Daca pe de o parte piciorul castiga libertate de miscare prin descongestionarea cutiei cu culori, ceea ce-i permite sa lucreze in aer liber, pe de alta parte creste dependenta sa fata de lumina. Atata timp cat lucrase in atelier, el fusese slapanul luminii sale; nu-i venea greu sa raspandeasca pe tablou si in tablou lumina pe care o dorea. Impresionismul dimpotriva ii impune o anumita lumina: cea care scalda de fapt peisajul si e instrumentul originar al senzatiei sale. Ceea ce observa el nu mai sunt atat forme, ci impresii luminoase si colorate pe care le receptioneaza, nu conteaza daca pasiv sau activ, si pe care le transmite pe panza asa cum le traieste, cu o vibranta spontaneitate. Aceasta viziune spontana, acest ochi liber, virgin, neindrumat de nici o lectie academica sau ecleraj de atelier, isi apropriaza adevarul actual al obiectului in tot ce are mai fugitiv, mai momentan, mai impalpabil: tocmai acest lucru trebuie prins in trecere, retinut si exprimat. Emanciparea privirii, ca sa intrebuintam o expresie a lui camille pissarro, este deci primul factor al esteticii impresioniste, dar chiar aceasta estetica poate sa se manifeste in diferite feluri. Adevaratul impresionist, impresionistul pur, e cel care reduce creatia picturala la perceptia luminii si culorilor, fara sa se ingrijeasca aproape deloc de forma, si pentru care lumea e un fascicol de senzatii luminoase, de vibratii cromatice; cel mai mare dintre ei este claude monet si putin mai jos alfred sisley.

Pentru ceilalti, impresionismul e o tehnica independenta. Ce poate fi aplicata picturii de subiect. Deci, in fond, unirea unei maniere revolutionare de a picta si a unei conceptii intelectuale traditionale. Aceasta fidelitate fata de subiect o regasim la edouard manet. Realist in olimpia si dejunul pe iarba despre care am vorbit deja, la pietre auguste renoir caro, ca si manet, era indragostit de scenele reale ale vietii cotidiene si pretindea, ca el, ca exprima impresionist dejunul luntrasilor si les grandes baigneuses. Lectia impresionismului se adapteaza la pissarro unui spirit constructor absent in opera lui monet si care va domina la randul sau la cezanne, a carui ambitie era sa faca din impresionism o arla de muzeu la loti acesti pictori impresionismul se combina cu altceva: cu spaniolismul si viziunea ironica asupra lucrurilor la manet; cu o conceptie grava si recu-leasa a realitatii plastice mai mult decat picturale la bazille; cu un atasament incapatanat fata de compozitia structurata la pissarro: cu o pasiune carnala pentru trupul femeii, incat si atunci cand picteaza altceva decat nuduri. Renoir sa se gandeasca la sani, solduri, spate sau coapse.

Pictorii care nu se multumesc sa picteze o senzatie, o vibratie si reprezinta mai mult sau mai putin fidel fiinte sau obiecte isi intemeiaza estetica pe eliberarea mijloacelor de expresie, devenita posibila datorita inventarii fotografici si rapidelor si extraordinarelor ei progrese. Inainte era natural ca pictorii sa caute asemanarea lucrurilor: asemanare arbitrara, iluzorie in sensul ca lucrul fotografiat e imobilizat intr-o clipa foarte scurta, in timp ce lucrul real e prins in fluxul neincetat al timpului, transformat in fiecare secunda de catre jocurile luminii. Nu e simpla intamplare ca impresionistii sunt contemporanii muzicii eterice proprie lui debussy, a filosofici miscarii enuntate de bergson. Pictand natura, ei vor sa surprinda transformarile fugitive ale luminii, capabile sa metamorfozeze consistenta formala a obiectelor si chiar sa le faca sa dispara in pura stralucire luminoasa.