urmeaza. Amesteca azurul cu alb de plumb, umbreste cu indigo, lumineaza cu alb de plumb. Umbreste ci-nabrul pur cu castaniu sau cu sange de balaur, fa luminile de auripigment. Amesteca cinabrul cu alb de plumb si fa culoarea care se numeste roz si nu-l lumina caci asta strica toate celelalte culori.

Mbreste auripigmentul cu cinabru, turnesolul cu castaniu, si ppartile deschise cu alb de plumb. Daca vrei sa faci verde de gladiola, amesteca auripigmentul cu negru. Appae clavicula dovedeste o adanca stiinta a cromatismului, a jocului de umbre si lumini, si o indemanare in intrebuintarea culmilor obtinute din produse naturale. Se observa maiestria foarte precisa si rafinata a acestor procedee, ca umbrirea sofranului cu cinabru si luminarea cu alb de plumb, si umbrirea indigoului cu negru si luminarea cu minium rosu.