asa cum nu poate fi dirijata intr-o directie anumita lava unui vulcan sau sa i se dea cenusei sale o anumita culoare, ratiunea, spiritul de ordine si masura nu pot interveni in creatia expresionista. Materia picturala se afla la temperatura ei de topire de parca ar tasni din insusi miezul focului, culorile se invecineaza dupa propriul lor capriciu, si nu e vorba aici de nuante, ci parca mai degraba de o orchestra in care toate instrumentele canta in fortissimo. Grotescul si sublimul se amesteca asa cum s-a intamplat adesea in romantism si baroc, aceste categorii ale intelectului fiind aici de minima importanta. Nu e vorba de inconstientul legat de inform, ci, dimpotriva, de un aliaj unic de subconstient si de supraconstient. Fantastica carteziana, inteleapta si rationala, a manifestat totdeauna fata de expresionism o repulsie si o lipsa de intelegere organica, dar si pentru ca e un fenomen nordic de nepatruns pentru latini si, dimpotriva, inradacinat in traditia germanica si scandinava cea mai adanca, cea mai biologica. , distorsiunile acestei forme intr-o neintrerupta metamorfoza, acest patetic al convulsiei, fac din expresionism unu din miscarile cele mai libere, mai fertile si mai autentice din marile aventuri ale picturii intreprinse in ultimul secol; o miscare facand posibile, in felul sau propriu, toate manifestarile extreme ale esteticii de astazi. Suprarealist mai mult chiar decat expresionist, vizionar al incognoscibilului, explorator al celuilalt tarim (acesta e titlul unui roman fantastic scris de el), alfred kubin e mai degraba un desenator decat un pictor, deoarece creionul si penita proiecteaza mai repede ca penelul amintirea fidela a visului sau halucinatiei.

Monstrii misuna in jurul sau, obiectele inocente slujesc drept ascunzisuri pentru demoni. Dimpotriva, kokosciika e un pictor adevarat, dar el prefera sa picteze prin vocabularul vizibilului lumea sa interioara. Austriac asemenea lui seinele, e urmarit ca si el de un fel de panica de care fuge in deruta. Totusi el a asimilat din impresionism o tehnica a vibratiei colorate care, fara indoiala, n-are nimic de-a face cu impresionismul romantic, nici cu impresionismul stiintific, avand radacini in mitologia sa proprie unde se desfasoara marca sarbatoare, plina de bucurie si teribila, a elementelor. Peisajele sale din mont blanc sau din venetia, autoportretele, compozitiile de un paganisin robust si rustic (paginii, 19:18, puterea muzicii, 1918) sunt opere de introspectie lirica, materia picturala fiind plamadita, calda si vie. Cu un fel de religiozitate panteista: e religiozitatea barbara, salbatica, elementara, a carei inspiratie l’eehslein. Urmand exemplul lui gauguin a cautat-o in insulele marilor din sud, descifrata in peisajele infinit de goale si infinit de triste ale germaniei de nord, pe care kirchner o surprinde in hazliul nelinistilor al vietii berlineze.

Spre deosebire de fovism, care nu-si pune intrebari docil cu privire la culoare si forma, expresionismul o punere sub semnul intrebarii a valorilor umane, nu din unghiul spiritualului si socialismului ca atare, ci dintr-o perspectiva franta. In zigzag. In care vointa directoare se anihileaza. Este vorba de o constanta a germaniei, tot atat de veche ca si aria sa cea mai indepartata din vremea cultului lui wotan, e credinta in puterile elementare, supunerea in fata impulsurilor irationale, reintoarcerea la barbaria primitiva, nu pentru a-l regasi pe bunul salbatic al lui rousseau. Ci pentru a incerca senzatiile, sentimentele, emotiile si pasiunile in tot ce au ele mai dezlantuit, in sinceritatea caracterului lor primordial anterior oricarei civilizatii, rebela oricarei ordini care nu e dictata de organicul pur fara nici un aliaj: religia substantei vulcanice care n-a avut inca timpul sa se dezvolte.