Sie-Ho, autor al cartii ku hua din (veacul al ѵі-lea) ii datoram codificarea a sase canoane estetice care au ramas vreme indelungata legea suprema a artei chineze; adica pana in epoca noastra cand, datorita occidentalizarii excesive a unor anumiti pictori, tehnica traditionala a pierdut terenul in fata modelor aduse diu europa seu america. Aceste precepte majore au fost interpretate in feluri diferite si exista chiar mai multe variante in traducerea lor; versiunea cea mai precisa si cea mai sigura e urmatoarea: vitalitatea ritmica, sau ritmul spiritual, exprimat in miscarea vietii; sa cauti suflul vital, sa creezi miscarea; arta de a infatisa oasele sau structura anatomica cu ajutorul penelului; desenul formelor care raspund formelor naturale; distribuirea potrivita a culorilor; compozitia si subordonarea: gruparea conform ierarhiei lucrurilor; transmiterea modelelor ariei clasice. Aceste legi fundamentale, imuabile, carora china le ramane credincioasa prin atasamentul ei fata de durata, de traditie, de tot ce poarta semnul demn de respect al vechimii, au fost confirmate in veacul al xl-lea in tratatul despre sensul picturii de kuo-hsi. Aici pot fi citite fraze ca cele ce urmeaza, chei estetice ale peisajului sung: exista peisaje unde poti sa calatoresti, peisaje pe care le poti contempla, peisaje unde poti sa te plimbi, peisaje unde poti sa locuiesti. Ei vechi spuneau ca poezia e o pictura lipsita de reprezentarea plastica si pictura e un poem inzestrat cu aceasta reprezentare. Filosofii au dizertal adesea despre acest subiect care mi-a slujit ca principiu calauzilor. Deci, in timpul meu liber, am parcurs adesea poezia dinastiilor cin si thang, la fel si poezia moderna.

Si am descoperit ca unele din splendidele lor versuri exprima din plin gindurile cele mai intime ale sufletului omenesc si descriu intr-un mod izbitor peisajul pe care-l avem sub ochi. Receptele lui sie-ho, repetate de catre kuo-hsi. Raspund de fapt aspiratiilor esentiale ale sufletului chinez printr-o estetica, printr-o metafizica, printr-o stiinta a raporturilor omului cu natura, pe scurt printr-o stiinta a omului. Ceea ce e valabil pentru pictor e valabil si pentru poet, pentru literat, filosof, om de stat. Intr-adevar, la baza artei se gasesc doua principii fundamentale: ki-ynn si ciuan-cien. Intre multiplele definitii ale acestor cuvinte care nu sunt echivoce, dar pot avea acceptiuni numeroase si variate, datorita insasi bogatiei lor de sensuri, sa retinem urmatoarele care transmit cu exactitate sensul lor major: ki-yun, primul precept al celor sase canoane. Ca lege esentiala.

Primordiala a oricarei arte. Inseamna armonia elementelor naturii si a fortelor spirituale in efortul pictorului de a se elibera de vizibil, de obiectiv, de concret, ce sunt doar aparente, sau mai bine-zis doar suprafata lucrurilor, pentru a atinge miezul lor. Datorita capacitatii vizionare prin care poate sa patrunda cu privirea pana la fiinta reala, la esenta, dincolo de valul fenomenelor si al aparentelor, si sa cuprinda taina profunda pe care o va integra tabloul sau. Tiuan-cen, in schimb e aria de a transmite spiritul, adica de a face ca vitalitatea lucrului reprezentat sa treaca in pictura insasi, apoi, prin contemplare, in insusi sufletul spectatorului. Luo-hsi era un pictor cu faima, original si viguros, ale carui opere contemporanii le laudau spunand ca muntii ini se invartejeau ea niste nori, ea niste serpi, stancile lui erau ghemuite ca niste tigri gala sa sara si luau infatisarea capelelor de demoni. Arborii sai isi intindeau si isi rasuceau ramurile ca ghearele pasarilor de prada". Lectiile sale erau atat de pline de invatatura ineal fiul sau le-a adunat in doua volume, ramase si ele adevarate canoane, comentariul despre munti, si ape si inalta invatatura despre paduri, si torente.

Gasim in aceste tratate amestecul de date teoretice si de sfaturi utile pentru insasi practica piciorului, care da atata savoare preceptelor lui mi fei, unul din marii virtuosi ai penelului din veacul al xll-lea si admirat ca atare. Si fei recomanda discipolilor sai ea niciodata colinele ce se inalta deasupra apei sa nu para ca se odihnesc pe suprafata ci, ci ca trebuie sa le simtim cum se scufunda in adancurile de sub ele. Daca in pictura exista parauri. Trebuie sa putem reconstitui in imaginatie cursul lor pana la izvoarele de unde tasnesc. Caci ele nu trebuie sa para ca vin de oriunde, de la un izvor nevazut. Lucrul cel mai important ce reiese din toate textele canonice, asa cum o spune un poem din secolul al xll-lea cu melodioasa lui conciziune. Este ca:.

Arta faureste ceva dincolo de forma lucrurilor, desi e importanta tocmai pentru ca pastreaza forma lucrurilor.