era cuprinsa multa alchimie in aceasta chimie a culorilor, caci savantii si filosofii se daruiau cu pasiune, mai ales adoptii lui lao-tse. Care cautau leacul nemuririi, fara sa inteleaga ca mortalitatea preconizata de maestrul lor avea o semnificatie spirituala si nu privea supravietuirea fara sfarsit pe pamaut. Totusi e de netagaduit ca arta si stiinta au beneficiat de pe urma acestor cercetari spagiriee. Pictorii chinezi, tragind invataturi de la cei ce pregateau elixirul de viata lunga au por-firizat coralul ca sa obtina un rosu special si au preparat albul prin calcinarea scoicilor de stridii. Si au inlocuit apoi acest alb de var cu altul de plumb sau ceruza, au extras lacuri carminate din garanta, galbenul din seva palmierului de india si albastrul din indigo (pelrucci). Pentru tusele cele mai fine si mai delicate existau peneluri din puf de pasare, caci trebuie ca liniile sa poala fi usoare ca un nor sau puternice ca un dragon. Dar de obicei penelul e fie o calama asemanatoare cu cea a caligrafului, caci caligrafia si pictura nu sunt niciodata despartite in china, fie o tulpina de bambus cu par de diverse feluri.

Pe mai intimpla si ca artistul sa lase deoparte penelul si sa se serveasca de degetul muiat in cerneala sau chiar de limba, tot muiata in cerneala. Cerneala, renumitul tus (cerneala de china), de care va depinde splendoarea nemarginita a laviului inflorind sub dinastia sung, e facuta din lemn de pin carbonizat satr din negru de fum amestecat cu guma; se prezinta in forma de baloane care se dizolva in apa pe o placa de piatra, de jad, de marmura pana se obtine consistenta dorita. In cele douasprezece reguli pentru peisaje compuse de pictorul yao tse-jan din timpul dinastiei yuan (1260—1368) se dizerteaza indelung despre fluiditatea tusului pentru pictura muntilor, care, spune autorul, trebuie sa aiba suflu si pulsatie. Diferitelor procedee le sunt dale nume pline de culoare: stropilura. Inventata in secolul al vl-lea de wang wei, despre a carui pictura se spune ca era un vartej; cea fara oase, cea cu puncte si hasurari (tsun) si a lui ean kuan (intre 99o si 1030). Cunoscut sub numele de maestrul inaltimilor si al departarilor; faimoasele puncte ale lui mi caracteristice pentru mi fei: pictura cu unghia, folosita de kao in secolul al 15-lea: pictura cu franghia, preamarita de cativa excentrici, care atunci cand se aflau sub influenta vinului, mazgaleau peretii carc. Fie netagaduit ca trasatura caligrafica, considerata in china din cele mai vechi timpuri ca fiind egala ca valoare cu o capodopera a picturii, care nu admite nici ezitari nici reveniri, a exercitat o influenta mare asupra tehnicii pictorului.

Obiceiul de a "citi" un tablou de sus in jos datoreaza mult dispunerii caracterelor pe linii verticale in scrierea chinezeasca. In caligrafie provin de asemenea trasaturile in forma de sambure de jujub sau in forma de frunza de salcie. Recomandate pictorilor de catre celebrul tratat din secolul al-iil-lea intitulat gradina grauntelui de mustar. Pictura, ca si scrierea, reveleaza acel ci i-yun al artistului, adica viata sa launtrica, sentimentele sale elevate, sufletul sau mare. Scrierea, spun chinezii, este portretul sufletului: se poate spune acelasi lucru si despre pictura si cunoscatorii stiu sa recunoasca si sa admire dincolo de ceea ce e vizibil in tablou, acest ci i-yun pe care il contine. Astfel filosoful tscn-hi, contemporan cu imparatii sting, a influentat estetica timpului sau prin teoria sa despre puterea suprema care este reprezentata in energiile naturii de catre echilibrul dintre fortele pozitive si fortele negative. Picta inseamna a crea o relatie armonioasa intre cer si pamant.

Intre natura si om. Intre lucrul reprezentat si facultatea de intelegere cea mai launtrica a celui care-l contempla. Peisajul pictat se misca, se schimba si se metamorfozeaza dupa starea sufleteasca a omului care-l priveste: do asemenea el trebuie sa fie pictat iti asa fel incat sa-l faca pe spectator sa coboare in sinea lui si sa devina pentru fiecare acel ceva de care arc el nevoie. Privirea si imaginatia spectatorului trebuie sa-l schimbe dupa bunul lui plac, fiecare percepere subiectiva creand, ca si in muzica, o opera de arta noua si individuala pentru fiecare privire care o contempla. Cel mai mare elogiu pe care esteticienii dinastiei sung il aduceau unui tablou al lui ituang-cyi, ceata si vini inainte de ploaie, era sa spuna ca era plin de profunzime si ca-la indemna pe spectator sa evoce imagini scolamhi-le din. Infinitul sau, aparand si disparand intr-una. Aceasta mobilitate intima a peisajului pictat este rezultatul unei tehnici deosebit de suple si schimbatoare, chiar al manierei de a picta, dar si al conceptiei filosofice despre natura ea ceva in continua miscare.