Ce gaseau totusi atat de socant in panzele expuse in 1874 si ce acuza putea aduce impotriva picturilor multimea ce venea sa rada sau sa se infurie, dupa dispozitie, in fata tablourilor lui sisley, monet, berthe morisol, manat, degas? Atunci cand vizitatorii salonului din 1865 se revoltasera impotriva olimpiei lui manet, voind s-o sfasie, ei puteau invoca lipsa de pudoare, obscenitatea nudului ce contrazicea notiunea de frumos; zece ani mai tarziu peisajele impresionistiior nu ar fi justificat un asemenea repros. In ce-i priveste pe peisagistii impresionisli, dusmania spectatorilor se intemeia doar pe faptul ca ei n-au vazut niciodata reprezentat, si nici macar n-au vazut pur si simplu vreodata, peisajul lor. Datorita, in primul rand, diferentei de viziune si apoi diferentei de reprezentare, a luat nastere acest antagonism pentru domolirea si dezarmarea caruia a fost nevoie de un timp atat de indelungat. In ce privinta viziunea impresionistilor pare ea revolutionara in comparatie cu cea a pictorilor traditionalisti? In esenta, pentru ca e o viziune pura, noua, fara idei preconcepute, direct si spontan perceputa, fara interventia ratiunii sau modificarea impusa de obisnuitele priviri si judecati, inainte de ci, ochiul pictorului nu era decat un organ de informare ale carui date erau filtrate, controlate, modificate de catre spirit. Dar, ca sa preluam expresia lui leonardo da vinci, o cosa mentale, un fapt mental.

In cazul impresionistilor, clementul mental nu intervenea intre perceperea obiectului si transpunerea sa picturala pe panza. Aceasta din mai multe motive: pentru ca pictorul impresionist era un vizual contempland o lume cu doua dimensiuni, nu un tactil avand pretentia sa redea, odata cu suprafata vazuta, volumul gandit, iluzia unui obiect tridimensional in spatiu si de asemenea pentru ca in trecerea do ia perceptie la expresie nu intervine nici un rationament, si nici o constructie intelectuala nu deformeaza ceea ce a fost vazut; impresionistul e un instinctiv, subordonat si condus de catre senzatie. Sa mai adaugam faptul ca obiceiul do a lucra afara si de a picta dupa natura, in plcin air, intalnit frecvent la pictorii de la barbizon, era facilitat chiar do mijloacele de expresie, mult mai comode, tuburile de culoare ncmailiind grele, iar cutia pe care pictorul o purta pe umeri odata cu un mic sevalet pliant destul de usoara ca sa permita excursiile lungi. Aceasta usurinta materiala de care pictorii de la barbizon. Dousseau, daubigny, diaz, dupre an profitat din plin, favoriza o mai mare intimitate cu natura decat cea a inaintasilor lor, care, e adevarat, au lucrat si ei dupa natura, dar n-au putut face decat crochiuri si schite. Odata cu aceasta tehnica noua, dimpotriva, tabloul va putea fi inceput si terminat dupa natura, fara a parasi sursa de inspiratiei insasi executia tabloului trebuie sa fie cu atat mai rapida deoarece pictorul isi propune sa reprezinte o clipa fugara, un efect de lumina, sa surprinda pe panza insasi senzatia simtita de el. Senzatia vizuala, bineinteles, foarte repede perceputa si gata sa dispara intr-o clipa, inregistrata imediat de privire si trebuind sa pastreze, odata transpusa pe panza, prospetimea emotiei, noutatea unei clipe ce n-a mai fost si nu se va repeta niciodata.

Cezanne spunea despre claude monet: nu era decat un ochi, dar ce ochi! Iar mallarme spunea despre edouard manei: "pe un ochi nou, virgin si abstract. Ceea ce nu inseamna ca ratiunea si rationamentul trebuie sa fie definitiv eliminate din insusi actul de a picta, dar ca orice vointa ordonatoare, care pana atunci jucase un rol considerabil in constructia tabloului, trebuie sa fie subordonata senzatiei. De aceea, discordia dintre artist si public izvoraste mai intai din faptul ca ei nu vad acelasi lucru si ca ultimul nu recunoaste intr-un anume peisaj fragmentul de natura pe carc-lcunoaste si pe care e obisnuit sa-l vada reprezentat intr-un anumit fel".