naivii se disting deci prin calitatea privirii lor, prin bogatia sentimentului si prin acel amestec de minutie si fantezie ce se remarca in maniera lor de a picta. Si sunt numai dragoste; iubirea fierbinte pentru lucruri ii face pe acesti muncitori sa ia in maria penelul dupa terminarea zilei de munca. Si vor de asemenea sa-si transcrie pe panza visele, dar vise ale treziei, iar natura lor e o natura visata chiar mai mult decat o natura cunoscuta prin experienta imediata. Multi dintre ei, bousseau in scenele de jungla sau in razboiul, bauchant in tablourile istorice, vivin povestind vinerea ursului in padurea inzapezita, sunt mari lirici. In ceea ce o priveste pe seraphine louis, femeia in casa din senlis, florile ei sunt ale unei vizionare care a contemplat taramul de dincolo de realitate si continutul misterios al acestei realitati. Si nu sunt pretuiti cum trebuie atunci cand sunt iubiti pentru naivitatea lor, asa cum ne induioseaza desenele copiilor; tehnica picturala inventata de ei, prin rabdare, observatie, eforturi si dragoste, lipsiti fiind de maestri, e tot atat de frumoasa ca tehnica primitivilor de altadata. Si nu folosesc retete de atelier sau de scoala, despre care nimeni nu le-a vorbit; incetul cu incetul, cu incapatanate, cu stangacie (e un merit ca nu sunt indemanalici) ei stiu sa se serveasca de o pasta frumoasa si neteda, onesta, demna de vechii maestrii si ca si a lor infruntand timpul.

Nu le-a venit ideea sa se intrebe in ce masura ceea ce picteaza e adevarat. Imic nu era mai adevarat pentru rousseau decat o femeie goala adormita pe o canapea in mijlocul unei paduri virgine, dar cand eve, bombois sau bauchant isi asaza sevaletul in fata unei sectiuni de peisaj, acest peisaj se oglindeste in inima lor, se lumineaza si se transfigureaza fara ca, prin aceasta, sa fie mai putin adevarat. Pentru ca adevarul naivilor e adevarul poetic. Unii pictori pot face uz de peyoll ca sa vada culori neobisnuite, dar pentru naivi totul e neobisnuit, caci ei descopera fara incetare lucruri noi si pline de farmec. Realitatea perceputa de ei nu e niciodata un obiect in stare bruta; e un lucru vrajit, magic, plin de surprize si uimitor. Astfel, realitatea descrisa e inainte de toate nascuta dintr-o incantatie, e o realitate minunata. Astfel de artisti minunandu-se au existat totdeauna; arta populara e plina de ei in toate tarile, in rusia, in polonia, in iran.

Italia il are pe orneore metelli, grecia pe teophilos. Dar pe de alta parte exista pictori pentru care valabilitatea calificativului sta sub semnul intrebarii; de exemplu marii artisti iugoslavi hegedusici si generalici, si mai ales unul din cazurile cele mai 261 stranii din istoria picturii: maghiarul csontvary. Triumful luminii. Odata cu impresionismul, divortul dintre marele public si artisti, manifestat pina acum intr-un mod mult mai putin violent, se va agrava tot mai mult la sfarsitul secolului al xlx-lea si in prima jumatate a secolului al xx-lea. Este cu neputinta sa intelegem astazi de ce la prima expozitie a impresionistilor de la nadar, in 1874, s-a ridicat acest imens val de manie, indignare, injurii si batjocuri asupra imprudentilor, vinovati ca au o maniera de a vedea si a exprima natura diferita de cea consacrata de traditie si acceptata de obisnuintele optice si intelectuale ale marii majoritati — la drept vorbind aproape unanimitatii — unei societati ce nu iarta pictorilor ca ii prezinta alte peisaje decat cele pe care are obiceiul sa le considere ca reale. Toti marii novatori au fost, in orice epoca, la orice pas inainte, victime ale acestei rupturi profunde facand ca arta lor sa fie de neanteles, inadmisibila si punand piedici de neanlaturat curentului care-i duce cu el. Intr-adevar, in orice epoca exista in marele public o dorinta de imobilism incercand prin toate mijloacele, sub pretextul traditiei si clasicismului, mai ales in franta, sa faca zile negre celor indrazneti care daramau zidul stagnarii academice.

Delacroix a suferit din aceasta cauza mai mult decat oricare alt pictor romantic. Iata ca sunt treizeci de ani de cand sunt lasat prada 262 fiarelor; fiarele erau loialitatea criticii ca si cvasi totali la tea celor ce vizitau saloanele. Courbet a fost luat in bataie de joc si insultat pentru ca contempla si exprima o realitate diferita de cea admisa in general de toata lumea. Dar odata cu impresionistii apare pentru prima data acel refuz absolut de a lua in serios si de a considera ca valabila o viziune asupra lucrurilor cu care ochiul publicului nu era obisnuit — desi astazi ea nu mai mira pe nimeni — si o maniera de reprezentare nefiind, la o privire mai atenta, decat o dezvoltare normala si necesara a transformarilor formei, luminii si culorii impuse de delacroix vizitatorilor saloanelor din prima jumatate a secolului al xix-lea.